Sub genericul „Consultanță și soluții de finanțare și investiții pentru IMM”, programul România Durabilă și-a desfășurat ultima dezbatere din 2016, având ca partener statornic Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale – ASPES.

Semnificația sintetizată de moderatorul reuniunii, Daniel Apostol, a fost aceea a unui bilanț asupra relației mediului de afaceri cu un mecanism fiscal reînnoit și, în același timp, a unei deschideri din perspectiva așteptărilor față de un nou Executiv. Pe linia bine-cunoscută a dialogurilor aplicate, consultanții de profil au lansat soluții sau cel puțin idei valorificabile de către întreprinzători.

Ramona Ivan, director în domeniul relațiilor externe și al finanțărilor structurale la CEC Bank, a adus câteva exemple de abordare a finanțării, subliniind că nu este vorba atât despre consultanță în sensul clasic al termenului, cât despre sfaturi, de cele mai multe ori eficiente în ceea ce privește folosirea timpului, simplificarea formalităților, scurtarea căilor de a ajunge la resurse. Totodată, a oferit sugestii de orientare către instrumente financiare cu adevărat utile IMM-urilor, fără a reprezenta neapărat cofinanțări din fonduri europene. Un sprijin pentru acces în această direcție a semnalat că poate veni din apartenența CEC Bank la Rețeaua Europeană a IMM-urilor, pe această cale, deschiderea fiind către prezentare, cunoaștere, interacțiune și parteneriate.

Într-un sens de continuitate pe linia informațiilor valorificabile efectiv, dr. ec. Constantin Boștină, președinte al ASPES, a lansat întrebarea „cum este organizată activitatea CEC Bank, astfel încât să încurajeze capitalul privat românesc, mai ales IMM-urile, ca să găsească la această instituție bancară cu capital integral românesc un partener în tratarea cu celeritate a problemelor de finanțare? Cum poate CEC Bank să încurajeze capitalul privat autohton să se consolideze, să ajungă la o anume întărire, în condițiile în care capitalismul românesc nu provine din multinaționale, așa că nu se poate dezvolta decât prin IMM-uri?”. Răspunsul a fost că la CEC Bank există direcții specializate pentru întreprinderi mici și mijlocii, funcționând în toată țara 48 de birouri teritoriale pentru consultanță în acest sens. Dr. ec. Constantin Boștină și-a accentuat pledoaria sub aspect cuprinzător, pentru determinarea unei regândiri a poziției față de IMM-uri, reiterând ideea creării unei bănci dedicate acestora sau, în orice caz, a unui fond de finanțare.

O incursiune în „universul administrării banilor” au deschis Eduard Inizian, manager pentru clienți instituționali și Mihnea Bărbulescu, director de vânzări la Erste Asset Management, societate care administrează fonduri de investiții, obligațiuni, acțiuni etc.

La rândul său, Gabriel Biriș, casa de avocatură „Biriș Goran”, a oferit o expunere asupra plusurilor și minusurilor demne de semnalat după un an de aplicare a Codului fiscal. În sens pozitiv, au fost apreciate, între altele, amânarea (nu scutirea!) aplicării impozitului pe profitul reinvestit, reducerea impozitului pe dividende, măsurile din domeniul TVA. În sens negativ se pot înscrie „ratarea consolidării fiscale și o reformă reală în ceea ce privește contribuțiile sociale”. Inevitabil au revenit în discuție probleme ridicate de cerințele actului intrat în uzul comun drept „formularul 088”, exact spus, „declarația pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA”. Aprecierea de ansamblu a fost că nu atât Codul fiscal, în forma lui nouă, a generat veritabile provocări, cât normele și ordinele de aplicare, cele care formează legislația subsecventă.

Problema prețurilor de transfer în orizontul anului 2017 a fost abordată cu ajutorul unor exemple practice de către Viorel Sbora, Transfer Pricing Manager la BDO România.

Odată cu crearea condițiilor ca afacerile să se deruleze cât mai ușor (în sensul cursivității), a semnalat Corneliu-Teofil Teaha, fondator și general manager al societății Teaha Management Consulting, este necesară și îndeplinirea îndatoririlor fiscale: „A plăti impozitele este o activitate de responsabilitate socială”. Aprecierea sa cu valoarea unei concluzii a fost că „este mult loc pentru îmbunătățiri în relația dintre Fisc și investitori”.