Bio-deșeurile, resursă pentru economia circulară

Date:

Economia circulară mai face un pas în trecerea de la noțiune frecvent invocată și-atât la concretizare, odată cu adoptarea Legii nr. 181/2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile. Bio-deșeurile constituie deopotrivă obiect și subiect al acestui tip de economie, cu interesul în creștere al mediului de afaceri, al administrației publice locale și al cetățeanului. În context se înscrie conferința „Bio-waste management”, organizată de Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, organizația neguvernamentală de mediu Ecoteca, European Environmental Bureau (EEB) și MAVA. Exponenți ai mediului de afaceri, autorități ministeriale, specialiști în ecologie, agricultură, experți internaționali conectați la eveniment au dezbătut aspecte privind gestionarea bio-deșeurilor și reglementările europene de profil și au prezentat modele de bune practici în domeniu. 

Analizarea proiectelor de afaceri prin
amprenta asupra mediului va fi decisivă

Președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, Florin Pogonaru, a evidențiat caracterul actual și acut al temei, materializarea considerând-o chiar o problemă de supraviețuire. Aprecierea sa a fost că printr-un efort comun la nivelul societății, ceea ce implică astăzi gestionarea deșeurilor în discuție are condiții „să se transforme dintr-un cost în posibilitatea realizării unui beneficiu“, prin acțiunea eficientă a fiecărui actor implicat: companie, asociație, instituție publică, simplu cetățean. Pe viitor, tot mai mult, a subliniat președintele AOAR, „analizarea proiectelor de afaceri prin amprenta asupra mediului va fi decisivă”. De asemenea, a estimată că România are ocazia să se afirme pe plan europeană prin activități de cercetare în domeniul bioplasticului.  

Sistem garanție-depozit-returnare

În România se adună cam 6 milioane de tone de deșeuri pe an (1,1 milioane de tone, în Bucureşti), dintre care 50%-55% fac parte din categoria bio. Apelul autorităților – de fapt, cerința vitală pentru mediu și pentru fiecare dintre noi – este să le deviem de la groapa de gunoi. O mare parte din ceea ce este reciclabil ajunge la groapă. La ora actuală, numai 13,9 % din totalul deșeurilor municipale (hârtie, plastic, metal, sticlă) se reciclează. Predominant se reciclează deșeurile provenite din ambalaje. Sectorul privat are pentru asta un rol major în organizare și finanțare, prin mecanismele de răspundere extinsă a producătorului.

Proiecte românești pentru un viitor bio
Conferința privind gestionarea bio-deșeurilor a oferit cadrul prezentării unor proiecte românești, implementate pentru un viitor bio:
– „Agricultură Circulară în Universitatea Mea” (ACUM) – proiectrealizat de Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului de laAcademia de Studii Economice din București
– „Dobroești compostează” – primul proiect pilot de lângă București pentru colectare separată a deșeurilor vegetale
– inițiativele organizației Genesis Bio Partner – investiții în crearea unui portofoliu de stații de producere a energiei regenerabile în cogenerare din biogaz.

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe, a reamintit că „România, ca stat membru al Uniunii Europene, și-a asumat trecerea la o economie circulară europeană cu un înalt grad de eficiență în utilizarea resurselor. În mod concret, asta implică atingerea unor obiective de reciclare și reutilizare asumate prin Tratatul de aderare: până în anul 2025 – 55% din greutate, până în anul 2030 – 60% din greutate, până în anul 2035 – 65% din greutate”.

O contribuție în acest sens poate să se regăsească în reglementarea până la sfârșitul anului în curs a circuitului ambalajelor PET, a anunțat ministrul mediului: „Sperăm ca până la finalul anului să avem hotărârea de guvern privind sistemul garanţie-depozit şi să nu mai regăsim la depozitele ecologice de deşeuri, care de fapt sunt adevărate gropi de gunoi, pe câmpuri, prin păduri sau pe plajă cantităţi imense de reciclabile, PET-uri şi sticlă. Prin acest sistem garanţie-depozit-returnare, toţi cetăţenii României care vor merge la magazin şi-și vor lua băuturi răcoritoare sau alcoolice vor primi înapoi o garanţie pe acel recipient, care trebuie introdus în economia circular”. Ministrul a insistat că „plasticul trebuie să dispară din comportamentul nostru de zi cu zi” și a făcut un apel către autorităţile publice locale şi către mediul de afaceri „să înţeleagă că şi în micile pieţe şi magazine trebuie să trecem la biodegradabile”, așa cum au procedat marii retaileri.

Obiectivele reglementărilor vizează colectarea separată a bio-deșeurilor, reducerea cantității depozitate de deșeuri biodegradabile municipale, încurajarea utilizării în agricultură a materialelor rezultate de la tratarea bio-deșeurilor prin compostare și digestie anaerobă. Vor fi obține 3 categorii de compost și digestat: categoria A – utilizabil în agricultură și horticultură, categoria B – pentru spații verzi urbane și rurale, categoria C – de valorificat conform destinațiilor care vor fi stabilite prin normele tehnice.

Foto AOAR, MMAP

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...