Asociația CFA România testează independența financiară în rândul tinerilor

Date:

Asociația CFA România lansează Testul Independenței Financiare dedicat tinerilor, pentru a afla cât de mult se pot baza ei pe resursele proprii și cât sunt de pregătiți pentru a face față provocărilor din viața de adult. Testul face parte din campania de educație financiară Generația I – generația independentă, iar completarea chestionarului se poate efectua online, la adresa: generatiaindependenta.ro/testeaza-ti-independenta/.
Testul Independenței Financiare se adresează tinerilor între 18 și 25 de ani și este realizat de specialiștii Asociației CFA România, oferind totodată și recomandări privind obținerea siguranței financiare, în funcție de rezultatele obținute.

Alexandra Smedoiu

„Criza sanitară ne-a demonstrat că de la stabilitate la instabilitate economică nu este decât un pas. În acest context, independența financiară devine foarte importantă, la orice vârstă. Dorim să demitizăm în rândul tinerilor ideea că siguranța financiară este un subiect pentru mai târziu. Încurajăm tinerii să facă testul, să afle dacă și unde sunt vulnerabili și să ia măsuri, cât de mici. Niciodată nu e prea devreme să facem pași în direcția potrivită”, declară Alexandra Smedoiu, CFA, președinte al Asociației CFA România.

Educația financiară pregătește oamenii pentru perioade grele economic

Asociația a lansat, în 2019, o inițiativă la nivel național, comunicând importanța obținerii independenței financiare la orice vârstă, indiferent de venit. Denumită Generația I, această campanie a fost lansată pe fondul gradului scăzut de educație financiară al românilor. Testul prin care tinerii află nivelul dependenței de factori externi se regăsește pe website-ul campaniei, alături de podcasturi în care sunt detaliate instrumentele financiare utile și recomandări ale specialiștilor. n

Asociația CFA România este organizația profesioniștilor în investiții din România, în mare parte deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociația CFA România este una dintre cele peste 160 de societăți membre ale CFA Institute și are  misiunea de a promova interesele specialiștilor in investiții și de a menține standarde ridicate de integritate și excelență profesională. În prezent, Asociația CFA România are peste 240 de membri, deținători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®).
Profesioniștii care sunt membri ai Asociației CFA România lucrează pentru instituții de reglementare, instituții supranaționale, instituții bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanță, sectorul public, instituții de învățământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...