Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL

AVUȚIA RAȚIUNII VS. SĂRĂCIA CU DUHUL
Anti-sărăcie. Și de doi bani teologie, metafizică, antropologie, filozofie politică și economie

Economistul nr. 4, 29 februarie 2016


AVUȚIA RAȚIUNII VS. SĂRĂCIA CU DUHUL Anti-sărăcie. Și de doi bani teologie, metafizică, antropologie, filozofie politică și economie

Recentul Pachet integrat pentru combaterea sărăciei, prezentat în ședința de guvern din 10 februarie curent și menit a recupera și viabiliza un nucleu urgent, pragmatic și fezabil din Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2015-2020 (și din jurul acesteia) a repus pe ordinea de zi a dezbaterii publice problema sărăciei. (Încet-încet văd că planurile cincinale își recâștigă plauzibilitatea în ochii contemporanilor.)

Și cu acest prilej am avut tot mai acut senzația că discuțiile cu privire la sărăcie sunt purtate „începând de la mijloc”, dacă pot spune astfel. Sunt cel puțin câteva întrebări lăsate pe dinafară și altele câteva cu răspunsuri servite de-a gata. Problema sărăciei este formatată într-o concepție gata făcută, de bon ton și corectă politic – „științifică” de-a dreptul, numai bună de abordat în condițiile unui guvern tehnocrat.

Cu riscul de a vă șoca, aș începe discuția de la observația că, în cultura creștină în general – și cea ortodoxă în particular – sărăcia nu este numaidecât o catastrofă. Dimpotrivă, sub forma sărăciei de bună voie ea este chiar o virtute, element care poate contribui la fericirea unei vieți bine trăite. O formă standard a acestei viziuni este viața monahală care presupune, între altele, și un jurământ (sau „vot”) al sărăciei. Dar nu numai această formă de urmărire deplină a dezideratului sărăciei de bună voie ne poate ilustra că discuțiile pe tema sărăciei au, vrând-nevrând, presupoziții metafizice, teologice și antropologice. Perioadele de post de peste an (suficient de urmărite, judecând cel puțin prin prisma apariției variantelor de „meniu al zilei” aferente – de post, adică – în multe restaurante), feluritele diete și regimuri, anumite aspecte ale fenomenului de tip downsizing (de care s-a vorbit în anii din urmă și în legătură cu criza, și fără; presupune reajustarea vieții indivizilor sau familiilor la mijloace de trai mai modeste), civilizația de tip Amish sau dragostea prințului Charles pentru Viscri (besides, or as opposed to Buckingham) pot fi tot atâtea elemente mai mult sau mai puțin anecdotice care să sugereze că problema sărăciei e mai delicată. Nu orice sărăcie-i rea, nu orice bogăție-i bună. Sărăcia nu-i rea oricum s-ar produce; bogăția nu-i bună indiferent de cum se produce.

Iuda „ia poziție” împotriva sărăciei

Și dacă tot am început cocoțat pe tărâmuri teologice și morale înalte, să mai zăbovim puțin. În Evanghelia după Ioan, cap. 12, versetele 1-8, este povestită așa-numita ungere din Betania, în care lui Hristos îi sunt spălate picioarele cu mir scump, și care se încheie cu cuvintele faimoase „că pe săraci îi aveți pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți pururea”. Lăsând la o parte faptul, deloc irelevant, că cel care se sesizează, de pe poziții de „luptă împotriva sărăciei și incluziune”, este taman Iuda Iscarioteanul (și – iarăși, deloc irelevant – acesta era preocupat „nu pentru că îi era lui grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, vămuia ce se punea într-însa” (In, 12, 6)), putem reține, măcar cu titlu de „teme de reflecție”, două scenarii plauzibile. Întâi, că dezvoltarea economică în sine, sau drumul spre o tot mai mare prosperitate, vine de regulă cu scoaterea la lumină a unui „contingent de beneficiari marginali” care anterior nu apăreau; sau dacă apăreau, nu supraviețuiau. Dar în acest caz sărăcia ar fi simptom al unei evoluții pozitive. Apoi, chiar în cazul unei creșteri absolute a prosperității tuturor, sărăcia ar putea rămâne în varianta ei relativă. Doar că, de data asta, seamănă mai mult a fandoseală, invidie, ciudă sau sindromul „capra vecinului”.

