Ultimele date arată că producția de petrol a OPEC a crescut în iulie, ceea ce pune sub un mare semn de întrebare capacitatea țărilor producătoare de petrol de a lua măsuri cu adevărat eficiente în direcția limitării ofertei și creșterii prețului petrolului. Cred că situația în care se găsesc aceste țări este aceea a pasagerilor care încearcă să părăsească primii o corabie care se scufundă. Motivul este explicat în comentariul scris de mine în urmă cu peste doi ani, înainte de apariția blog-ului, și care își păstrează în totalitate actualitatea. Iată-l mai jos.
M-am hotărât ca în această săptămână să ies din tiparul comentariilor macroeconomice și a celor legate de piețele financiare și să abordez un subiect care, chiar dacă este mai degrabă legat de piața mărfurilor, are un impact semnificativ atât asupra evoluțiilor macro, cât și asupra piețelor financiare: prețul petrolului și perspectiva acestuia pe termen lung. Întrebarea de 100 de puncte de pe buzele tuturor este: în ce măsură înjumătățirea prețului este noua realitate sau doar o evoluție temporară? Discuția este esențială din foarte multe puncte de vedere o enumerare care nu se dorește exhaustivă incluzând: perspectivele creșterii economiei globale, evoluția inflației și dobânzilor la nivel internațional, viitorul economiei țărilor exportatoare, evoluția financiară a firmelor petroliere, investițiile în energii nepoluante, schimbarea echilibrelor geostrategice și lista ar putea continua.

Să recapitulăm. În numai 4 luni prețul petrolului a scăzut cu peste 50%, OPEC dovedindu-se incapabilă să aibă o acțiune coordonată care să stăvilească această evoluție. Prăbușirea prețului petrolului a luat prin surprindere atât analiștii, cât și producătorii. Nimeni nu anticipa așa ceva și, din acest motiv, explicațiile au venit în totalitate post-factum și au variat de la analize de tip cerere-ofertă, până la teorii ale conspirației care presupuneau că este o mișcare dirijată de S.U.A. prin intermediul Arabiei Saudite pentru a lovi în interesele economice ale Rusiei. În toate aceste comentarii nu am reușit să găsesc un unghi pe care vreau să vi-l împărtășesc în acest comentariu, un unghi suficient de plauzibil pentru ca să vă dea de gândit cel puțin în weekend-ul care urmează.
Cred că ceea ce ar trebui remarcat este faptul că, spre deosebire de situațiile precedente, când presiuni în direcția scăderii prețului au fost contracarate de ajustări ale cantităților de petrol produse de țările OPEC, de data aceasta nu există nici cea mai mică intenție ca astfel de cantități să fie modificate. Mai mult, este foarte probabil ca volumele de petrol puse pe piața să crească chiar și mai mult în varianta în care negocierile dintre S.U.A. și Iran privind programul nuclear al celui din urmă se vor finaliza cu succes. Aceasta ar atrage încetarea embargo-ului asupra exporturilor de petrol iranian. Desigur, faptul că S.U.A. a devenit între timp mult mai puțin dependentă energetic și chiar potențial exportator prin identificarea de metode neconvenționale de extragere a resurselor de hidrocarburi pe care le are, precum și răspândirea acestor metode în alte țări fac ca influența pe care o are OPEC asupra pieței petrolului să fie în scădere marcantă. Dar poate asta să explice frenezia cu care producătorii inundă piața cu petrol din ce în ce mai ieftin, cele 1,5 milioane de barili pe zi extrase în exces peste ofertă făcând din ce în ce mai rare capacitățile de stocare? Nu cred. Îndârjirea cu care par toți să vrea să aducă la suprafață petrolul pe care îl mai au într-un demers care frizează iraționalul cred că are de fapt un calcul extrem de rațional în spate. Am să explic.

Comb-fosili-neutiliz

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
Revista Nature a publicat recent un studiu al University College London (UCL), preluat ulterior și de unele publicații, care argumentează în esență că un angajament ferm al comunității internaționale de a limita creșterea temperaturii globale la 2 grade Celsius ar face ca o mare parte dintre rezervele de combustibil fosil să rămână în pământ neexploatate. Astfel, conform studiului, 82% din rezervele globale de cărbune, 49% din cele de gaz și 33% din cele de petrol ar rămâne neutilizate. O distribuție a neutilizării rezervelor în funcție de zone geografice este detaliată în tabelul alăturat.

