Prof. dr. Kristin Sobolik, doctor honoris causa al Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”

Date:

Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București a conferit înaltul titlu de doctor honoris causa doamnei profesor dr. Kristin Sobolik, președinte interimar și rector al Universității din Missouri – St. Louis, SUA. Evenimentul a avut semnificația unui moment istoric, după cum a evidențiat prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu, președintele Senatului Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, deoarece „pentru prima oară UCDC a acordat acest titlu unei personalități al lumii academice care întrunește și calitatea de președinte, și calitatea de rector a unei prestigioase instituții de învățământ superior”.
Totodată, evenimentul se înscrie în contextul aniversar al perioadei 1 octombrie 2019 – 1 octombrie 2020, când Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” celebrează printr-o suită de manifestări științifice și culturale împlinirea a 30 de ani de la fondare.
Laudatio la decernarea înaltului titlul academic a fost prezentat de prof. univ. dr. Cristiana Cristureanu, rectorul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”.
În cuvântul de răspuns, prof. dr. Kristin Sobolik a mulțumit pentru primirea călduroasă și onorantă și a reliefat perspectivele pe care contactele fundamentate între cele două universități le deschid pentru educație, cercetare și cunoaștere reciprocă.

Laudatio în onoarea prof. dr. Kristin Sobolik

Aprecierea de care se bucură în prezent Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București este rezultatul binemeritat al eforturilor pe care comunitatea universitară le-a depus în mod constant în afirmarea prestigiului său pe multiple planuri, atât în lumea academică internă, cât și internațională. Am constatat cu mare plăcere că succesul universității noastre în plan profesional, științific și managerial a avut un ecou larg în zona universităților românești, fiind apreciată, fără nicio rezervă, și de Agenția Română de Asigurare a Calității Învățământului Superior.


În ultimii 29 de ani, numeroase personalități au marcat parcursul științific și educațional al Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, reprezentând adevărate modele de comportament universitar pentru numeroșii membri ai corpului nostru profesoral. Între aceste personalități deține astăzi un loc de onoare doamna prof. dr. Kristin Sobolik, căreia Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” îi dedică acest eveniment științific de acordare a înaltului titlu academic de doctor honoris causa, la propunerea doamnei prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu, președintele Senatului Universității, aprobată fiind de Senatul Universității.


Se pot prezenta și demonstra o multitudine de aspecte legate de activitatea impresionantă și complexă a doamnei profesor Sobolik și de puternica sa personalitate, dar evenimentul deosebit la care asistăm astăzi cu bucurie și entuziasm ne oferă posibilitatea de a prezenta numai o parte din informațiile de care dispunem privind personalitatea și profesionalismul domniei sale. Activitatea științifică remarcabilă în domeniile antropologiei și biologiei a doamnei prof. dr. Kristin Sobolik s-a evidențiat prin interdisciplinaritate și diversitate, antrenând mai multe universități, printre care Universitatea Maine, Wright State University și Universitatea din Missouri – Saint Louis.

O mare parte dintre de realizările doamnei profesor s-au axat pe atragerea și orientarea către instituțiile academice a unor fonduri bugetare solide, pe un plan financiar cu durată de cinci ani în perioada 2018-2023, cu obiective și acțiuni orientate spre succesul studenților, cercetare științifică și dezvoltare economică a comunității academice, spre diversitate, incluziune și funcții administrative sustenabile. Doamna profesor s-a concentrat, de asemenea, pe prioritizarea programelor academice, cu rezultate în consolidarea programatică și recomandări investiționale, în scopul dezvoltării de noi programe de creștere și excelență, cum ar fi cybersecurity, computer technology, sport management, entrepreneurship, organizational leadership, hospitality management, data science etc.

Domnia sa a implementat, de asemenea, Procesul de Aliniere Curriculară prin care s-au oferit cursuri finalizate studenților pentru asigurarea succesului, asigurându-se direcții clare de evaluare. A acordat mare atenție consolidării serviciilor multiculturale și serviciilor de asistență academică pentru studenți și a cooptat personalități de elită în diverse domenii în cadrul învățământului privind artele și știința, studiile internaționale și afacerile educaționale.

Viziunea sa asupra învățământului s-a bazat pe un leadership colaborativ și de prestigiu în domeniul academic, în cercetare, în zona administrativă pentru studenți, creând o rețea vibrantă și în permanentă evoluție a partenerilor comunității, a corporațiilor, donatorilor și absolvenților. S-a preocupat în mod profund de participarea în cadrul a numeroase granturi din universitățile în care a activat de-a lungul anilor, pe diverse funcții înalte.

Iată câteva din cele mai reprezentative teme abordate de doamna profesor: Adaptation to Abrupt Climate Change, Increasing Student Satisfaction and Retention, Humanities for the 21st Century, Personalized Leadership Institute and Development Opportunities, Learning Circle Grant for Service Learning etc.

În ceea ce privește activitatea științifică prodigioasă a doamnei prof. dr. Kristin Sobolik, am remarcat o listă impresionantă de publicații în domenii vaste de interes pentru cercetarea științifică, de la arheologie la paleonutriție, sănătatea copiilor, cercetări în zona polenului, folosirea plantelor medicinale preistorice etc. De asemenea, a fost invitată de onoare a mai multor conferințe, congrese, întâlniri și simpozioane la care a participat, prezentând rezultatele lucrărilor sale științifice de mare interes pentru evoluția rasei umane, schimbările climatice, învățământ, leadership, arte liberale, forță de muncă, învățământ academic, viitorul omenirii etc. Recunoscându-i-se remarcabila carieră profesională și științifică atât de vastă, prof. dr. Kristin Sobolik i-au fost acordate importante premii și titluri de membru onorific conferite de diverse instituții oficiale și societăți de elită: Woman Distinction Award, President’s Award for Excellence-Collaborating Unit, Outstanding Graduate Award, W. Frank Blair Award, L.R. Wilson Award și multe altele. Datele menționate în acest laudatio și încă multe altele fac dovada de necontestat a prestigiosului profil al doamnei prof. dr. Kristin Sobolik, în sfera culturală, educațională și științifică.

Prin acordarea înaltului titlu de doctor honoris causa acestei mari personalități, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” este extrem de onorată în a continua tradiția sa și a cultiva și promova valorile naționale și internaționale, oferind astfel o generoasă șansă existențială, social-educațională și culturală lumii academice, precum și un model viu, pentru a fi continuat de generația mai tânără.


Foto UCDC

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Energy Policy Group și WWF-România anunță lansarea oficială a proiectului RENewLand

Energy Policy Group (EPG) și WWF-România (Fondul Mondial pentru...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...