SALUBRITATEA MARILOR ORAȘE – O PROBLEMĂ ÎN CREȘTERE

Date:

Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, lansează un nou infografic despre reciclarea deșeurilor din România.
Uniunea Europeană a setat drept țintă pentru 2020 ca fiecare țară să recicleze minimum 50% din deșeurile produse de municipiile sale. România va rata acest obiectiv, capacitatea de reciclare crescând extrem de puțin în ultimii ani. La nivelul Uniunii Europene, România este penultima în clasamentul eficienței din acest punct de vedere, reciclând doar 14% din deșeurile municipale. Doar Malta reciclează un procent mai mic din totalul deșeurilor municipale generate (6%). Spre deosebire de România, alte state din regiune reușesc să recicleze în jur de o treime din deșeurile municipale – Polonia 34%, iar Bulgaria și Ungaria 35%. Campioana Uniunii Europene la reciclare este Germania, cu 68% rată de reciclare.
Îmbunătățirea ratei de reciclare fiind lentă, cantitatea de deșeuri nereciclate este din ce în ce mai mare începând cu 2015. În ultimii ani aceasta a ajuns la cote fără precedent, România producând potrivit celor mai recente date 4,58 milioane tone de deșeuri municipale nereciclate pe an – adică 12.500 de tone pe zi.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...

Accelerator pentru creșterea nivelului de profesionalizare a industriei Influencer Marketing

Start-up-ul MOCAPP anunță o nouă ediție a programului de...

Mentorat, coaching și granturi pentru femeile antreprenor  

ING Bank România și Visa anunță lansarea programului She’s...

Parteneriat Consiliul Patronatelor ESG din România – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin

Consiliul Patronatelor ESG din România (CPESGR) anunță că „a...