Interviu preluat de pe ProfitLive.ro, cu Radu Timiș, fondatorul Cris-Tim.

Ce înseamnă pentru Radu Timiș o companie integrată?
Acum 15-20 de ani, noi, procesatorii de carne, eram criticați că doar importăm materia primă și nu ne ocupăm și cu creșterea animalelor, nu avem integrată nici pe verticală și nici pe orizontală producția noastră, deși ca să ai logistică și vânzare înseamnă deja foarte mult, este o știință. Ca să schimbăm percepția că distrugem agricultura românească, să liniștim spiritele politice ale vremii, am decis să cumpărăm o fermă și să începem efectiv producția de la bază, integrată. Adică teren, cereale, de la semănat până la magazine și așa am ajuns să avem mai multe business-uri în zona agriculturii.
În zona integrată a fermei de vaci, cu 1.500 de capete, cultivăm peste 1.000 hectare de teren și avem propria fabrică de nutrețuri. Ne-am specializat în creșterea vacilor de lapte și avem o fabrică de lactate unde facem produse acidulate. Este minunat că am reușit să creștem cu cel puțin 20% anual și reușim să desfacem întreaga producție. Nu facem achiziții de lapte de la alte ferme, avem securizată calitatea pe fiecare verigă a procesului de producție și considerăm, desigur, ca și clienții noștri, că avem cele mai bune produse.
Tot în ferma noastră avem o reproducție foarte bună. De exemplu, anul trecut au fătat 400 de vițele. Asta înseamnă ca la o medie de 30 de litri pe zi pe cap de vacă, producem în jur de 12.000 litri de lapte pe an. N-am intrat încă în zona supermarket-urilor, vindem în zona de proximitate, distribuție directă în 8.000 de magazine și avem surpriza că e deja un produs tractor pentru companie.

Cunoaștem criticile sau comentariile care sunt făcute pe marginea modului în care se dezvoltă agricultura românească. Ce trebuie să se întâmple ca agricultura să fie realmente competitivă?
Cred că problema numărul unu este lipsa unor cooperative care să adune mai mulți fermieri, mai mulți producători la un loc, care să aibă capacitățile lor de producție, să creeze brand-uri, să aibă putere de negociere atât internă, cu lanțurile de hipermarketuri, cât și cu partenerii externi. Dacă vând doar laptele către marile fabrici, să aibă putere de negociere. Sau să aibă propriile fabrici de procesare, să-și creeze propriile branduri pentru produse atât de bune, încât să poată ieși și la export.

De ce această lipsă? Care este cauza?
Că suntem români. În ADN-ul nostru e scris să nu ne putem aduna doi-trei la un loc. Pentru că istoric, așa ne-am format. Probabil au trecut prea multe popoare migratoare peste noi. De la unii am luat lucruri bune, de la alții mai puțin bune, alte metehne. Dacă doi români se întâlnesc, de exemplu în Italia, și aud românește, nici măcar nu-și spun „Bună ziua”.

Ați spus că răspunsul la întrebarea de ce nu putem este pentru că suntem români. Radu Timiș sunteți român, de ce ați reușit?
În primul rând, atunci când am fost asociat am pierdut tot. Cu primul meu business, am ajuns primul importator din China. Am avut doi parteneri, care la un moment dat au spus „domnule, tu nu ești bun de om de afaceri, du-te înapoi ca profesor de sport și vezi-ți de piscina ta, la sala ta de forță, marea ta iubire”. Atunci mă cunoscusem cu soția mea, și, deși făcusem, după șase luni, un milion de dolari, în 1993, am pierdut toți banii, am început iar de la zero.

Tenacitatea ar fi răspunsul, îndărătnicia de a învinge?
Eu am făcut sport de performanță, ski fond și biatlon și niciodată nu am fost campion absolut, decât o dată la universitare. Eram de locul trei, patru. Mi-am dorit tot timpul să fiu numărul unu, să fiu campion. Această dorință a mea de a fi tot timpul numărul unu nu s-a realizat în domeniul sportului, dar m-a dus în zona business-ului.

Ce din biatlon se regăsește în business? Efortul de a rămâne pe schiuri în cursă sau acuratețea tragerii?
Aveam o acuratețe a tragerii extraordinară. Mă focusam foarte bine, ceea ce fac și astăzi. Îmi creez singur realitatea, visele mi le realizez pentru că știu cum să-mi creez această realitate. Dar, desigur, și această voință de a nu abandona. Una din problemele pe care le are antreprenorul român este că nu a învățat un lucru elementar: în business e ca la olimpiadă. Numai că olimpiada este o dată la patru ani și te pregătești cu șase luni înainte. În business este olimpiadă în fiecare zi. Zilnic trebuie să fii în tonus nu numai fizic, mintal, emoțional, dar o parte foarte importantă care este uitată de antreprenori este partea de spiritualitate. Noi nu suntem oameni care au experiențe divine, ci suntem ființe divine care au experiențe umane.

