Secretul succesului în afaceri cu ștaif

Date:

Interviu realizat cu Cristian Cîrstea (34 de ani), coproprietar al companiei Cristallini Boutique și Consiglieri Fashion Group, specializate în producția de confecții la comandă pentru bărbați și femei și comerț electronic.

Cum v-a venit ideea demarării unui business de fashion, mai ales în plină criză economică?
Nu m-am gândit la așa ceva de la început. Pot spune însă că mi-a plăcut să fiu antreprenor chiar de când am terminat facultatea. În 2004, am creat un site, un magazin online de fapt, de vânzări produse electronice, în special telefoane mobile. Dar n-am mai putut concura cu marii operatori, ca Vodafone și Orange care au intrat agresiv pe acest segment.

Ideea unui business legat de fashion a venit oarecum întâmplător. În 2009, soția nu a găsit o rochie de seară potrivită în magazinele din România. În schimb, a putut comanda o rochie de pe un site din SUA, la un preț decent. Astfel, am sesizat că există o nișă neexploatată, unde am putea avea succes. În doar câteva luni am încheiat contracte cu furnizori externi, am realizat site-ul de prezentare și am deschis un showroom unde clientele veneau pe bază de programare prealabilă. Așa s-a născut brandul Cristallini. Criza nu a fost resimțită pe această nișă de lux, oamenii continuând să facă nunți și botezuri, la care ținutele de seară sunt obligatorii.

Și ca să ajungem de fapt la subiectul interviului, care este istoria brandului Consiglieri, un nume nou pe piața de confecții pentru bărbați?
Cristallini s-a maturizat suficient. A internalizat întreaga producție și lansează de două ori pe an propriile colecții. A ajuns la aproape 7.000 de cliente. Însă multe dintre acestea veneau însoțite la showroom și întrebau de costume bărbătești pentru partenerii lor. Din păcate trebuia să-i îndreptăm, practic, spre concurență. Așa s-a ivit și un brand masculin, pe care l-am preluat eu, soția urmând să se ocupe în continuare doar de Cristallini. L-am denumit Consiglieri pentru a se păstra rezonanța italiană, dar fără să se confunde cu brandul feminin.

consiglieri

Ce aduce nou Consiglieri pe această piață a fashion-ului masculin?
În primul rând este ridicarea conceptului de costum făcut la comandă la un nou nivel. Imaginea croitorului bătrân cu metrul agățat de gât nu mai este actuală. Noi oferim servicii complete. Astfel, clientul care se prezintă la showroom în baza unei programări făcute pe site sau telefonic, beneficiază de consultanță din partea unui specialist. Practic, este stabilit totul până la cele mai mici detalii, pentru că așteptările clientului să corespundă exact cu ceea ce va primi în final. Posibilitățile de personalizare sunt practic nelimitate, astfel că de la material și până la numărul de nasturi de la mânecă, nu trebuie să scape nimic din comanda finală. Numărul de probe este mult redus, pentru a ne adapta unui stil de viață dinamic, iar onorarea comenzii se face în 30 de zile.

Al doilea aspect este că nu ne poziționăm ca un brand care să fie neapărat în ton cu cele mai noi tendințe ale modei. Costumele noastre se bazează pe stil și eleganță, care se identifică prin repere clasice masculine. Mesajul trebuie să fie prestanță și împlinirea profesională și familială

La cât se ridică investițiile efectuate până în prezent?
Nu pot să dau acum un răspuns pe loc, pentru că trebuie să mă uit în contabilitate. Dar ca reper, noul showroom inaugurat anul trecut în centrul capitalei a necesitat o investiție de 100.000 euro pentru amenajarea lui. Și este al treilea în care ne-am mutat de când ne-am început activitatea. Este o vilă-monument, veche de 100 de ani, care corespunde cu ideea de clasic și eleganță pe care vrem s-o transmitem publicului. Deci pe parcursul anilor, investițiile nu au fost mici.

Cum au evoluat vânzările, mai ales în ultimii ani, când, statistic, consumul a avut o creștere spectaculoasă?
Am avut anul acesta o creștere spectaculoasă a cifrei de afaceri, de peste 50%. Care vine după o altă creștere și mai mare în 2015. Astfel că în 2016 cred că am depășit deja pragul de un milion de euro pe an. Cifrele sunt pentru ambele branduri, deoarece Consiglieri a fost lansat de abia în aprilie anul trecut. Însă avem deja 600 de clienți, iar numărul acestora este în creștere.

Ce planuri de dezvoltare aveți pentru perioada imediat următoare?
Vrem să lansăm în premieră pentru România o colecție de confecții din denim. Adică blugi făcuți la comandă, respectând bineînțeles spiritul brandului. De asemenea, ne vom completa oferta cu încălțăminte executată la comandă. Oferim și acum pantofi și ghete, precum și cravate, cămăși, butoni etc, dar nu sunt executate de noi. Vom executa încălțămintea exact după măsurile clientului, astfel încât să se potrivească perfect. Cum s-ar spune, să-i vină mănușă.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Analiză Claudiu Cazacu, XTB: Precedent în „uber-izarea prețurilor”. Cum pot cartofii prăjiți să influențeze valoarea acțiunilor

Prețurile stabilite dinamic fac parte dintr-o strategie utilizată frecvent...

Economia informală în România: context, cauze și efecte

| de Prof. univ. dr. Cristian PĂUN, Academia de Studii Economice din București și Prof. univ. dr. Radu MUȘETESCU, Academia de Studii Economice din București

ASIGURĂRI. POLITICI PREZENTE ȘI VIITOARE

În cadrul conferinței „Asigurări. Politici prezente și viitoare” organizată...