Coborând treptat în sfera mai clar economică – unde ne e și locul, până la urmă – nu pot să nu constat și aerul de „vai de mine! cum se face că există așa ceva?” al abordărilor curente ale sărăciei. Or, așa cum multe filoane de cercetare din sfera economică sugerează cu destulă putere, sărăcia a fost (și într-un anumit sens este) starea naturală, normală a umanității până în jurul anului 1800. Nu sărăcia e surpriza, care trebuie explicată și înțeleasă, ci mai degrabă prosperitatea, bogăția, relativa îndestulare. Până la urmă așa s-a și născut economia ca știință socială, investigând fenomenul – atipic, surprinzător – al bogăției. Și parcă nu mă pot aștepta la lucruri bune de la unii care, luând prosperitatea la preț de matineu, se aruncă grăbiți în cruciade anti-sărăcie. Înțelepciunea nu pare a fi pe măsura zelului. Căci, până la urmă, cea mai clară cale de ieșire din sărăcie este – îmi vine să râd scriind – îmbogățirea. Deci, cum se îmbogățesc oamenii? Avem răspuns? Dacă avem, să-l spunem repede săracilor. Iarăși, cu toată posibila învârteală după coadă, răspunsul pus la dispoziție de știința economică este: piața liberă și capitalismul. Că doar nu s-or fi îmbogățit englezii în secolele XVIII-XIX prin strategii anti-sărăcie și de incluziune. Și cu atât mai puțin prin absorbția de fonduri europene. În măsura în care „calea regală” de ieșire din sărăcie ține de contextul economic – aranjamentul instituțional sau sistemul economic – în care acest lucru e cu putință, o strategie anti-sărăcie care nu explorează în primul rând modalitățile prin care să descătușeze energiile motorului economic este, vorba ceea, cam… săracă.

Perspectiva funcționărească

Nu doar că nu avem parte de începerea discuției de la mecanismele naturale de creare a prosperității, ci ne este servită o perspectivă statocentrică și statolatră cum numai de la niște …funcționari de stat te-ai aștepta. De grija săracilor mor toți, dar numai pe seama bugetului public. Statul – prin bugete și reglementări – este acel Deus ex machina care pe toate le rezolvă. Și, dacă stăm bine și ne gândim, statul nefiind decât o forță (și nu o inteligență, cum bine observa cineva), așteptările curente ale luptei anti-sărăcie sunt așteptări de a rezolva problema prin forță: resurse extrase coercitiv și comportamente comandate coercitiv. Parcă nu sună coerent, totuși, a pune una după alta propozițiile: „tuturor ne pasă de sărăcie” și „numai prin forță putem lupta împotriva ei”. Și apoi acțiunea guvernamentală este – solid argumentat teoretic și istoric – creatoare de haos motivațional și haos calculațional. Pervertește motivațiile tuturor celor implicați și falsifică procesul natural de alocare a resurselor rare în modul cel mai eficient cu putință (punând astfel bazele unor noi viitoare episoade de sărăcie).

A cere în mod profesionist

Soluția fondurilor europene, vândută cu atâta emfază ca panaceu, nu este decât vechiul model al foreign aid–ului reîncălzit în context european. Și nu va funcționa din aceleași motive din care acesta n-a funcționat: birocrație, alocare arbitrară din punct de vedere economic, corupție și subvenționarea, practic, a eșecurilor. Singurul lucru pe care îl vor învăța cu siguranță săracii prin experiența aceasta a fondurilor europene – asta în caz că vor face măcar atâta și nu vor rămâne simpli „beneficiari” pasivi infantilizați – va fi să ceară (pardon, „absoarbă”) profesionist. Nu știu câți săraci vor avea de câștigat de pe urma strategiilor anti-sărăcie pe bani de la bugetul public sau pe fonduri europene, dar cu siguranță niște politicieni și niște funcționari o vor face. Ignorăm, adesea, fenomenul antreprenoriatului politic, gata oricând să inventeze scheme și strategii întregi doar pentru a-și justifica existența și a…câștiga un ban.

