Să poți să-ți expui viziunea despre un model, un proiect de reconstrucție națională e un privilegiu. Și, totodată, poate fi o corvoadă: nu e nici simplu de deslușit, nici facil de expus pe scurt, astfel încât să fie înțeles. Altminteri, dacă e complicat inutil, rămâne neînțeles, iar derizoriul și penibilul te pot pândi la tot pasul – cu atât mai mult azi, cînd specia păreriologilor atotștiutori și gălăgioși, cu soluții pentru orice, e tot mai numeroasă.
Și în cazul unui astfel de demers – un proiect de relansare a României, ca țară –, ca să ajungi undeva, trebuie să știi de unde pleci. Pentru a avea o șansă de găsire a soluției corecte pentru o problemă trebuie să îndeplinești două condiții, simultan: să vrei cu adevărat să o rezolvi, dar și mai importantă e corecta definire și înțelegere a ipotezei de lucru, a problemei în sine. Ca să poți găsi soluția funcțională (aplicabilă – nu utopică) trebuie să te poziționezi corect în raport cu problema, să înțelegi statu-quo-ul situației: să știi de ce ești în stare și de ce nu ești; să cunoști ce ai, ce deții și ce poți obține, dar și ce nu vei avea niciodată – un modus operandi realist și echilibrat crește exponențial perspectiva reușitei.

Există o teorie în management, cât și în leadership, build on strengths, fundamentată de genialul psiholog american Don Clifton – the father of strengths-based psychology and the grandfather of positive psychology. Dovendindu-și din plin, de mult deja, și empiric aplicabilitatea, eficiența și funcționalitatea, teoria sa s-a transformat într-un curent practic. Punctul de plecare, ideea de bază, pe cât e de genială, pe atât e de simplă: omul matur, adultul preformat deja, nu-și va mai schimba niciodată fundamental trăsăturile psihologice, calitățile, abilitățile, talentele, defectele, slăbiciunile – indiferent dacă acestea au fost educate și cultivate sau sunt strict naturale, neantrenate. Cu alte cuvinte, dacă nu ești bun la ceva, există șanse minime să mai schimbi ceva la maturitate și să devii un performer la acel capitol. E o irosire de resurse, un efort irațional și nejustificat pentru ceva care va produce mai multe frustrări și surmenaje decât succese, rezultate și satisfacție. La fel stă situația și în cazul punctelor forte, al calităților: identifică-ți corect atributele pozitive pentru că pe ele vei putea construi, pe ele le vei putea dezvolta și îmbunătăți; astfel resursele (timp, bani, educație, training) investite aici vor avea un randament incomparabil mai bun, vor genera satisfacții și succes, creând astfel un momentum pe care succesul poate fi fundamentat. Pe scurt, ignoră-ți defectele, punctele slabe, nu de alta, dar șansele să mai schimbi ceva, ca persoană adultă, sunt aproape zero – irosești energie aiurea!

Pe de altă parte identifică-ți punctele forte înscrise în ADN-ul tău, cultivă-le, dezvoltă-le, antrenează-le, pe acestea vei putea construi ceva solid, rezistent, durabil – așa vei atinge excelența. Așa vei reuși, în timp, să acoperi, să îngropi, și poate să elimini, punctele slabe: umbrindu-le, cu răbdare, cu cele forte. E simplu și logic în același timp. Asta spune Clifton. Și, credeți-mă, așa e, funcționează. Dar, de fapt, nu trebuie să mă credeți, faceți câteva exerciții de imaginație aplicate propriei voastre persoane, cât și mediului din jur (persoane, evenimente) și veți vedea că așa e. Bun. Funcționează la nivel personal, al dezvoltării personale; funcționează la nivel de management, în afaceri și proiecte; funcționează la nivel de leadership; funcționează la nivelul unei afaceri mici, dar și la nivelul unui demers, antreprenorial, instituțional sau corporatist, mare: focus on what you’re good at and you’ll thrive! Și atunci de ce nu ar funcționa și la nivel de țară, la nivel de România? Propunerea ar fi să (re)construim exclusiv în jurul punctelor forte, care nu sunt deloc puține, și mă voi opri deocamdată la jocul resurselor, pentru că prezentul și viitorul aparțin exclusv celor care știu să le stăpânească.

România are pământ roditor
și rezerve de apă

Nu ştiu dacă suntem, cu adevărat, grânarul Europei ori dacă vom fi vreodată, în adevăratul sens al sintagmei, sau dacă e doar o laudă deșartă, moştenită de la comunişti. Nu ştiu dacă putem hrăni 80 de milioane de oameni, aşa cum uneori ţipă propaganda naţionalist-populistă. Dar avem una dintre cele mai mari suprafețe agricole exploatabile din UE și un pământ bun cu care se poate lucra. Motiv pentru care cred că am putea hrăni măcar 18 milioane de oameni, adică atâţia câţi suntem noi. Și mai cred şi că ar rămâne un surplus notabil pe care, de preferat procesat și cu valoare adăugată, am putea să-l vindem în exterior

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

DISTRIBUIȚI
Adrian Măniuțiu este analist economic și antreprenor mereu în căutare de noi oportunități și idei. Adrian are o interesantă experiență în televiziune, atât din poziția de realizator TV și prezentator, cât și din cea de producător și dezvoltator de formate.