Economistul nr. 2 (serie nouă), 23 Ianuarie 2012
ILIE
ȘERBĂNESCU
România a devenit o anexă de tip bananier a centrului, situată la periferia economică a Uniunii Europene, fără decizii proprii în axa majoră a economiei, deţinută de capitalul centrului, fără politici proprii, fără control asupra sectoarelor strategice şi performante.
Imediat după evenimentele din 1989, la trecerea spre noi rânduieli economico-sociale, clasa politică a vremii a ales nu să salveze economia, ci să înceapă demolarea ei prin furturile pe care le-a organizat sistematic din aceasta, în interesele buzunarelor proprii. Astfel că, la intrarea în anii 2000, când, în baza noii împărţiri a zonelor de influenţă, Uniunea Europeană a preluat-o în parohie, România nu mai era deja o economie în adevăratul sens al cuvântului, ci doar o vulnerabilitate la tot şi la toate! Şi cu o clasă politică gata să-şi vândă şi ţara, şi sufletul!
Aceste condiţii explică foarte lesne şi conţinutul proiectului ales de Uniunea Europeană pentru cazul României, şi viteza incredibilă la scară istorică a derulării lui, şi rezultatele dramatice. Uniunea Europeană a ales pentru România cea mai de jos postură din panoplia formelor colonialiste: anexa bananieră! Adică, un teritoriu care nici nu face parte din angrenajul productiv al centrului (cum face parte, de pildă, atelierul), ci o anexă de consum de la periferie. De aceea, instrumentul de expansiune şi acaparare a României l-au constituit nu investiţiile directe productive, ci băncile care să acorde credite la faţa locului pentru consumul de produse şi servicii venind din ţările centrului. În timp ce de expansiune se ocupau băncile, FMI şi Banca Mondială se îndeletniceau cu demolarea a tot ceea ce mai exista din trecut şi deranja, căci lipsa investiţiilor productive externe avea rolul de a nu se pune cumva ceva în loc!
[...]
Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.
ANALITIC 
FINANCIAR-BANCAR
