Dr. Mihai Constantinescu – in memoriam

Economistul nr. 9 (serie nouă), 21 Martie 2011

      NICOLAE MAREş

      A plecat dintre noi, cu siguranţă în lumea drepţilor, în februarie trecut, apăsat de tristeţea vremurilor şi a neîmplinirilor încât lumina cea blândă şi îmbelşugată a rămas nepogorâtă din ceruri. A plecat un Om care a dat, prin tot ce a făcut, României lumină. Şi-a dorit să-i dea şi mai multă, dar elanurile sale au fost deseori frânte de nedreptăţi de tot felul. A dat lumină inginerul manager nu numai ţării sale, dar şi altora.             A plecat dintre noi o modestă individualitate, care şi-a dăruit viaţa cercetărilor în domeniul hidroenergetic; autor, printre altele, al lucrărilor: Hidrologia (1956), Baraje de acumulare (1969), Amenajarea Oltului inferior (1991), Baraje de greutate din beton (1992) etc., inclusiv contribuţii în limbi de circulaţie internaţională, prezentate la Congresele internaţionale de specialitate, fiind membru al Comitetului Naţional al Marilor Baraje în anii ’80 şi la începutul anilor ’90. A fost inginer şef constructor la Sucursala Olt Inferior, cu sediul la Slatina, al construcţiei de baraje şi hidrocentrale pe mai tot cuprinsul ţării, inclusiv în Algeria (barajul Ksob). A zăgăzuit apele la Strâmtori – la Baia Mare (pe Firiza), la Bălan (pe Valea Oltului), la Paltinul (pe râul Doftana - arc cu rost perimetral) etc.

      A militat o viaţă întreagă pentru a asigura ţării energia ecologică, cea mai ieftină din câte ştim, atât de necesară generaţiei sale şi celor viitoare, regularizând unele râuri care inundau localităţi şi suprafeţe fertile ale ţării.

      Cu siguranţă, generaţiile de azi şi cele din secolele viitoare trebuie să-i fie recunoscătoare dr. inginer Mihai Constantinescu, care, împreună cu colegii şi colaboratorii lui, ne-a lăsat un patrimoniu inestimabil prin „sculpturile în apă” făcute. Rămânem mândri de opera sa, pentru că tot ce a edificat a făcut-o cu mare ştiinţă, pricepere şi dăruire. A fost printre cei care au făcut, pentru îngemănarea celor două milenii, şcoală în acest domeniu, avându-i printre mentori pe Cristea Mateescu, Dorin Pavel şi Radu Priscu.

      El şi generaţia pe care a reprezentat-o devin o rara avis azi. Cunoscându-l, m-am convins că dr. Mihai Constantinescu a dat caracter şi nobleţe generaţiei pe care a evocat-o cu atâta căldură şi prietenie în paginile publicate în Economistul, cât şi în lucrarea sa pilduitoare: Sculpturi în ape (2009).

     

      Dr. Mihai Constantinescu a trecut prin lumea noastră lăsând, în afara barajelor şi lucrărilor de referinţă amintite, şi alte nestemate: un fiu, cu o temeinică pregătire în universităţile româneşti şi americane, cu un doctorat în matematici la MIT, fost profesor la Princeton, actualmente director la una din marile bănci de pe Wall Street. A lăsat şi alţi tineri eminenţi, acum pe băncile facultăţilor, şi cărora la senectute le asigura consultaţii în mod gratuit, pentru că prin inteligenţa lor promiteau că vor deveni specialişti de nădejde.

      Cu siguranţă, de acolo de sus, din ceruri, se va uita pe oglinzile de apă ale barajelor pe care le-a construit şi va fi mândru de opera sa. Va fi mândru că n-a trecut degeaba prin această lume, care i-a fost deseori şi pe nedrept potrivnică, dar pe care a iubit-o cu sufletul lui mare şi înţelept.

Fiţi prima persoană care comentează acest articol!