În dezbaterea publică din România, subiectul adoptării euro în 2019 a fost disecat, politizat și apoi abandonat, dar nici măcar o clipă nu a fost discutat ca fiind un proiect. În urma acestei experiențe trag două concluzii cu privire la comportamentul nostru de elită a societății și lansez un avertisment.
Prima concluzie se referă la incapacitatea noastră, ca elită a societății, să ne asumăm managementul unui proiect de țară și să realizăm un astfel de proiect. Discuția publică despre adoptarea monedei UE a fost centrată, după părerea mea, în zona falsă, în raport cu momentul acesta, a dezbaterii tehnice a nivelului convergenței reale optime pe care trebuie să o realizeze un stat la adoptarea monedei unice. Ceea ce trebuia să aducă elita României în discuție era procesul de pregătire la aderarea la Uniunea Economică și Monetară, o adevărată reformă care privește toate deciziile economice luate la nivel național.
A doua concluzie are în vedere miopia de care dăm dovadă la nivelul întregii societăți. Societatea românească este nepăsătoare față de direcția și viteza cu care instituțiile UE stabilesc noi ținte și construiesc noi proiecte de integrare la nivelul UE. Am atras atenția de mai multe ori în ultimii ani de faptul că recenta criză a creat probleme, dar în aceeași măsură a generat multe oportunități demne de explorat și exploatat și că omenirea trece printr-o perioadă de adânci transformări și realinieri cu influențe semnificative în privința viitorului României și al țărilor din regiunea noastră.
Pe aceste baze îmi permit să trag un semnal de alarmă cu privire la faptul că termenele pe care UE și le-a autoimpus pentru creșterea competitivității și adâncirea integrării în Zona Euro nu ne mai lasă mult timp la dispoziție să ne pregătim instituțional participarea la aceste transformări.
Timpul nu mai are răbdare cu noi
În prezent există cel puțin trei proiecte care vor afecta instituțional și economic România în următorul ciclu economic.
În primul rând, la nivelul UE s-a elaborat un raport („Completing Europe,s Economic and Monetary Union”), mai cunoscut sub numele de „Documentul celor 5 președinți” (președinții celor mai importante instituții din structura politică și economică a Zonei Euro), cu privire la adâncirea integrării economice în UE și Zona Euro. Documentul cuprinde schița unui plan, în care prima etapă are termen de realizare data de 30 iunie 2017 (un calendar extrem de strâns) și România este vizată, ca toate celelalte state membre ale UE, atât la nivel instituțional, cât și la nivel de management economic.
În al doilea rând, contextul economic internațional va fi dominat de disjungerea politicii monetare dintre SUA și Zona Euro (unde politica monetară relaxată și introducerea de lichiditate în economie, prin operațiuni speciale, va continua). Aceasta va însemna concomitent o scădere a interesului investitorilor pentru alte monede comparativ cu dolarul american și scumpirea creditului la nivel internațional.
În al treilea rând, sursele de finanțare ale economiei în următorul ciclu economic nu mai pot fi în exclusivitate finanțările bancare, deoarece instituțiile bancare sunt în proces de transformare și restructurare, căutând un nou model de business și vor oferi finanțare mai scumpă.
Etapele reformării UE (1)
Cele trei etape ale reformării UE, așa cum au fost ele determinate în documentul menționat anterior, au ca obiectiv final realizarea Uniunii Economice și Monetare complete până cel mai târziu în anul 2025 (în sensul în care în momentul de față nu există o coordonare eficientă a politicilor economice prin care să se asigure o funcționare fără dificultăți a Uniunii Economice și Monetare).
Această Uniune completă constă în patru obiective pe care statele care vor dori să adopte moneda unică în 2025 vor trebui să și le asume: uniune economică (cele patru libertăți funcționale), uniunea financiară (incluzând Uniunea Bancară), uniunea fiscală (incluzând și un mecanism de absorbție a șocurilor în Zona Euro), uniunea politică.
Prima etapă (care trebuie să se încheie în iunie 2017) este una de adâncire a integrării la nivelul UE prin utilizarea tuturor instrumentelor deja existente, astfel încât să se asigure creșterea competitivității economiilor statelor membre.
A doua etapă este una de construcție instituțională la nivelul Uniunii Economice și Monetare. Aceste instituții vor da o obligativitate legală obținerii și menținerii convergenței prin intermediul unor repere stabilite de comun acord.
