Lansări de carte cu ocazia Zilei Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” – 9 februarie 2018

Date:

  •  principiile generale ale dreptului constituțional și ale instituțiilor politice sunt examinate și analizate în contextul tezelor și dezbaterilor Adunării Constituante;
  • comentarii bogate și explicații pertinente pentru fiecare articol din Constituția României;
  • punctual sunt semnalate deficiențele unor texte și se propun soluții din perspectiva revizuirii acestora;
  • sunt avute în vedere și considerații de ordin istoric privind constituțiile anterioare ale României;
  • structura comentariului vizează intenția legiuitorului constituant, interpretarea textului și modul său de aplicare;
  • numeroase referiri la deciziile Curții Constituționale pronunțate în materie;
  • ample referiri la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului;
  • abordare interdisciplinară cu implicații în sociologie și științele politice;
  • ample referințe bibliografice.

Valoarea lucrării „Constituția României. Comentarii și explicații” lansate cu ocazia Zilei Universității a fost apreciată în mod deosebit de către Uniunea Juriștilor din România prin acordarea premiului „Anibal Teodorescu” în cadrul Galei premiilor științifice pentru cele mai reprezentative lucrări cu caracter juridic, editate în anul 2017.

 Prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu (coordonator)
Prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu (coordonator)
Prof. univ. dr. Cristian Ionescu (coordonator)
Prof. univ. dr. Cristian Ionescu
(coordonator)

 

 

 

 

 

 

 

Cu ocazia lansării lucrării, în luările de cuvânt, doamna prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu, domnul prof. univ. dr. Cristian Ionescu, în calitate de coordonatori, precum și conf. univ. dr. Titus Corlățean, prof. univ. dr. Cristina Bălăceanu, în calitate de autori, au evidențiat importanța lucrării în mediul academic național, în rândul specialiștilor, dar și a tuturor celor care caută să aprofundeze conținutul legii fundamentale a statului român.

În cadrul evenimentului, domnul dr. Marian Enache, judecător la Curtea Constituțională a României, a exprimat aprecieri atât la adresa lucrării lansate, dar și a conducerii Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”:

„De la început vreau să-mi exprim satisfacția de a participa la un Eveniment special al prestigioasei Universități Creștine Dimitrie Cantemir, celebrat în acest mediu academic.
Doresc, în acest cadru, să vă adresez tuturor calde felicitări pentru această aniversare care confirmă faptul că Universitatea

 

a reușit să demonstreze prin profesionalism și un management impecabil și consecvent că învățământul superior privat poate performa și contribui astfel la instruirea și educarea atâtor absolvenți care vă fac cinste astăzi prin status-urile și rezultatele lor în instituțiile statului sau în alte activități private. În acest sens, evoc contribuția determinantă, din punct de vedere profesional și managerial, a celor două personalități remarcabile ale Universității, domnul profesor Momcilo Luburici și doamna profesor Corina Adriana Dumitrescu, în calitatea lor de fondatori, coautori ai acestui inspirat și socialmente util Proiect: Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, consacrată astăzi în rândul universităților cunoscute. Un Omagiu și o reverență pentru Distinsul profesor Momcilo Luburici, care azi, ce coincidență fericită de evenimente, împlinește o vârstă frumoasă, care-l impune ca VENERABIL al Universității și ca ONORABIL pentru întreaga activitate academică, autor a numeroase lucrări de specialitate în domeniul științelor juridice care l-au înscris în elita personalităților din lumea dreptului.