M-aș uita apoi și la presupozițiile acestui tip de strategii cu privire la natura umană în general și la săraci în special. Cum sugeram mai sus, îi infantilizează, încadrându-i într-o logică a neputinței și a așteptării în orizontul lui „pică pară mălăiață în gura lui nătăfleață”. Parcă a pune problema reușitei autonome, firești, a săracilor – sau a așteptărilor de acest tip de la ei – devine o veritabilă fluierătură în biserica incluziunii sociale. Săracul, de-acum, n-are voie să prezinte deviații de la profil. Liniște-n pluton și ochii la buget!

La fel și cu posibila concurență făcută preocupării etatice pentru sărăcie de, să-i spunem, caritatea privată (biserica, fundațiile caritabile, familia, asociațiile profesionale etc.). Acordăm respect și recunoaștere de fațadă exemplelor – totdeauna punctuale, limitate, la scară mică – de succes privat (non-profit, dar nu numai) numai pentru a le concedia în secunda doi ca mult prea puțin. De fapt nici n-au voie să reușească pe scară largă – și să le fie facilitat acest lucru – deoarece asta ar submina cauza carității etatiste (horribile dictu!).

Eșec integrator

De fapt, înnodând firele ultimelor două paragrafe, cred că putem vedea lipsa de intenție serioasă în combaterea reală a sărăciei prin mijloacele deja tradiționale ale strategiilor publice în faptul că nu vor acorda niciodată facilități evidente pentru scoaterea săracilor din sărăcie: scutirea totală de taxe și impozite (măcar temporară, până la ieșirea din sărăcie) a săracilor sau a celor care îi angajează, sau îi sprijină; împroprietărirea cu teren din resursele mai mult decât generoase care aparțin domeniului public; exceptarea de la diverse reglementări și standarde care le-ar permite inițierea unor afaceri etc. Dacă săracii s-ar integra în societate fără aportul strategilor anti-sărăcie, aceștia ar înregistra-o ca pe un teribil eșec.

Din astfel de motive și multe altele, nu mă pot odihni liniștit la gândul că undeva, în sectorul guvernamental, cineva se preocupă intens de problema sărăciei. Mai degrabă acord plauzibilitate ideii că poate tocmai de aceea problema nu va căpăta un răspuns adecvat.

comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naționale și economist cu binecunoscute vederi de stânga, analizează în cadrul unei prezentări recente o temă care frământă de câțiva ani buni societatea românească: paradoxul definit prin rezultatele bune la nivel macroeconomic și dezamăgirile accentuate sau chiar tensiunile de la nivel microeconomic. Cu alte cuvinte, Florin Georgescu se întreabă, la fel ca o pleiadă de alți economiști: de ce rezultatele bune macroeconomice nu se transmit la nivelul economiei reale? Profesorul și oficialul BNR vine cu o analiză economică pentru a-și susține argumentele. De la început, este interesant de remarcat că analiza și concluziile studiului sunt trecute prin filtrul viziunii economice de stânga a autorului. Dincolo, însă, de acest lucru, datele și abordarea analizei dlui Florin Georgescu merită remarcate în contextul în care tot mai mulți oameni de afaceri sau cetățeni își pun întrebarea: de ce creșterea economică nu se transmite la nivel micro, în rândul companiilor și populației.

România conduce detașat în clasamentul european al creșterii productivității muncii pe ora lucrată întocmit pe ultimii cinci ani, potrivit datelor furnizate de către Eurostat. În intervalul 2011-2015, acest indicator s-a îmbunătățit cu nu mai puțin de 18,7% raportat la media UE, mult peste situația consemnată în statele baltice Letonia (+11,0%) și Lituania (+8,5%), urmate de Bulgaria (+8,3%).

Citesc de câteva săptămâni opinii care mă plictisesc, pentru că învârt aceeași marotă. Potrivit acestora, politica monetară are rol definitoriu, nu e bine cum e implementată, însă nu prea se spune cum trebuie făcută.

