Variabilele principale ale unei redresări globale

Date:

Joseph E. Stiglitz
Laureat al premiului Nobel pentru economie

Un lucru devine evident: COVID-19 nu va dispărea pur și simplu, așa cum a sugerat în repetate rânduri președintele SUA, Donald Trump. Deși s-a înregistrat o redresare economică substanțială din tenebrele carantinei inițiale din primăvara trecută, pierderile pentru PIB și ocuparea forței de muncă din întreaga lume sunt suficiente pentru a face din aceasta a doua sau a treia cea mai gravă recesiune din ultima sută de ani. Și acest lucru este perfect valabil chiar dacă suntem din ce în ce mai siguri că un vaccin eficient se întrevede la orizont.

Chiar și atunci, revenirea la normal va necesita timp și se naște întrebarea cu privire la cât de multe pagube se vor produce între timp. Răspunsul va depinde de politicile economice pe care țările importante le urmăresc în lunile următoare. Există deja un potențial semnificativ pentru efecte de histerezis (de lungă durată). Bilanțurile gospodărești și ale firmelor, care au fost eviscerate, vor fi restabilite doar treptat; firmele care au intrat în faliment în timpul pandemiei nu vor deveni brusc „nefalimentare” atunci când virusul este pus sub control.

În gestionarea acestor efecte, un dram de prevenție va fi mai valoros decât un car de măsuri de vindecare. Cu toate acestea, în acest moment, perspectivele pe termen scurt rămân extrem de dificil de descifrat.
Un motiv este China. După criza din 2008, China a jucat un rol central în redresarea globală, realizând o creștere anuală de aproximativ 12% până în 2010. Dar de această dată, creșterea postcriză a Chinei este mai redusă, iar creșterea excedentului său comercial implică un sprijin mai mic pentru economia globală comparativ cu cel pe care l-a oferit în trecut. Mai general, în timp ce economiile avansate ale lumii au reușit să atingă deficite fiscale uriașe pentru a preveni pierderi semnificative din PIB, guvernele din țările în curs de dezvoltare și piețele emergente nu pot oferi nici pe aproape același nivel de sprijin.

Dincolo de incertitudinile asociate cu viitoarele valuri de infecție cu COVID-19 – precum cel care s-a abătut asupra Europei și SUA la sfârșitul anului 2020 – vor exista două întrebări esențiale în 2021. Uniunea Europeană și SUA vor adopta programe de redresare de magnitudinea necesară pentru a restabili economia globală? Și se va reuni comunitatea internațională
pentru a oferi lumii în curs de dezvoltare asistența de care are nevoie?

Alegerile SUA din 2020 nu au rezolvat aceste incertitudini. Întrucât democrații au performanțe sub așteptări în multe curse din Senat și Cameră, administrația Biden ar putea să nu aibă sprijinul Congresului (de care are nevoie) pentru a contribui la cheltuielile de stimulare. Înainte de alegeri, Trump – care nu a întâlnit niciodată vreo constrângere, buget sau altceva pe care să nu dorească să o încalce – explorase posibilitatea unui alt pachet de stimulare, doar că a întâmpinat rezistență din partea liderului republican al majorității Senatului, Mitch McConnell. Rămâne de văzut dacă eforturile lui Biden de a restabili curtoazia bipartită vor avea succes.
După ce au redus deja impozitele asupra miliardarilor și corporațiilor, republicanii par să accepte din nou austeritatea fiscală, pentru a le nega democraților orice realizări majore. În acest scop, republicanii vor propune un pachet fiscal „sărăcăcios” care va face prea puțin pentru a ajuta guvernele de stat și locale sau șomerii. Dacă această stimulare limitată este tot ceea ce poate aduna guvernul federal, atât SUA, cât și lumea vor experimenta o perioadă grea.

La rândul lor, europenii s-au reunit în mod istoric pentru a face față impactului economic al pandemiei. Și totuși, fondul de redresare al UE de 750 miliarde euro (886 miliarde dolari) nu este suficient, mai ales acum că regiunea a fost puternic afectată de un al doilea val epidemic. Va putea Europa să se reunească din nou pentru a adopta o altă rundă de asistență reciprocă? Dacă nu, prognosticul său – atât politic, cât și economic – va fi mixt, în cel mai bun caz.

Aceasta părăsește arena internațională mai largă, unde președintele SUA se bucură în mod tradițional de o putere semnificativă. Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a solicitat deja încă o emisiune de 500 de miliarde de dolari cu drepturi speciale de tragere, care ar fi extrem de utilă pentru repornirea economiei globale, mai ales acum, că mai multe țări bogate s-au angajat să doneze sau să împrumute alocațiile către țările care au cea mai mare nevoie de ele. Fără niciun motiv aparent în afară de răutate, administrația Trump s-a opus emiterii de noi DST. Speranța este acum că Biden va inversa abordarea SUA, nu doar în ceea ce privește DST, ci și în ceea ce privește cooperarea internațională în sens general.

În mod similar, este nevoie urgentă de mai multă autoritate în ceea ce privește restructurarea datoriei. Recesiunea din cauza COVID-19 a pus multe țări în curs de dezvoltare și piețele emergente într-o poziție financiară precară. Ceea ce a început ca o problemă de lichiditate s-a transformat într-o problemă de solvabilitate: multe țări pur și simplu nu au resurse pentru a rambursa datoriile restante. Rareori, principiul respectat de fiecare dată al forței majore – îngăduință în fața unor evenimente extraordinare – a fost mai relevant. Aici, din nou, Biden ar putea face o mare diferență lucrând cu liderii țărilor creditoare și reamintind tuturor că o altă criză globală a datoriilor nu ar fi în interesul nimănui.

Sub conducerea lui Biden și o oarecare cooperare din partea republicanilor din Congres și a altor lideri mondiali, există șansa de a ne orienta rapid în criza COVID-19. Situația impune angajamentul de a face „orice este nevoie”. Dacă liderii politici acceptă provocarea, nu este nevoie ca 2021 să fie cel mai rău moment, chiar dacă nu este nici cel mai bun moment.

Promisiunea campaniei lui Biden de a „reconstrui mai bine” poate și trebuie să fie mai mult decât un simplu slogan. Este pe deplin în puterea noastră să construim o lume postpandemie mai durabilă, mai echitabilă, mai cooperantă și mai competentă decât cea pe care o aveam înainte de criză.


Joseph E. Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie și profesor universitar la Universitatea Columbia, este economist-șef la Institutul Roosevelt și fost vicepreședinte senior și economist-șef al Băncii Mondiale. Cea mai recentă carte a sa este „People, Power, and Profits: Progressive Capitalism for an Age of Discontent” (Penguin, 2020).

Articolul precedent
Articolul următor

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...