Felicitări încă o dată fondatorilor și remarcabilului Corp profesoral, care, prin dăruirea și vocația lui profesională, a pregătit un număr mare de absolvenți, specialiști integrați în activitățile utile procesului de modernizare și dezvoltare a României. Prin calități și strădanii deosebite ați reușit să obțineți rezultate – fără sprijin nemijlocit din partea statului – comparabile cu cele ale universităților mai vechi, chiar tradiționale. Vă doresc mult, mult succes în nobila dumneavoastră activitate. Îmi revine onoranta, dar și delicata sarcină, ca într-un interval de timp rezonabil să exprim câteva gânduri și reflecții despre o lucrare impresionantă care poartă un titlu nobil: «Constituția României, Comentarii și Explicații», coordonată de doi distinși profesori, domnul Cristian Ionescu și doamna Corina Adriana Dumitrescu, care, împreună cu un grup profesionist de cadre didactice, au realizat un produs intelectual excepțional, în exclusivitate cu «forțe proprii» ale Instituției, marca: «Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir».
Am înțeles că a fost un Proiect de cercetare propus de profesorul Cristian Ionescu – și agreat de decidenții Universității – care a durat ca timp de realizare aproape 3 ani; cartea a apărut în 2017.
Astăzi, constatăm că atât propunerea, cât și acceptarea acesteia au fost decizii inspirate și bine fundamentate de conducerea Universității, deoarece avem în biblioteci, librării, pe masa de lucru a parlamentarilor interesați, a magistraților și a altor responsabili și specialiști din instituții, dar și pe masa de studiu a studenților, masteranzilor și doctoranzilor, acest «bun», care face parte integrantă din patrimoniul intelectual al Universității Dimitrie Cantemir.
Profesorul Cristian Ionescu, pe care îl cunosc de aproape 30 de ani, având posibilitatea în anumite intervale de timp să mă consult și să lucrez cu Domnia Sa, este omul care în științele dreptului și-a propus și a reușit să finalizeze proiecte mari, esențiale și complexe. Dovada împlinirii acestor obiective a făcut-o prin lucrările sale concrete, ample, argumentate, în care nu de puține ori a avansat interpretări noi, chiar contraargumentări pertinente, care nu întotdeauna au plăcut altor autori, dar de care s-a ținut seamă în dezbaterea doctrinară deschisă și în aplicațiile practice ale domeniului. Unul dintre atuurile profesorului Cristian Ionescu atunci când își fundamentează o idee sau chiar o teorie este și faptul că a acționat ca înalt specialist în importante instituții publice ale statului, având posibilitatea să observe dreptul în mișcarea și aplicarea lui practică. A avut astfel posibilitatea pe care a valorificat-o să confrunte exigențele și formalismul cunoașterii livrești a dreptului cu cerințele și necesitățile practicii juridice
Un alt aspect sesizabil în redactarea lucrărilor sale îl reprezintă analiza profundă și complexă a instituțiilor, mecanismelor și procedurilor constituționale. A scris, de asemenea lucrări de referință în domeniul dreptului parlamentar.
Domnul profesor Cristian Ionescu este, în opinia mea, cel mai important autor în istoria instituțiilor politice. În elaborarea lucrărilor sale este încorporat un material documentar dens, care explică apariția, evoluția, condițiile social-istorice ale evenimentelor și instituțiilor. Toate acestea au fost realizate de profesorul Cristian Ionescu cu discreție și cu mare onestitate profesională.
De fapt, unele dintre aceste abordări și rigori transpar din întreaga lucrare a autorilor, a cărei valoare a fost validată deja prin acordarea Premiului Anibal Teodorescu. Știu că există și o recenzie foarte bună a acestei lucrări făcută de un specialist important în domeniu. Premiul acordat indică valoarea incontestabilă a lucrării și reprezintă totodată și o expresie a atașamentului autorilor față de acest așezământ de învățământ universitar.
Cartea ca atare are o structură tematică bine echilibrată. Comentariile și explicațiile sunt disciplinate sistematic și unitar pe matricea Constituției, iar analizele propriu-zise ale textelor constituționale valorifică cercetarea întregii doctrine din țară și aspecte specifice ale dreptului comparat, oferind un aparat bibliografic calitativ și divers.
Prezentarea problematicii analizate se întemeiază pe consistente ilustrări și soluții ale jurisprudenței Curții Constituționale, a Curții Europene și a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
«Constituția României, Comentarii și Explicații» are atât prin conținut, cât și prin metodologia de tratare a temelor, un incontestabil caracter științific, reușind să pună în evidență cele mai noi idei, teorii și jurisprudențe, care preocupă și prezintă un interes actual teoretic și practic deosebit.
Remarcăm complexitatea și completitudinea analizelor, cartea fiind un instrument superior, necesar și util în practica profesiilor de profil.
O calitate de fond a acestui demers științific, o reprezintă viziunea mai largă și nuanțată, incontestabile contribuții teoretice ale autorilor în domeniul drepturilor si libertăților fundamentale, cu precădere dreptul la viață, la libertatea individuală, la apărare, libertatea de informare, libertatea conștiinței, dreptul la învățătură și accesul la cultură, dreptul la propria identitate, apoi în materia autorității judecătorești, respectiv înfăptuirea justiției, statutul judecătorilor, rolul Ministerului Public și statutul procurorilor și a C.S.M., garant al independenței justiției. În toate aceste materii sunt definite conținuturile juridice și precizări terminologice necesare, distincții de acuratețe între conceptele de bază, în scopul înțelegerii raționale a acestora.
În încheiere, pot afirma ca practician al dreptului că lucrarea prezentată reprezintă o contribuție de certă valoare științifică la dezvoltarea și îmbogățirea cunoașterii juridice, în special în domeniul dreptului constituțional și al instituțiilor fundamentale ale statului.
Cred că cea mai bună apreciere a acestei lucrări este aceea de a o deschide si de a o folosi permanent în activitățile noastre profesionale.
Felicitări pentru Aniversare și pentru reușita acestei frumoase realizări!”