Pe parcursul ultimilor zece ani, diferența dintre prețul curentului livrat populației și cel livrat în industrie a crescut în România de la 1% la 84%, potrivit datelor publicate recent de Eurostat. Această evoluție nu a făcut, însă, decât să urmărească tendința europeană în materie, diferența medie de preț între cele două tipuri de consumatori la nivelul UE fiind în prezent de 132%.

Rata inflației doboară noi recorduri, intrând puternic în domeniul negativ. Prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 3,3% în luna aprilie 2016 comparativ cu luna aprilie 2015. Conform Institutului Național de Statistică, în luna aprilie 2016, ponderea mărfurilor și serviciilor care au înregistrat o scădere a prețurilor, comparativ cu aprilie 2015, este de 66,7%, cele care au avut creșteri cuprinse în intervalul 0 - 2,5% dețin o pondere de 20,0%. Aceste evoluții au la bază în principal decizii de politică fiscală: reducerea cotei standard a TVA de la 24 la 19% în două etape succesive, cu 4 puncte procentuale de la 1 ianuarie 2016 și cu încă 1 punct procentual de la 1 ianuarie 2017; extinderea sferei de aplicabilitate a cotelor TVA reduse pentru unele categorii de bunuri și servicii de la 1 iunie 2015 și 1 ianuarie 2016; eliminarea accizei speciale la combustibili la 1 ianuarie 2017. 

În ultimele 5 decenii, guvernele, instituțiile internaționale și un larg evantai de mișcări sociale globale s-au concentrat asupra unor dezvoltări teoretice și practice, strategii și politici care au declanșat coagularea unui larg consens global privind lupta împotriva sărăciei. De-a lungul acestei perioade, agenda globală de combatere a sărăciei s-a constituit într-o temă majoră a epocii contemporane, în permanentă dezvoltare, care a redefinit continuu potențialul și arsenalul de strategii și politici ale omenirii în combaterea acestui flagel.

Guvernul a discutat un pachet de măsuri de combatere a sărăciei. Anunțul public făcut de premierul Cioloș și publicarea câtorva elemente din prezentarea pe care am susținut-o în fața executivului au stârnit reacții. Ceea ce e foarte bine. Sunt cinci moduri de a defini sărăcia, dar la fiecare dintre ele România este pe ultimul loc din UE, la bătaie cu Bulgaria, pe alocuri. În mod particular, situația este dramatică atunci când vine vorba despre sărăcia în rândul copiilor și sărăcia în mediul rural.

Un recent articol din ediția americană a revistei Forbes mi-a trezit atenția în mod deosebit pentru că anunță într-un ton alarmant că, dacă nu cumva se schimbă între timp, „capitalismul va înfometa lumea până în 2050”. De altfel, dezbaterea pe modelul viitor al capitalismului a început mai demult. De fapt, dezbaterea e veche de când lumea (capitalistă).

Despre fenomenul sărăciei există date suficiente (statistici, încadrări în tipuri de sărăcie etc.) scoase la iveală în ton dramatic în special în timpul campaniilor electorale. Opoziția aduce la suprafață cu această ocazie suita proprie de situații reprobabile conexate sărăciei, în timp ce Puterea caută să minimizeze simptomele, cu sloganuri și/sau cheltuieli pe deficit. Evident, în paralel apar și promisiunile de schimbare în bine a situației dacă…

TTIP trebuie gândit și din perspectiva efectului asupra terților. Pe lângă retorica legată de stabilirea de SUA și UE a standardelor globale prin forța asocierii lor, există șanse reale de consecințe geoeconomice rezultate din derularea TTIP. Turcia, spre exemplu, are un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană care o obligă să își deschidă piața pentru ceilalți parteneri preferențiali ai UE, fără ca aceștia să aibă o obligație reciprocă. Din moment ce Turcia și SUA nu au un acord de liber schimb, rezultă că, pentru americani, accesul la piața europeană va veni cu tot cu Turcia ca cireașa de pe tort.

editorial Piața de capital rămâne în continuare o așteptare pentru economia românească. Atât reprezentanții companiilor, investitorii, cât și societățile care formează structura pieței de capital recunosc că, până acum, evoluția a fost doar parțial mulțumitoare. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 13, 2016
Economistul 13, 30 august 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanțare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I