La finalul celei de a treia etape (cel mai târziu în 2025), Uniunea Economică și Monetară ar trebui să aibă toate instituțiile și instrumentele funcționale, astfel încât să permită adoptarea monedei unice de către alte state ale UE care vor fi pregătite.
Etapele reformării UE (2)
Prima etapă înseamnă atingerea următoarelor patru obiective, așa cum sunt incluse în documentul menționat anterior. Atrag atenția din nou, că această etapă privește toate statele membre ale UE, nu numai pe cele din Zona Euro:
– Creșterea competitivității și realizarea convergenței structurale (rolul politicilor structurale este acela de a elimina barierele de pe piețe și de a doza politicile structurale comparativ cu politica fiscal-bugetară).
– Finalizarea Uniunii Financiare (este vorba aici în special de finalizarea Uniunii Bancare, chestiune asupra căreia autoritățile din România nu au făcut mari progrese). Am exprimat de mai multe ori opinia că aderarea României la Uniunea Bancară este o prioritate, având în vedere structura capitalului din sistemul bancar de la noi și că acest pas este posibil și necesar chiar înainte de aderarea noastră la Zona Euro.
– Menținerea unor politici fiscale responsabile la nivelul statelor membre ale Zonei Euro.
– Creșterea responsabilității aleșilor și a clasei politice în general.
Reducerea „gap”-ului de competitivitate care ne desparte de țările dezvoltate din UE pune în fața României o prioritate și o provocare dintre cele mai complexe. Demersul are legătură directă cu măsuri de implementare a unei guvernanțe economice efective și eficiente care să includă mult dorita guvernanță bugetară. Reformele structurale sunt chemate să dezvolte ramurile și zonele economice cu potențial de avantaj competitiv și să creeze premizele apariției de noi structuri și ramuri competitive. Politica industrială națională trebuie să se bazeze pe inovație și în acest sens sunt necesare măsuri și decizii în următoarele direcții:
– Crearea unor condiții favorabile inovației;
– Accesul IMM-urilor la finanțare;
– Investiții mari in cercetare;
– Alocarea unor resurse importante investițiilor productive. În acest context, consider că este de mare importanță crearea unor condiții de conlucrare inovativă între firme, centre de cercetare și universități;
– Deschiderea de piețe noi și redeschiderea unor piețe tradiționale pentru produsele românești.
Etapele reformării UE (3)
România ar trebui să fie pregătită pentru demararea procesului de aderare la moneda unică cel mai târziu în 2022, pentru că are nevoie de cel puțin 30 de luni pentru tranziție. Bazez acest calcul pe trei ipoteze:
– România nu aderă înainte de 2022 la Zona Euro;
– Zona Euro nu modifică din punct de vedere instituțional etapele de aderare;
– Etapa a treia a reformării UE se finalizează în 2025.
Pregătirea pentru aderarea la euro gravitează în jurul realizării convergenței structurale. Așa cum am arătat mai sus acesta este și obiectivul primei etape de reformare a UE.
Factorii decizionali și elitele din țara noastră nu mai au prea multe posibilități de evitare a demarării proiectului de reformare structurală. Pericolul este ca în anul 2025 România să nu fie considerată pregătită pentru „noua zonă euro” și să rămână periferică și izolată de ajutorul economic, în cazul unor evenimente economice adverse la nivel regional sau global.
Concluzii
Am încercat să fac o scurtă trecere în revistă a urgențelor pe care România, ca societate, ar trebui să le aibă în viitorul apropiat. Falsa opinie că nu avem un proiect de țară ar trebui combătută cu faptul că avem un proiect neterminat (integrarea în UE, la care ne-am angajat încă din 1990) și putem contura încă in timp util un calendar clar și strâns de reforme. Singurul lucru pe care îl avem de făcut noi, mediul decizional național si elita societății, este să hotărâm care sunt resursele pe care le angrenăm în acest proiect (adică să îi identificăm pe cei care vor să participe la acest proiect) și să prioritizăm și să ne asumăm sarcini (să fim transparenți și conștienți cu privire la cine este responsabil pentru decizii și rezultate). Am convingerea că suntem capabili să dăm curs cu responsabilitate la întrebarea-apel lansată astăzi.