drept financiar fiscalCea de-a doua carte lansată a fost „Drept financiar-fiscal. Legislația Uniunii Europene. Comentarii și explicații. Jurisprudență CJUE. Transpunere și implementare. Efecte și sancțiuni”, având drept coordonator pe domnul prof. univ. dr. Dan Drosu Șaguna și coautori pe lect. univ. dr. Daniela Iuliana Radu și conf. univ. dr. Marius Eugen Radu. Cartea a apărut tot la editura C.H. Beck, în anul 2017.

Prof. univ. dr. Dan Drosu Șaguna
Prof. univ. dr. Dan Drosu Șaguna

Lucrarea lansată analizează în materie financiar-fiscală acquis-ul Uniunii Europene – ansamblul de drepturi și obligații asumate de statele membre ale Uniunii Europene, norme juridice ce reglementează activitatea instituțiilor UE, acțiunile și politicile unionale.
În cuprinsul lucrării „Drept financiar-fiscal. Legislația Uniunii Europene. Comentarii și explicații. Jurisprudență CJUE. Transpunere și implementare. Efecte și sancțiuni” sunt tratate următoarele teme:

  • principalele acte legislative ale Uniunii Europene cu aplicabilitate în domeniul dreptului financiar;
  • aspecte generale privind dreptul financiar al Uniunii Europene;
  • actele juridice ale Uniunii Europene cu aplicabilitate în domeniul dreptului financiar;
  •  principalele Directive ale Uniunii Europene în domeniul financiar;
  • Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi;
  • Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE;
  • principalele Regulamente ale UE specifice dreptului financiar;
    l Regulamentul nr. 1311/2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020;
  • Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii;
  •  transpunerea și punerea în aplicare a actelor legislative ale Uniunii Europene specifice dreptului financiar;
  • principalele acte legislative ale Uniunii Europene cu aplicabilitate în domeniul dreptului fiscal;
  • aspecte generale privind dreptul fiscal al Uniunii Europene;
  • actele juridice ale Uniunii Europene cu aplicabilitate în domeniul dreptului fiscal;
  •  principalele acte legislative ale UE specifice dreptului fiscal;
  • Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește aplicarea facultativă și temporară a mecanismului de taxare inversă în legătură cu furnizarea anumitor bunuri și servicii care prezintă risc de fraudă;
  • Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului;
  • Directiva 2011/16/UE în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal;
  • Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată;
  • Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 al Consiliului din 7 octombrie 2003 privind cooperarea administrativă în domeniul taxei pe valoarea adăugată și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 218/92;
  • transpunerea și punerea în aplicare a actelor legislative ale Uniunii Europene specifice dreptului fiscal.

