Economistul: Dezvoltarea economică cere să folosești și „să învingi” piețele!

DANIEL DĂIANU

Titlul acestui text poate mira prin alăturarea celor două verbe. Primul subliniază rolul piețelor, al libertății economice, în impulsionarea spiritului întreprinzător, ca forță motrice profundă a unei economii. Aceasta este o teză fundamentală a gândirii economice, în general, a Școlii Austriece, în special, și validată în mod peremptoriu de mersul societății.

Sistemul de comandă, dincolo de anularea drepturilor politice, s-a prăbușit întrucât avea osificarea în genă, nu permitea libera întreprindere, în timp ce prețurile (fixe) nu îndeplineau funcția de semnalizator al mișcării cererii și ofertei. Fără piețe libere o economie nu se poate dezvolta. Dar nota bene: piețe libere nu echivalează cu lipsa reglementărilor. Și este necesar un sector public, care să furnizeze bunuri publice, fără de care însuși sectorul neguvernamental nu funcționează bine. Intervine în titlu expresia „să învingi piețele”; în engleză se spune „to beat the markets”. Această formulare observă o constantă a fenomenului de „catching up”, de dezvoltare economică cu surmontarea decalajelor, în istoria modernă. Țările care au reușit să recupereze gap-uri mari au combinat virtuțile piețelor cu politici de tip „altfel”, în sensul construcției intenționate de avantaje comparative – încălcând logica super-simplificatoare a comerțului liber, nestânjenit.

1. Politici industriale de-a lungul istoriei și redistribuția puterii

SUA au practicat politici industriale (protecționiste) pentru a scăpa din menghina copleșitoare impusă de imperiul britanic, prim artizan fiind Alexander Hamilton, unul dintre părinții fondatori ai republicii americane. În timp, SUA, pe măsură ce au ajuns în vârful ierarhiei economice mondiale, au promovat tot mai mult comerțul liber pentru interese proprii. Germania a avut politici industriale și educaționale țintite în efortul de a eroda superioritatea economică a Marii Britanii la finele secolului XX. Și în UE, Germania a susținut politici care favorizează firmele sale cu alonja internațională. În Asia, Japonia a deschis o pârtie care a fost urmată de Coreea de Sud, Malaiezia, Tailanda etc. China, de la Deng Xiao Ping (din 1978), a renunțat treptat la sistemul de comandă, împletind reforme de piață cu politici industriale specifice; ea nu a urmat prescripțiile „consensului washingtonian”¹, așa cum au fost formulate de instituțiile financiare internaționale². India a avut și ea o experiență nefastă cu planificarea rigidă à la Mahalanobis, în anii post-colonizare. Dar politica de deschidere/liberalizare, în ultimele două decenii, a fost pragmatică, nerenunțându-se la protejarea unor sectoare³. Aceasta explică de ce India și China au suferit mai puțin sub impactul crizei financiare actuale. Pilde anterioare, precum experiența asiatică, susțin teza ca ieșirea din capcana subdezvoltării, surmontarea unor decalaje, reclamă efort, râvnă, dar și politici care „să învingă piețele”. Cu alte cuvinte, sunt necesare politici anumite pentru a ieși din înghețarea avantajelor comparative, așa cum sunt ele la un moment dat. Numai astfel putem înțelege cum este posibil ca, modificând logica utilizată de Ricardo, producătorul de vin să ia locul producătorului de textile, pe scara gradului de valoare adăugată, în timp⁴. Experiența asiatică a fost examinată de Robert Wade⁵, Alice Amsden⁶, Joseph Stiglitz⁷, Lance Taylor și alții. Paul Krugman are și el contribuții notabile la teoria „comerțului strategic”⁸. Fără politici industriale, Brazilia nu ar fi avut o firmă aeronautică precum Embraer, nu ar fi devenit ceea ce reprezintă în zilele noastre în economia globală⁹. Dani Rodrik a surprins, poate cel mai bine, tipologia politicilor de tip „altfel” (contrare), care țin cont de imperfecțiuni pe piețe, externalități, asimetrii informaționale, procese cumulative, randamente crescătoare etc¹⁰.

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.