Când realizăm asta? În fuga pentru profit, în fuga pentru construcția afacerilor? Când are timp antreprenorul să aibă această revelație?
La mine, cel puțin, a apărut ca o necesitate, ca o salvare, pentru că, la nivel de emoție, sunt atât de puternice impulsurile pe care le primim în fiecare zi, încât, dacă nu avem momente contemplative, meditative, în care să fim în ființa noastră și să ne încărcăm cu energia universului, cu energia lui Dumnezeu, nu putem duce. Gândiți-vă ca noi am prins perioada cea mai complicată din istorie a omenirii. Noi, imediat după revoluție, am trecut de la o societate comunistă la o societate capitalistă, deci s-a schimbat capitalul, modul de existență. Am prins după aceea globalizarea, internetul, criza economică, integrarea europeană, integrarea în NATO și continuă o ceartă politică care ne afectează. Vă dați seama câte treceri, câtă adaptare din punct de vedere mintal, religios, social, în mod de alimentație și așa mai departe. A trebuit să facem totul în 25 de ani. Ca să reziste un om la șocurile astea, la schimbările astea, trebuie să aibă forță.
Un crâmpei de istorie, 25 de ani, în care s-au întâmplat câte nu s-au întâmplat în două mii de ani în viața unui individ. Dacă nu ai un program ca pentru olimpiadă, în fiecare zi să faci mișcare, în fiecare zi să meditezi, în fiecare zi, să ai control al minții și să ai familie puternică în spate, să ai valori foarte clare , este foarte greu să reziști. Antreprenorii români din păcate nu rezistă, ori își distrug singuri creația, copilul, ori îl vând pentru că zic „domnule nu mai putem”. E de înțeles că nu mai pot, pentru că este foarte mult. Dacă am lua prin comparație un antreprenor din România cu un antreprenor din Germania, o să vedeți diferențe uluitoare. Noi chiar suntem foarte buni pentru că am avut parte de foarte multe lucruri pe care cei din Vest nu au avut șansa de a le trăi.

Franța și Germania, motoarele economice ale Uniunii Europene, vor o Uniune cu mai multe viteze. La care se adaugă Brexit. Perioada asta extrem de complicată de care ai vorbit nu se complică și mai mult?
Dacă ne referim la cele două puteri, care de fapt conduc astăzi comunitatea europeană, pot spune că și-au atins obiectivele în ceea ce privește dezvoltarea comunității europene, ne-au cucerit, firmele lor au preluat ce este mai bun din fiecare țară, au și supermarket-urile foarte bine implantate, nu se mai pune problema de piață, pentru că o au.
Dar noi ne punem problema despre ce mai rămâne din ideea de piață comună pentru producători ca dumneavoastră?
Pentru noi rămâne partea de românitate care mai există. Românii noștri care au plecat, și către care noi exportăm, principalul nostru export, cel puțin în industria alimentară, și posibilitatea de a circula liber în Europa și de a cheltui banii noștri tot la ei. Deci să ne bucurăm cu ceea ce avem, cu lucruri bune rămânem, faptul că s-au deschis granițele și că a venit „know how-ul” la noi, noi am plecat la ei, ne-am educat. Dacă ne uităm în urmă, în ultimii 10 ani, odată cu integrarea europeană, pașii noștri în evoluție au fost foarte mari, ne-au ajutat să ne dezvoltăm mai departe, democrația noastră care știm cum era. Dacă ar fi să o luăm de la capăt, cred că același lucru am face. Fără integrare europeană n-am fi putut, și consider că a fost o șansă pentru noi să fim cetățeni europeni. Partea neplăcută este, când ne ducem la ei, este faptul că te mai întreabă câteodată, când tu arăți ca cetățean european, te și comporți ca un cetățean european, chiar suntem de multe ori peste ei, în multe cazuri, de unde ești. Eu spun cu mare mândrie că sunt român și în momentul acela au o pauză și sunt surprinși de faptul că sunt mândru că sunt român. Păcat este că nici ambasadorii noștri sau media noastră nu arată mai mult reușitele noastre, a românilor care sunt acolo. S-a pedalat foarte mult, imediat după integrarea României în Uniunea Europeană, ce fac țiganii noștri acolo și, din păcate, nu arată că, de fapt, celelalte două milioane și jumătate de români fac lucruri foarte bune în Europa. Mai departe, acolo unde sunt români și nu sunt numai muncitori căpșunari, sunt și profesori și doctori și ingineri și cercetători, de fapt lumea bună a noastră este plecată dincolo. Ei consumă la ei, ridică PIB-ul țărilor respective și, mai departe, studenții noștri, eminenții noștri, olimpicii noștri rămân tot acolo. Deci, din punctul meu de vedere, ei și-au atins obiectivele cu noi, urmează să le mai atingem și noi cu ei.
Înainte de toate trebuie să ne atingem obiectivele noastre cu noi înșine. Care ar fi acestea?
Totdeauna am spus în această evoluție rapidă a Universului și mă bag puțin în partea ezoterică, dacă mă lăsați două secunde.