Suveranitatea fiscală se numără printre drepturile suverane fundamentale ale statelor membre ale Uniunii Europene, care, în acest domeniu, au conferit Uniunii Europene doar competențe limitate. Uniunea Europeană își intensifică lupta împotriva evaziunii și a eludării fiscale, care constituie o amenințare la adresa concurenței loiale și sunt cauza unui deficit bugetar major. Combaterea eludării fiscale și a planificării fiscale agresive reprezintă o provocare cheie. Legislația fiscală a unei țări membre UE nu ar trebui să permită sustragerea de la plata impozitelor în alt stat membru. Având în vedere natura transfrontalieră a evaziunii și fraudei fiscale, o acțiune la nivelul UE este esențială. În ultimii ani s-au înregistrat progrese semnificative. Uniunea Europeană are acum un plan de acțiune și a elaborat sau este pe cale să elaboreze mai multe inițiative – de exemplu, norme privind schimbul de informații între țările UE și un mecanism de reacție rapidă pentru combaterea fraudei în materie de TVA.
Uniunea Europeană acordă o atenție specială și impozitării echitabile a întreprinderilor. Lacunele existente la nivelul sistemelor fiscale le permit întreprinderilor să se implice în „planificarea fiscală agresivă”, pentru a plăti impozite cât mai mici. Coordonarea strânsă și schimbul de informații între administrațiile fiscale își propun să împiedice acest lucru.
Guvernele statelor membre trebuie să se asigure, de asemenea, că regimurile fiscale aplicate întreprinderilor sunt deschise și corecte, fiind concepute în așa fel încât să nu atragă în mod incorect firmele, în detrimentul altor țări din UE, sau să erodeze baza de impozitare a acestora din urmă. În acest scop, ele au semnat un cod de conduită prin care se angajează să nu apeleze la astfel de practici.
Actualitatea cercetării domeniului legislativ financiar-fiscal al Uniunii Europene este confirmată de faptul că țările membre sunt în curs de elaborare a unui sistem comun de taxare a tranzacțiilor financiare, ca modalitate de a garanta că sectorul financiar contribuie în mod echitabil la costurile recesiunii pe care, în mare parte, a și provocat-o. Aceste planuri sunt concepute pentru a genera venituri semnificative, în ciuda marii mobilități internaționale a tranzacțiilor financiare.
Lucrarea „Drept financiar-fiscal. Legislația Uniunii Europene. Comentarii și explicații. Jurisprudență CJUE. Transpunere și implementare. Efecte și sancțiuni” se remarcă printr-o serie de puncte forte care pot fi sintetizate astfel:

  •  analiza legislației financiar-fiscale a Uniunii Europene;
  • comentarii și explicații clare și concise;
  • ample referințe doctrinare și jurisprudențiale;
  • jurisprudență CJUE aplicabilă;
  • argumentare științifică și practică privind aspectele specifice domeniului financiar-fiscal;
  •  transpunere și implementare a legislației europene în cea națională.

În luările de cuvânt, doamna prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu, domnul prof. univ. dr. Dumitru Mazilu, precum și domnul conf. univ. dr. Titus Corlățean au subliniat pe lângă contribuția lucrării lansate la colecția lucrărilor juridice, personalitatea domnului prof. univ. dr. Dan Drosu Șaguna și dedicarea domniei sale la crearea unei veritabile școli juridice în România, fiind considerat unul dintre cei mai apreciați profesioniști din domeniul dreptului financiar din România.
Lucrările lansate în domeniul juridic reprezintă remarcabile rezultate științifice ale Facultății de Științe Juridice și Administrative din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”.

Cea de-a treia lucrare lansată, „Educația timpurie – o  prioritate a învățământului românesc”, apărută la editura Prouniversitaria, în anul 2017, având drept autor pe doamna conf. univ. dr. Conona Petrescu, reprezintă unul dintre rezultatele activității de cercetare științifice a uneia dintre cele mai tinere facultăți din cadrul Universității, Facultatea de Științe ale Educației.
În luările de cuvânt ale doamnei prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu, preşedintele Senatului Universităţii, precum şi ale doamnei prof. univ. dr. Octavia Costea şi doamnei lect. univ. dr. Manuela Cazan, s-a susținut că educația în general, și cea timpurie în special, reprezintă fundamentul oricărei societăți.
Cartea contribuie la cunoaşterea şi dezvoltarea unui subdomeniu de maximă importanţă pentru învăţământul din România, care oferă soluţii pertinente pentru decidenţii în materie de politică şcolară, dar și celorlalți actori implicați în problematica educației, cadre didactice și părinţi, toate acestea în spiritul proiectului „România educată” lansat de către Preşedinţia României, din a cărei echipă face parte şi doamna conf. univ. dr. Conona Petrescu.

