5. Profesionalitatea – o valoare managerială

Din cauza faptului că profesia a fost confundată mult timp cu ocupația, s-a considerat în mod greșit că valoarea managerului depinde, în mod automat, de calitățile personale [1]. Paradoxul axiologic constă în faptul că, deși valoarea managerului este definită conform unor criterii instituționale, totuși, ea este din ce în ce mai puțin apreciată ca valoare profesională; cu alte cuvinte, valoarea nu este determinată nici de gradul de specializare, nici de nivelul de pregătire, ci de standarde elaborate de instituții (asociații, organizații, corporații etc) profesionale. Acest fenomen este confirmat de faptul că actele care certifică valoarea profesională, cum sunt diplomele, mențiunile, adeverințele etc, sunt emise de organizații (corporații), cum sunt Ordinul arhitecților, Asociația inginerilor, Baroul de avocați, Senatele universitare etc. [2]. Reversul medaliei constă în faptul că instituționalizarea unei valori reduce posibilitatea de promovare a unui specialist într-o funcție de management; altfel spus, profesionalismul unui angajat nu este considerat o valoare suficient de mare pentru ca respectivul angajat să fie numit într-o funcție de conducere a unei instituții [3]. Instituționalizarea devine din ce în ce mai mult un fenomen comercial nu pentru că ignoră valoarea socio-profesională a individului, ci pentru că atribuie o importanță mai mare non-valorilor. Din această perspectivă, sociocrația se manifestă prin faptul că societatea apreciază valoarea managerului prin prisma profitului pe care îl produce în domeniul său de activitate: administrație, economie, finanțe etc. [4]. Fenomenul se regăsește și în alte domenii profesionale, cum ar fi justiția, cu singura deosebire că în aceste domenii există o specializare mai înaltă; sistemul de apreciere a valorii este însă guvernat de aceleași criterii, atât timp cât valoarea unui judecător, procuror sau avocat este apreciată după cantitatea de litigii câștigate, nu după calitatea prestației profesionale.
Recunoașterea profesionalismului ca valoare managerială nu se datorează doar instituționalizării juridice, ci și organizațiilor (instituțiilor) profesionale. Corpurile profesionale sunt principalii agenți ai izomorfismului normativ, generat de procesul de formare a specialiștilor în diverse domenii, sau a experților purtători de norme similare, pe care le implementează în instituțiile la care aderă [5]. Mai mult decât atât, standardele carierelor profesionale, procesul de selecție a personalului, nivelul de cunoștințe, formează manageri similari ca pregătire și, ca atare, interșanjabili; din păcate, susținătorii acestei teorii nu țin seama de celelalte determinații ale valorii (morale, culturale, sociale etc) care diferențiază profesioniștii între ei. Pe de altă parte, contribuția profesioniștilor la elaborarea sistemelor de apreciere a managementului se întemeiază, la rândul ei, pe valoarea specialiștilor – consilieri, experți, tehnicieni, oameni de știință sau de cultură. Acești profesioniști au un rol tot mai mare la elaborarea „valorilor” publice pe care statul nu le-a recunoscut până acum; în acest sens, trebuie amintit civismul, voluntariatul, ecologismul și multe altele. În sens ideonomic, profesioniștii au rolul de a fundamenta teoretic (științific) o serie de valori specifice managementului; în sens socionomic, profesioniștii au meritul de a stabili criteriile de legitimitate; în fine, politonomic, profesioniștii permit așa numita corectitudine politică a managementului. Cel mai concludent exemplu în acest sens este faptul că justiția nu se mai realizează exclusiv de către magistrați, ci și de experți contabili, tehnicieni, psihosociologi etc; acest lucru reflectă recunoașterea valorii profesionale a experților din diferite domenii [6].