Vă ascult cu interes.
În 2012, când se anunța în calendarul maiaș trecerea dintr-o eră în alta și unii spuneau că e sfârșitul pământului. Pe 25 decembrie de fapt a fost primul salt galactic în care pământul și-a schimbat vibrația, a trecut din 3D în 4D, iar noi, oamenii, pământenii, am început să ne schimbăm, chiar inclusiv ADN-ul, de la cinci simțuri să trecem la șapte simțuri și timpul s-a accelerat. În această accelerare în 2015 vine al doilea salt galactic, în 2030 al treilea. Timpul nu mai este 16 ore și sistemul nostru solar trece din marginea Căii Lactee după 26.000 de ani în centrul galaxiei. În aceste transformări uriașe ale Universului, noi, care suntem niște fărâme mici de conștiință dumnezeiască, suportăm această accelerație a timpului și evoluția conștiinței și a materiei.

Am o curiozitate. De unde a primit Radu Timiș toată această cunoaștere?
Am avut șansa de la 20 de ani să trec în zona asta. Am început cu yoga, am început să mă joc, să încerc vindecări. Am descoperit faptul că doar cu mâinile mele sunt un foarte bun vindecător și pot să alin durerea. După care m-am apucat și am citit. Toată instrucția mea s-a dus spre toată zona asta a spiritualității într-un mod autodidact.

Dar oare Radu Timiș nu s-a gândit niciodată să își vândă afacerea?
Au fost două momente când am simțit că bussines-ul meu nu are viitor. Era perioada când se spunea că mezelurile nu sunt sănătoase și, văzând ceea se ce întâmplă în alte țări, am spus că nu am decât o șansă. Dacă vreau să merg mai departe și așa cum mi-am propus să fie compania pentru 100 de ani, trebuie să fac mezeluri sănătoase, bune, pentru consumul uman și care să dea energie și să corespundă nevoilor organismului și să venim cu partea asta de siguranță alimentară. Noi am reușit lucrul acesta. Vreau să vă spun că lucrăm de un an de zile la un super-proiect în care de la 10-12 E-uri câte sunt astăzi în întreaga piață, nu numai la noi, în toată Europa, am ajuns între 0 și 4 E-uri, al cincilea fiind sarea. Și am scos tot ce înseamnă înlocuitori de carne. Am scos soia, amidon, monoglutamatul de sodiu, colorantul chimic, gusturi aromate chimice, gluten, deci am mers pe conceptul de etichetă curată, care este astăzi în toată Europa, de produs curat. Într-o lună jumătate intrăm pe piață total cu produsele noastre, care sunt toate de fapt în faza asta numai din cauză că branding-ul a durat mai mult. Acum trei ani, mi-am propus lucrul acesta și sunt convins că, așa cum am spus, compania este pentru 100 de ani. Anul acesta împlinim 25 de ani, poate este importantă transmiterea de ștafetă către generația următoare. Eu am cinci copii.

Pregătiți să preia ștafeta?
Dintre care doi, deja, lucrează în companie. La 20 și 22 de ani sunt chiar fabuloși, este o surpriză continuă și am o bucurie să lucrez împreună cu ei. Soția mea este și ea cot la cot cu mine și chiar suntem o echipă și o forță extraordinară. Dacă ar reuși mai mulți antreprenori cu familiile lor să fie într-un asemenea mod implicați în treabă, ar avea spatele asigurat. La un moment dat, oricât ai fi de bun antreprenor, ai nevoie de un spate, ai nevoie cu cine să te consulți. Eu am șansa că eu cu soția mea, dimineața, facem întâi șapte-opt kilometri mers pe jos și în această oră și un sfert discutăm problemele și ne echilibrăm, ne clarificăm lucrurile și în felul acesta ne compensăm unul cu celălalt, cu ce are unul mai bun, cu ce are celălalt, și atunci devenim o echipă.

Vă mulțumesc pentru interviu.
Cu plăcere, evident aveam probabil multe să vorbim.

Aveam multe să vă mai întreb, dar aveam și un format și, dacă tot ați împlinit 25 de ani de existență și vreți să mergeți până la 100, chiar avem timp.
Chiar avem. Este o veșnicie.