conona petrescu

Conf. univ. dr. Conona Petrescu

În expunerea sa, doamna conf. univ. dr. Conona Petrescu, în calitate de autor, a evidenţiat faptul că lucrarea „Educația timpurie” reprezintă „o verigă în procesul de educaţie, izvorâtă din experienţa profesională, din documentaţia actuală de referinţă, precum şi din cercetarea de teren dezvoltată, pe mai mulţi ani, pe tema copilăriei îndepărtate.
Avem tendinţa să neglijăm copilăria, dar aceasta transcede timpul şi spaţiul prin importanţa de fundament al condiţiei umane. Fără doar şi poate, copilul şi copilăria au constituit dintotdeauna o preocupare constantă a comunităţilor umane, indiferent de treapta lor de evoluţie. Reprezentările şi atitudinile faţă de copil au fost, în mod dominant, pozitive, alimentând o cultură educaţională optimistă.
În acest sens, putem aminti preocupările sistemice pentru copil și copilărie care au fost marcate de concepția lui J. J. Rousseau, Ellen Key, iar perioada de cercetare ştiinţifică a copilului începe cu Jean Piaget şi Wallon. Putem spune că, odată cu «Emile» sau «Despre educaţie» ale lui J. J. Rouseau începe perioada romantică a studiului copilului. Poetul Goethe spunea despre Emile că este evanghelia educaţiei naturale. Rousseau devine important pentru viziunea nouă şi proaspătă asupra copilului pe care este necesar să o preluăm în zilele noastre. Sub acest aspect, conceptul de educaţie timpurie este controversat, fiind încă sub incidenţa abordării sociologice a egalităţii de şanse – ceea ce este contrazis de realitatea noastră. În cartea noastră este abordată evoluţia copilului de la zero la 6/7 ani atât din perspectiva psihologică, cât şi din cea instituţională şi socială: pregătirea copilului pentru şcoală şi pentru viaţă. Aceste aspecte sunt complementare şi pun în evidenţă holistica conceptului actual de educaţie timpurie.
Dincolo de aceste elemente teoretice, educaţia timpurie impune studii şi cercetări care operaţionalizează conceptul tratat în carte, în vederea traducerii sale în strategii şi practici educaţionale, în conexiune cu proiectul actual România educată.
Așadar, lucrarea «Educația timpurie» propune soluții reale atât pentru deciziile de politici educaţionale şi instituţionale, cât şi pentru studenţii facultăţii, cadrele didactice şi părinţii copiilor. În acest context, programul de educaţie timpurie din Universitatea Creştină «Dimitrie Cantemir», apărut printre alte discipline universitare, este un corolar al profesionalizării educaţiei în diferite ipostaze academice şi sociale”.

***

Toate festivitățile desfășurate cu ocazia Zilei Universității au evidenţiat rezultatele activităților didactice și de cercetare științifică a peste 27 de ani ale Unversității Creștine „Dimitrie Cantemir”. Domnul profesor universitar doctor Momcilo Luburici, președintele Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, fondator al Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, se distinge între personalitățile vieții academice și profesionale românești, europene și internaționale de referinţă prin edificarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din România ultimelor trei decenii – Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”. Pe
parcursul acestor ani, domnia sa și-a dedicat toată energia și știința pentru realizarea unui obiectiv dintre cele mai mărețe, și anume: susținerea temeliei dezvoltării și afimării unei societăți românești durabile, moderne, demne, în concordanță cu marile tendințe contemporane, prin ridicarea nivelului de cunoaștere a peste 80.000 de tineri ai României prin educație universitară, completată de proiecte de cercetare și culturale notabile.
Prof. univ. dr. Georgeta Ilie, Prorector cercetare, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...

EY România a asistat Hidroelectrica în achiziția unor linii de business ale UCM Reșita

EY România a asistat Hidroelectrica, cel mai mare producător...