Infografic Monitorul Social

Date:

Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, lansează un nou infografic despre stadiul îndeplinirii obiectivelor asumate în domeniul educației de către România în cadrul Strategiei 2020.
În cadrul Strategiei Europa 2020 (adoptată în 2010), Uniunea Europeană a stabilit două obiective în domeniul educației, și anume o proporție de minim 40% a absolvenților de învățământ superior în grupa de vârstă 30-34 ani și o rată a părăsirii timpurii a școlii de cel mult 10%. La nivelul Uniunii Europene, ambele obiective sunt pe punctul de a fi atinse, valorile înregistrate în 2017 fiind de 39,9%, respectiv 10,6%.


În cadrul acestei strategii, fiecare stat membru și-a definit obiective proprii. România și-a asumat pentru primul indicator o proporție de 26,7% a absolvenților de învățământ superior; indicatorul s-a îmbunătățit constant, de la 18,3% (în 2010) la 26,3% (în 2017). Pentru al doilea indicator și-a asumat o rată a abandonului de maxim 11,3%. Evoluția a fost oscilantă, reducându-se nesemnificativ în cei opt ani, de la 19,3% la 18,5%, existând puține șanse ca până în 2020 să fie atins nivelul asumat.

educatieArtboard-1web-860x2374

Sursa datelor folosite în infografic o constituie Eurostat.

 

Victoria Stoiciu
Victoria Stoiciu
Victoria Stoiciu este analist al fundaţiei Friedrich Ebert Stiftung .

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Top 10 motive pentru care totul electric este o idee proastă

Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță,...