AUTORI:
Alexandra-Maria Bocșe,
Administrația Prezidențială a României
Tudor Grosu, Banca Națională a României
Alexandru Cosmin Buteică, Banca Mondială

A devenit din ce în ce mai evident că prevenirea schimbărilor climatice, marcată la început, în 1992, de statele semnatare ale Convenției Cadru a Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice, nu poate fi redusă doar la acțiunea statală. Aceasta presupune schimbări în economie, mai ales în sectoarele care generează un volum consistent de emisii de gaze cu efect de seră. Din acest motiv e nevoie și de o implicare importantă a mediului de business și a celui financiar – atât public, cât și privat.

O tranziție dezordonată,
lentă, către o economie cu emisii reduse de carbon, în care măsurile sunt
adoptate cu întârziere, iar cadrul de reglementare este impredictibil și
instabil, conduce la o diminuare a competitivității și, implicit, și a
fluxurilor investiționale. Prin contrast, o tranziție ordonată către o
economie durabilă implică o alocare timpurie a resurselor necesare
reorganizării activităților economice pentru a preveni și a gestiona posibilele
riscuri climatice fizice și de tranziție. Riscurile fizice sunt cele care
decurg din evenimente climatice și meteorologice extreme și includ importante
costuri economice și financiare. Riscurile de tranziție sunt generate de
procesul de ajustare neadecvată către o economie cu emisii reduse de carbon.
Din această categorie fac parte „activele inutilizabile” (engl. stranded
assets), resurse ce nu vor mai putea fi dezvoltate, extrase sau valorificate ca
urmare a limitărilor tehnologice, spațiale, de reglementare, politice sau de
piață, ori a modificărilor normelor sociale și de mediu (Bos și Gupta,
2019). Pentru a cuantifica, însă, în mod corespunzător aceste riscuri și pentru
a le corela cu potențialele rezultate sau pierderi financiare, ar trebui
efectuate analize de scenarii și exerciții periodice extinse de testare la
stres pe aspecte asociate riscurilor climatice.

La nivel global,
asumarea și implementarea angajamentelor de limitare a impactului schimbărilor
climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, corelate cu
modificări în dinamica societală și reducerea rapidă a costurilor energiei
regenerabile, vor conduce la o scădere a cererii de combustibili fosili
(cărbune, petrol și, mai târziu, gaze). Acest lucru, alături de infrastructura
de producție, va transforma o parte din aceste resurse naturale în active ce
își vor diminua rapid valoarea economică. Companiile și țările cu expuneri
importante pe aceste sectoare se vor confrunta cu devalorizări premature,
însoțite de costuri mai mari pentru desfășurarea activității. În plus,
mecanismele de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon, precum și
alte reglementări internaționale, ar putea influența suplimentar exporturile de
produse cu consum intensiv de carbon.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

DISTRIBUIȚI