Volumul Marea Unire 1918 România Mare. Acte și documente (autor Vasile Pușcaș) propune o relatare a desăvârșirii procesului de constituire a statului național modern România prin îmbinarea narativului interpretativ cu prezentarea de documente istorice care să reconstituie istoriografic faptele, atmosfera și relevanța deciziilor din 1918 (Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat al României) care au dus la ceea ce în epocă s-a numit România Mare.

Elaborarea acestui volum a dat prilej autorului să evidențieze inteligența și abilitatea generației de oameni politici români de la începutul sec. al XX-lea, orientările lor politice constructive și atitudinile hotărâte de veritabili oameni de stat. Și nu este vorba doar de politicienii și partidele politice din Vechea Românie, ci și de politicienii și partidele românești din Transilvania, Bucovina și Basarabia. Iar în anul când se celebrează centenarul Marii Uniri, am considerat util să înfățișăm contemporaneității felul în care Generația Marii Uniri din 1918 a reușit să propună românilor și liderilor statelor occidentale proiectul național al realizării statului-națiune România, într-un context politic intern și internațional excepțional (Primul Război Mondial). Iar semnificația Marii Uniri din 1918 nu este doar istorică. Autorul o asociază contextului regional și global din zilele noastre, când suntem martorii procesului de restructurare a Sistemului Internațional și se rediscută locul, forma și rolul statului-națiune. Opinia autorului este că statul-națiune va continua să joace un rol foarte important în Noua Ordine Mondială care acum se reconfigurează, desigur cu ajustările de rigoare care vor fi aduse sensurilor suveranității statelor, având în vedere complexele interdependențe regionale și globale. Aici, autorul se asociază lui Francis Fukuyama, care arăta, cu un deceniu și jumătate în urmă, că liderii politici și oamenii de stat contemporani ar trebui să-și dedice o parte însemnată a meditației și acțiunii politice regândirii formei și funcțiilor statului în Sistemul Internațional al sec. al XXI-lea. Or, experiența istorică de acum un veac, când s-a desăvârșit statul național România, ca și alte state-națiuni din Europa Centrală și de Sud-Est, poate fi utilă și să inspire conduita actuală și viitoare a liderilor din amintita regiune, dar și a celor ai organizațiilor regionale, internaționale și transnaționale.
Expunerea narativă a subiectului tratat în volumul de față urmează logica procesualității istorice, atât pentru înțelegerea evoluției ideii și acțiunii naționale românești până la 1918, dar și pentru a sublinia faptul că Marea Unire din 1918 nu a fost punctul terminal al unui proces istoric, ci doar un moment deosebit de important al istoriei modernității statului-națiune România. Precum ar trebui să îndemne liderii politici ai României actuale să evalueze cât mai realist istoria statului-națiune din ultimii 100 de ani pentru a găsi răspunsuri adecvate, cu rezonanțe constructive, provocărilor fenomenelor și evenimentelor care urmează a se derula în demersul redefinirii identității națiunii române și al viitoarei poziționări a statului-națiune România în Sistemul Internațional pe cale de reconfigurare. Dacă astfel de gânduri vor fi generate de lectura acestei cărți, atunci autorul și editorii ei vor considera că le-a fost interpretat corect mesajul discursului istoriografic.

Prezentând istoria modernității statului-națiune, primul capitol al cărții integrează procesul desăvârșirii statului național românesc (1918) în istoria procesului de modernizare a societății europene. Pentru mai buna înțelegere a fenomenului enunțat, autorul redă o schiță istorică a evoluției principiului naționalității de la instituirea Sistemului Westfalia (1648) până la începutul sec. al XX-lea. A fost făcută o paralelă între principiul dinastic și principiul naționalității în construcția și conducerea statelor europene, cu specificarea caracteristicilor revoluțiilor naționale și democratice din Europa sec. al XVIII-lea și al XIX-lea. S-a acordat o atenție aparte felului în care principiul naționalității și idealul statului-națiune au operat în Europa Centrală și de Sud-Est, în perioada menționată, cu referire la caracteristicile și politicile imperiilor habsburgic, otoman și țarist. În același context a fost reliefat modul cum s-a manifestat idealul statului-națiune în spațiul locuit de națiunea română, până la Primul Război Mondial. Analiza diacronică a respectivului fenomen în Principatele Române/România, Transilvania, Bucovina și Basarabia oferă cititorului perspectiva sincronicității valorilor naționale și specificității locale/regionale, ceea ce duce spre o cunoaștere aprofundată a etapelor și căilor care au dus la mobilizarea elitelor și populației românești, în 1918, pentru realizarea Marii Uniri.

Coperta MAREA UNIRE

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament