De câțiva ani buni, preocuparea analiștilor care vor să anticipeze încotro se îndreaptă lumea a fost legată în primul rând de evoluțiile economice și de dificultatea cu care lumea încearcă să se îndepărteze de pericolul unei recăderi în criză. Suntem în continuare în aceeași situație?

Tabloul economic internațional rămâne mai degrabă amestecat cu tendințe divergente între principalii poli economici ai lumii. Pe de o parte, economia americană dă semne de consolidare a evoluțiilor pozitive, motiv pentru care Fed-ul a și reluat creșterea dobânzii de referință după o lungă perioadă de timp, având în vedere presiunile inflaționiste emergente şi veștile bune furnizate de piața muncii.

În același timp, Europa rămâne mai degrabă suferindă, în pofida injecțiilor de lichiditate masive realizate de Banca Centrală Europeană, banii ieftini și din belșug nereușind să genereze sperata relansare economică prin creditare. Ca să nu mai vorbim că imaginea este fragmentată și divergentă chiar și în interiorul Europei. Germania, pe de o parte, performează bine, grație motorului exporturilor care încă funcționează, în timp ce la extrema cealaltă se află„suferinzi” precum Grecia, dar și nou intrați precum Italia, sau performeri mediocri precum Franța. În acest tablou nu foarte încurajator, țările Central și Est Europene sunt o sursă de performanță economică peste medie, dar, din păcate, cu o pondere minoră în economia UE.

Marile ţări emergente rămân şi ele mai departe sub impactul prețurilor scăzute ale materiilor prime, ceea ce le obligă la strângerea curelei, așa cum este cazul Rusiei și al altor exportatori de petrol, sau al Braziliei. Alte țări emergente, precum China, rămân victime ale exceselor trecutului, portofoliile de credite neperformante şi capacitățile de producție excesive atârnând ca o piatră de moară de gâtul economiei.

În aceste condiții, vor reprezenta evoluțiile economice principala sursă de risc a anului 2017?

Aş spune că mai degrabă nu. Suntem într-o nouă paradigmă, în care evoluțiile politice pot reprezenta surse mai importante de risc în 2017 şi pot, în ultimă instanță, angrena şi economiile în astfel de evoluții nedorite. Şi asta, pentru că retorica populistă atât de la modă acum în rândul politicienilor se distinge în primul rând prin faptul că spune populației ce aceasta vrea să audă, ceea ce, în final, dacă este pusă în practică, poate să ducă la decizii economice ce stimulează derapaje, iar dacă nu este pusă în practică, la dezamăgiri majore, tensiuni sociale şi radicalizare.

SUA se află în fața unor evoluții greu de anticipat, având în vedere abordarea mai degrabă spontană a deciziilor pe care le ia noul președinte. Și vă rog! Nu vă luați după bursele americane, pe care investitorii par să își fi pierdut uzul rațiunii, împingându-le la noi maxime istorice. Conform StockTrader’sAlmanac, bursele americane au furnizat cea mai mare creștere post-alegeri din 1952. Ceea ce face, conform unui studiu al Société Generale citat de FT, ca nivelul raportului EV/EBITDA, indicator folosit la evaluarea prețului acțiunilor, să atingă un prag depășit pentru scurt timp doar în perioada bulei tehnologice din 2002-2003, care ulterior s-a spart cu zgomot și, mai ales, pierderi financiare. Maximele nu pot fi decât consecința faptului că investitorii „știu” încă de pe acum cu precizie ce va face Donald Trump în următorii patru ani de președinție…

Și asta, spre deosebire de Banca Centrală americană care, în „ignoranța” ei, are mult mai puține certitudini şi mult mai multe îndoieli. Minutele ultimei ședințe a Fed-ului îi arată pe oficialii săi, în frunte cu Preşedintele Yellen, etichetând politicile economice ale noului guvern american ca reprezentând o sursă majoră de incertitudine în ce privește calea pe care o vor lua dobânzile. În acest context, mesajul este că o relaxare bugetară de magnitudinea celei preconizate ar putea necesita o creștere a dobânzilor mai rapidă decât se estima inițial. „Operăm sub norul incertitudinii în acest moment”, afirmă președintele Yellen… Atenție la momentul în care şi investitorii vor realiza asta!

Pentru mine va fi extrem de interesant de urmărit în ce măsură un guvern format din miliardari şi milionari va fi în măsură să furnizeze politici anti-sistem de natură a pune capac profiturilor corporațiilor americane în favoarea clasei muncitoare. Deocamdată, toată lumea este de acord că de scăderile de taxe anunțate de președintele Trump vor beneficia în primul rând cei mai bogaţi.
Pe de altă parte, în Europa, surpriza anului 2016 a fost furnizată de Brexit. Iar senzația generală este că guvernul Theresei May este încă departe de a construi un consens politic în privința acestui subiect extrem de delicat sau în ce privește modul de abordare a acestuia. Există şanse reale ca „divorțul” de UE să fie mai puțin amiabil, ceea ce cred că ar avea consecințe majore în primul rând pentru economia britanică și pentru lira sterlină. Lunile următoare ne vor arăta calea pe care guvernul britanic intenționează să o apuce, dar deocamdată tensiunile persistă în sânul echipei guvernamentale în ce privește calea de urmat.

Dar nici Europa Continentală nu se află într-o situație mai bună din punct de vedere al stabilității politice. 2017 va fi anul alegerilor în Franța, Olanda, Italia şi Germania. O intensificare a curentului anti-european ar putea duce la adâncirea crăpăturilor din construcția europeană, prime victime fiind moneda unică europeană şi sentimentul mediului de afaceri european, pe care impredictibilitatea evoluțiilor politice este probabil să îl facă extrem de conservator în deciziile sale. Din acest motiv, este puțin probabil să asistăm la o creștere semnificativă a investițiilor în mediul de afaceri european.

În ce privește economiile emergente, acestea vor continua probabil să sufere de pe urma întăririi dolarului şi creșterii dobânzilor în SUA, precum și din cauza perspectivei unei eventuale politici protecționiste a SUA. Amenințările lui Donald Trump împotriva producătorilor auto care vor să investească în Mexic pentru a exporta mai apoi în SUA par să fie un prim pas în această direcție, punând sub semnul întrebăriiși NAFTA. În acest context, China, dincolo de problemele de supra îndatorare a companiilor șiadministrațiilor pe care deja le are, ar putea fi confruntată cu o abordare mai agresivă economic, și nu numai, din partea noului președinte ales al SUA, care pare să perceapă această țară ca fiind un competitor global mai periculos decât Rusia. Mai mult, există analiști care consideră că SUA ar putea căuta în viitor o alianță cu Rusia pentru a limita creșterea puterii economice și a influenței geo-strategice a Chinei.

În ce privește România, aș spune că 2017 nu este de natură să aducă riscuri politice sau economice interne majore. Majoritatea parlamentară este suficient de mare ca să asigure o susținere solidă guvernului actual, dar suficient de mică pentru a nu avea vreo șansă de a suspenda președintele, un subiect extrem de serios, dar care la noi începe să fie tratat cu o regretabilă lejeritate.

Stabilitatea politică ar putea fi totuși afectată în cazul unor decizii politice extreme, legate mai ales de sistemul judiciar, care ar putea duce la un conflict deschis al majorității guvernamentale cu președintele Iohannis și cu o parte a societății civile, în condițiile în care opoziția politică și fostul premier Cioloş încă își organizează „armatele”.

În ce privește evoluțiile economice, din fericire e nevoie de timp pentru a dezechilibra serios o economie ca cea a României de azi. Iar 2017 nu va fi suficient pentru a duce economia într-un punct critic, ceea ce nu înseamnă că tendințele nu sunt îngrijorătoare, mai ales prin vulnerabilizarea economiei la evoluții externe adverse. Absolutizarea stimulării creșterii economice cu orice preț şi decuplarea creșteriibunăstării de creșterile de productivitate riscă să ne ducă în punctul în care prețul se va dovedi a fi mult prea mare prin consecințele nefaste ale unei politici fiscale excesiv de generoase.

Pentru că România va rămâne expusă la riscurile provenind din mediu internațional, dar care de această dată, nota bene, sunt predominant politice, fie că e vorba de resetarea relației SUA-Rusia, fie că este vorba de viitorul UE, ca să citez doar două. Deci riscurile pentru România în 2017 provin mai degrabă din evoluțiile politice internaționale care ar putea contamina România pe canalul economic sau al (lipsei) finanțării.

Vom putea naviga prin contextul internațional deosebit de complicat doar ca stat puternic economic, financiar, ca un stat integru și transparent, ce pune obiectivele pe termen mediu și lung mai presus de interesele momentului. Miza este cu mult mai mare decât mulți dintre compatrioții noștri, preocupați doar de culorile politice, o realizează.

În încheiere, mă simt obligat să reiterez trei idei pe care le-am menționat și cu alte prilejuri și care vor fi de mare actualitate în anii ce urmează, pentru că ignorarea lor poate duce la evoluții foarte greu sau deloc reversibile.

a) O țară cu cele mai mici venituri bugetare din Europa raportate la PIB nu poate decât să fie condamnată la subdezvoltare și irelevanță geo-strategică. O „performanță” pentru care „prietenii” din afară trebuie doar să se asigure că avem la dispoziție „arma” și naivitatea cu care să ne „împușcăm singuri în picior”. (Pe când o discuție pe aceasta temă în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării?)

b) Contextul internațional complicat şi instabil obligă România la a pune în funcție cel mai profesionist și vizionar guvern pe care l-a avut vreodată. Orice extrapolare a abordărilor de guvernanță trecute ne va costa scump.

c) În păstrarea valorilor democratice pe care le avem şi realizarea obiectivelor de dezvoltare economică vom fi de data asta mai singuri ca niciodată în ultimii 15 ani. Prietenii noștri au cu totul alte priorități. Spre bucuria celor care nu își mai doresc „tătuci”, spre disperarea celor care cred că fără„tătuci” nu am fi ajuns unde suntem acum.n