Economistul - Editorial: Despre austeritate şi criză, CONSTANTIN BOŞTINĂ

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, definiţia dată cuvântului „austeritate” este de: „sobrietate, cumpătare, asprime, severitate”. Dacă ar fi să explicăm mai pe larg sensurile „austerităţii”, am putea să înţelegem că măsurile de austeritate presupun o gândire profundă şi acţiune sobră, moderată, fără excese, cumpătată, echilibrată, cu apreciere şi judecată dreaptă în tot ceea ce se întreprinde. Asprimea şi severitatea reprezintă modul în care se vor aplica şi se vor resimţi efectele măsurilor de austeritate la nivelul întregii societăţi, atât pentru instituţii, cât şi pentru toate categoriile de populaţie.

Criza economică şi financiară pe care o parcurg în prezent cele mai multe state ale lumii, din multiple cauze, a găsit atât corporaţiile şi societăţile comerciale, dar mai ales guvernele, cu „garda descoperită”. Adică, lipsite de pregătire şi măsuri de prevenire, respectiv de ieşire din criză şi de relansare economică.

Spre deosebire de precedentele crize economice şi financiare, cea actuală a atins masiv şi finanţele statelor, adică finanţele publice, dărâmând mitul că statele nu pot fi falimentate. Grecia, dar şi Spania, Italia, Portugalia, Irlanda sunt ţări care pot fi candidate la un asemenea pericol.

Corporaţiile şi societăţile comerciale private s-au orientat mai rapid şi mai bine, luând măsuri de adaptare şi restructurare, cu efecte directe asupra propriilor activităţi, dar şi asupra surselor de finanţare a bugetelor publice (diminuarea şi chiar renunţarea la unele activităţi, reduceri de personal, creşterea şomajului şi, în consecinţă, mai puţini bani pentru taxe şi impozite pe salarii, pe profit, deci mai puţine resurse pentru finanţele publice).

Majoritatea guvernelor, inclusiv Guvernul României, au privit, la început, cu o anumită superficialitate apariţia şi evoluţia crizei, iar când situaţiile au devenit serioase şi vistieriile au sărăcit, au apelat, în cele mai multe cazuri, la ce? La ceea ce a fost mai rău: la AUSTERITATE! Adică, în loc să fi luat din timp măsuri de prevenire şi ameliorare a activităţii economice şi de protecţie socială, le-a fost mai la îndemână îngheţarea sau amputarea de salarii şi pensii, reducerea personalului bugetar, dar fără reorganizări şi restructurări în administraţia statului. Au crescut, de asemenea, impozitele şi taxele, mai ales TVA-ul. Efectul: reducerea consumului şi a puterii de cumpărare a populaţiei şi, implicit, scăderea cererii pentru bunurile realizate de diferitele industrii.

Într-o asemenea situaţie, ar fi fost mult mai benefic, ca la nivelul guvernelor să fie promovate politici de stimulare şi încurajare a reorientării producţiei de bunuri de consum, prin creşterea ponderii produselor mai ieftine, mai uşor accesibile veniturilor în scădere ale populaţiei: bunuri electrotehnice şi electrocasnice mai puţin sofisticate şi mai ieftine (televizoare, radiouri, frigidere, maşini de gătit şi de spălat), autoturisme de capacitate mică şi cu confort mai modest, locuinţe (apartamente şi case) mai ieftine, mai reduse ca dimensiuni, vacanţe la preţuri mai accesibile etc. Toate acestea pentru a nu tensiona consumul din cauza menţinerii în piaţă a bunurilor şi serviciilor scumpe, ba, mai mult, la unele crescând preţurile.

Lucrul cel mai grav a fost însă restrângerea investiţiilor, atât cele private, cât şi cele publice. Efectul a fost că în majoritatea statelor în care s-au redus investiţiile şi, aici, este, din nou, şi cazul României, asistăm la prelungirea crizei sau la creşteri modeste, insuficiente pentru relansare economică. Există chiar riscul revenirii şi reintrării în criză, adică manifestarea acesteia în forma literei W.

Pentru a depăşi un asemenea pericol, nu continuarea sau chiar înăsprirea măsurilor de austeritate este soluţia şi nici apelarea la împrumuturi publice externe sau de pe piaţa internă pentru cheltuieli neproductive. Calea de urmat este obligatoriu restructurarea economiilor naţionale, încurajarea investiţiilor private, creşterea investiţiilor publice, prin promovarea unor politici de creditare cu dobânzi cât mai mici, sporirea consumului intern bazat pe producţia naţională de bunuri, dar şi promovarea exporturilor.

Altfel, este real riscul de a asista, în viitor, la ceea ce se numeşte: FALIMENTUL UNOR STATE. Şi în asemenea situaţii s-ar confirma că AUSTERITATEA = DEZASTRU ECONOMIC, SOCIAL, dar şi POLITIC. Şi în acest caz ar trebui să completăm Dicţionarul Explicativ al Limbii Române cu ce înseamnă „austeritate economică”.

Kiev, 14 septembrie 2011.