Medie-cost-prod-petrol
În aceste condiții, cu cât angajamentul comunității internaționale, și mai ales a marilor puteri economice, în direcția respectării acestor limite este mai ferm, cu atât este mai probabil ca perspectiva păstrării de resurse de hidrocarburi neexploatate în pământ să ducă la schimbări dramatice în strategia de exploatare a țărilor producătoare. Și suspectez că astăzi suntem martorii acestor schimbări.
Până acum, strategia principalilor producători de petrol a fost centrată în principal pe maximizarea valorii veniturilor prezente și viitoare prin monitorizarea prețului petrolului. S-a urmărit valorificarea petrolului la prețuri cât mai mari în condiții de sustenabilitate economică, adică evitând ca un preț excesiv de mare al petrolului să ducă la o încetinire sau recesiune economică globală. Dar studiul menționat mai sus schimbă dramatic regulile jocului. Odată cu apariția probabilității ca o parte din rezerve să rămână neexploatate, maximizarea veniturilor nu mai presupune doar obținerea de prețuri cât mai mari, ci și valorificarea la maxim, de preferat în totalitate, a rezervelor disponibile. Simplificând la maxim raționamentul, între a vinde doar 50% din rezerve la 90 de dolari barilul și a vinde 100% din rezerve la 55 de dolari barilul este rațional economic să preferi a doua variantă chiar dacă prețul este mult mai mic.
Primele țări care au avantajul unei abordări atât de flexibile sunt țările care au costuri de exploatare foarte mici. Arabia Saudită este într-o poziție privilegiată, deținând nu doar cele mai mari rezerve, dar și printre cele mai mici prețuri de extragere. În aceste condiții, ar putea fi privită ca mai mult decât o coincidență faptul că această țară, care istoric a fost un avocat al stabilității prețul petrolului și care a moderat negocierile între diverși producători pentru a împiedica scăderea prețului, a devenit între timp un susținător al păstrării volumelor actuale în pofida scăderii prețului. Pe de altă parte, fiind vorba de un joc cu sumă nulă, maximizarea veniturilor unor astfel de țări cu costuri de exploatare mici va face ca alte proiecte, cu costuri de exploatare mari, să fie închise. Perfect logic economic: petrolul scump are șanse mai mari să rămână neexploatat decât cel ieftin. Dar această diferențiere poate fi făcută doar printr-un preț scăzut al petrolului. Un preț ridicat nu doar că face toate explorările rentabile, dar stimulează din plin și găsirea de resurse de energie alternative. Deci păstrarea în continuare a unui preț scăzut al petrolului va avea două consecințe importante: maximizează veniturile viitoare al producătorilor cu rezerve mari și costuri mici de exploatare și descurajează proiectele de energie alternativă.

Castig-perd-petrol
Deci eventuala păstrare pe termen lung a unui preț scăzut al petrolului este o veste bună? Pentru unii da, pentru alții nu, iar tabelul alăturat prezintă sintetic lista câștigătorilor și perdanților. În același timp, nu este lipsită de importanță și schimbarea echilibrului geo-politic pe care un preț scăzut al petrolului le-ar aduce prin ricoșeu, în condițiile în care câștigătoare vor fi economiile țărilor dezvoltate, a Chinei, a Arabiei Saudite, în timp ce printre perdanți se vor regăsi Rusia, Iran, Venezuela, Libia.
România, ca importator net de petrol, se găsește în rândul beneficiarilor, ieftinirea importurilor fiind contrabalansată parțial de scumpirea dolarului. Pe de altă parte, strategia energetică a României va trebui să țină cont, din perspectiva surselor primare utilizate, de limitările emisiilor de carbon la care se vor angaja țările Uniunii Europene și la care și România va deveni parte. Din acest punct de vedere, investițiile în utilizarea cărbunelui ca sursă de energie primară par să fie un pariu foarte riscant.