Potrivit teoriilor cognitive, în care accentul cade pe cunoașterea profesiei, se consideră că valoarea profesională este o rezultantă a eforturilor, experienței și rezultatelor obținute într-un domeniu de activitate. După teoria scopurilor elaborată de E. A. Locke, în care noțiunea centrală este finalitatea, am putea considera valoarea profesională ca rezultat al auto-determinării personale pentru atingerea unui obiectiv. În lumina teoriei atribuirii, propusă de F. Heider, în care sunt analizați factorii de diferențiere, consens și consecințe, valoarea profesională se definește prin satisfacția îndeplinirii unor sarcini dificile. În fine, conform teoriei întăririi a lui B. F. Skinner, care operează cu noțiunile de stimuli, răspunsuri la stimuli și recompense, am putea considera că valoarea profesională este conferită de performanțele obținute în muncă. Din toate aceste teorii se desprinde, însă, un criteriu de apreciere a profesionalismului cu caracter universal valabil, și anume activitatea eficientă; cu alte cuvinte, valoarea profesională nu există decât în corelație cu acțiunea, cu efortul, cu munca managerului, indiferent dacă ea este autonomă sau nu, dacă este colectivă sau nu etc.
Profesionalismul are valoare managerială în sens ideonomi, pentru că exprimă ideile, teoriile, raționamentele specifice unui conducător de instituție publică; în plus, acestă valoare exprimă și un grad de responsabilitate față de instituție (organizația socială condusă). Cu alte cuvinte, valoarea profesională nu este pur și simplu personală, atât timp cât ea depinde de activitatea colectivă; altfel spus, valoarea profesională depinde de capacitatea de a coopera, de a lucra împreună într-un mod flexibil, de a-și schimba rolurile la un nivel semnificativ, în funcție de nevoile fiecărui caz în parte [7]. Trebuie, așadar, să reconsiderăm semnificația unor valori manageriale cum ar fi echitatea, responsabilitatea, loialitatea; de pildă, loialitatea are o semnificație morală pentru că implică devotamentul angajatului față de o anumită politică instituțională, față de un ansamblu de norme și reguli formale; în acest context, valoarea profesională derivă din concordanță cu acea politică [8]. Devotamentul față de instituție, presupune identificarea cu interesele ei, ca și cum ea ar fi o entitate (cvasi) personalizată; în această ipoteză, valoarea profesională se manifestă ca atitudine de apărare a intereselor instituției și, numai în subsidiar, a intereselor proprii. În sens politonomic, devotamentul se manifestă prin acțiuni de apărare a intereselor profesionale, în ansamblul lor, și, în această ipoteză, valoarea managerului este contrară valorilor sistemului: managerul poate fi exponent al corectitudinii politice atunci când susține protestele civice sau antiguvernamentale ale subordonaților.
Profesionalismul conferă valoare managementului în primul rând prin calitatea superioară (profesionistă) a raporturilor dintre angajați și manager, precum și a relațiilor dintre angajați. Așadar, profesionalismul managerului face ca angajații să fie atașați managementului, conform principiului că valoarea instituției exprimă meritele tuturor angajaților; în caz contrar, nerecunoașterea valorii managerului are ca efect lipsa de interes (de implicare) a subordonaților în activitatea instituției. În situația în care recunoașterea există doar pentru unii, nu pentru toți, se creează o discriminare care produce un efect pervers, și anume tendința de a diminua valoarea profesională a celor care, în mod oficial, au fost apreciați; cu alte cuvinte, cei valoroși vor fi denigrați de ceilalți. La nivel socionomic, se manifestă adesea o discriminare între angajații din diverse instituții, chiar și atunci când au aceeași valoare profesională; pentru a neutraliza aceste efecte negative, managerii trebuie să observe și să soluționeze în timp real nemulțumirile angajaților. În acest sens, putem afirma că valoarea „omului organizațional” nu derivă exclusiv din realizarea sarcinilor profesionale, ci și din faptul că, prin realizarea lor, el își păstrează statutul de profesionist al acelei organizații sociale. Din această cauză, sistemele care „măsoară” profesionalismul se fundamentează mai mult pe criterii de apreciere socio-economice, decât pe criterii de competență (abilitate) managerială [9].

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament