Era orașelor-magnet sau de ce ora exactă a dezvoltării României se dă din provincie

Am început 2018 cu mult zgomot pe fond. Un zgomot provocat de scandalul politic aproape nesfârșit: un al treilea guvern PSD într-un an, asaltul la legile justiției și protestele masive anunțate. De la atâta zgomot aproape că am uitat că suntem în Anul Centenarului. Ne așteaptă un an plin de evenimente menite atât a celebra 100 de ani de România, cât și a pune pe agendă principalele provocări, dar și marile oportunități pe care țara noastră le poate valorifica. Prima bornă: România 101, Președinția Consiliului UE în 2019.
Astfel, unul dintre primele evenimente dedicate Centenarului a avut loc la finalul anului trecut la Ploiești, bucurându-se inclusiv de prezența Președintelui Klaus Iohannis: „Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire”. Atât tema aleasă, cât și locul desfășurării sale – un oraș în plină creștere – reprezintă un semnal cât se poate de îmbucurător pentru una dintre temele prea puțin prezente pe agenda publică: dezvoltarea urbană și regională. Ca fost specialist în dezvoltare socială la Banca Mondială știu că despre orașele românești se vorbește mult. E firesc, având în vedere că orașele din România sunt orașele cu cel mai puternic ritm de creștere din Uniunea Europeană. Între anii 2000 și 2013 orașele din UE cu cel mai ridicat ritm de creștere a PIB-ului per capita, ajustat la puterea de cumpărare, au fost Timișoara, București, Cluj-Napoca și Craiova, acestea fiind urmate de Sofia (Bulgaria), Brașov, Iași și Constanța. Altfel spus, din primele 8 orașe din UE, 7 au fost din România.
Îmi manifest speranța că prezența șefului statului la evenimentul de la Ploiești va aduce un plus de interes și vizibilitate acestei teme, cea a dezvoltării urbane și regionale, inclusiv din partea autorităților, dintr-un motiv simplu: nu există țară dezvoltată care să nu se fi urbanizat. Astăzi forța economică a Bucureștiului – care depășește în termeni de produs intern brut pe cap de locuitor orașe precum Roma, Madrid, sau Berlin sau țări întregi precum țările baltice sau Croația.
Cu toate acestea, studiul din 2017 al Băncii Mondiale „Orașe Magnet – Migrație și Navetism în România” ne arată că în fiecare țară din UE performanța economiei naționale urmează îndeaproape performanța orașelor secundare, indiferent de performanța orașelor capitală. Concluzia studiului este că o economie națională puternică nu poate exista fără orașe secundare puternice. Orașele secundare, numite și orașe de rang 2, sunt acele localități cu o populație de aproximativ 50% din cea a capitalei, în curs de dezvoltare, de cele mai multe ori fiind niște hub-uri ale inovației. Iar pentru a se dezvolta în continuare, România trebuie să prioritizeze creșterea orașelor secundare. De multe ori, pentru dezvoltarea unei țări este folosită metafora „piramidei din pahare de șampanie”.
Primul pas este accesul la piețe suficient de mari. Acest pas este vital, iar România stă cât se poate de bine aici: unul dintre avantajele competitive ale orașelor românești este accesul la piața unică europeană. Conform datelor Băncii Mondiale, consumul per capita în Uniunea Europeană este de 26.946 dolari, în timp ce la nivel global este de 7.581 dolari. Comparativ, Italia, unul din principalii parteneri comerciali ai României, cu o populație de 60 de milioane de locuitori, consumă anual mai mult decât India, o țară cu o populație de 1,31 miliarde de locuitori. Orașul cel mai mare (Bucureștiul, în cazul nostru) este primul beneficiar al acestei infuzii de capital, ceea ce explică stadiul la care a ajuns acum Capitala. Apoi, este rândul orașelor secundare mai mari, urmate de orașe secundare mai mici. Aici suntem acum. Și acesta este pariul pe care România trebuie să-l câștige. De aceea, alegerea Ploieștiului de către Președinte nu este întâmplătoare.
Sigur, România are deja un „câștigător” în liga orașelor secundare: Clujul este, fără îndoială, cel mai atractiv oraș secundar al României – este primul conform Indicelui de Magnetism calculat de Banca Mondială, un indice care ia în calcul venitul firmelor pe cap de locuitor, salariul mediu, numărul de studenți, investițiile pe cap de locuitor și distanța față de București. Pe următoarele locuri se situează Timișoara, Brașov și Constanța. Cu toate acestea, sunt și alte orașe, precum Ploiești, așa-numiții poli pan-județeni, a căror dezvoltare trebuie încurajată. Ceea ce merită remarcat însă în primul rând este că acest Top 4 este identic și în ceea ce privește percepția oamenilor privind atractivitatea orașelor secundare.
Potrivit unui chestionar reprezentativ aplicat de experții Băncii Mondiale la nivel național, orașele pe care oamenii le percep drept cele mai atractive sunt tot Cluj, Timișoara, Brașov și Constanța, în aceeași ordine. Așadar, dezvoltarea principalelor orașe secundare ale României nu înseamnă doar cifre mai bune pe hârtie, ci este resimțită cât se poate de direct și de către români. O altă concluzie este faptul că orașul în care vor să se mute cei mai mulți români este Clujul, care a detronat Bucureștiul: peste 15% dintre români și-ar dori să trăiască în capitala Transilvaniei. Explicația ne-o dă tot studiul Băncii Mondiale: Clujul a devenit cel mai atractiv oraș secundar al României în principal datorită viziunii administrației locale care a pus accent pe creșterea calității vieții.
Altă idee care reiese din studiul Băncii Mondiale este că aproximativ 3,6 milioane de români intenționează să se mute în următorii cinci ani, dar peste două treimi dintre aceștia, și anume 66,5% dintre ei, ar prefera să se mute tot în România. Care sunt așadar orașele cele mai atractive pentru ei? În special centrele universitare. În ultimii ani, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași au atras cel mai mare număr de oameni. Totodată, acestea sunt cele mai mari centre universitare din afara Bucureștiului, iar distanța lor mai mare față de Capitală explică acest fenomen: centrele universitare din apropierea Capitalei (Constanța, Brașov, Craiova, Pitești) nu au putut concura de la egal la egal cu Bucureștiul, tocmai din cauza forței mare de magnetism a metropolei.
Așadar, românii nu își doresc decât ce-și doresc toți oamenii: acces la oportunități și calitate superioară a vieții. Dacă vom reuși asta, vom reuși să ne păstrăm cea mai de preț resursă a țării: oamenii săi. Când din România pleacă anual aproape 80.000 de români, când visul cel mai important al unui tânăr este să plece în străinătate, avem o mare problemă.
Soluția poate fi tocmai stimularea dezvoltării orașelor secundare prin următoarele direcții de acțiune la nivel național: o politică urbană națională, cu o viziune clară care să pună în valoare orașele drept motoare ale dezvoltării naționale; un program național de dezvoltare a zonelor metropolitane pentru creșterea conectivității și a calității vieții; legislație clară pentru zone metropolitane (cum se definesc, cum se administrează, cum se finanțează); și ghiduri și standarde pentru autoritățile locale (cum se dezvoltă o strategie, cum se atrag fonduri, cum se fac parteneriate public-private).
La nivel județean și local, direcțiile de acțiune ar trebui să fie concentrate pe: dezvoltarea centrelor universitare și de cercetare, mai ales pe nișe competitive (cazul Universității de Petrol și Gaze din Ploiești); măsuri pentru creșterea calității vieții – un oraș modern are nevoie să respire (spații verzi, piste de bicicletă etc.); investiții în infrastructura conectivă și de transport public la nivel metropolitan și chiar inter-județean (mai ales pentru Brăila-Galați, Timișoara-Arad, Baia Mare-Satu Mare etc.); încurajarea educației vocaționale și o mai bună corelare între sistemul educațional și piața muncii.
Orașele care vor aplica recomandările de mai sus vor putea deveni noii poli de dezvoltare a României. Aviz aleșilor locali care vor să lase cu adevărat ceva în urma lor – au în prezent o șansă istorică de a contribui la dezvoltarea comunităților lor și a României ca țară. De acum înainte, ora exactă a dezvoltării României se dă din provincie.