Economistul: După 20 de ani. Privatizarea. Durerile facerii (II)

„Episodul” precedent se încheia cu evocarea momentului în care acad. Tudorel Postolache a prezentat în faţa Camerelor Reunite ale Parlamentului o expunere referitoare la proiectul Legii privatizării aflat în dezbatere la începutul lunii iunie 1991.

Eleganţa stilului academic n-a avut o aderenţă prea mare în spaţiul parlamentar. Dezbaterile în Comisiile speciale au fost marcate – aşa cum am mai relevat – de dispute îndârjite care, deseori, au degenerat în atacuri la persoană, în acuzaţii reciproce dintre cele mai grave. Devenea tot mai limpede (pentru un observator imparţial) că MIZA dezbaterilor depăşea – cu mult – recunoaşterile oficiale ale „taberelor” în conflict. Pentru un ziarist-economist, nu era dificil să constate (şi din analiza „substratului” unor discuţii neoficiale) că elementul politic avea rolul primordial, că multe „argumente” se prefabricau numai şi numai din considerente de oportunitate politică.

Dacă la Adunarea Deputaţilor reprezentantul „Economistului” (dr. Teodor Brateş) avea acces la lucrările Comisiei speciale, la Senat informaţiile veneau – cum se spune – de la „mâna a doua”. Însă ziarul avea posibilitatea să afle ceea ce viza esenţialul: se lucra, în medie, patru ore pe zi, strict pe textul proiectului de lege, disputele încadrându-se în limitele fiecărui paragraf şi ale fiecărui articol. Faptul avea să fie confirmat în şedinţa Senatului din 13 iunie 1991. Preşedintele acestei Camere a adresat preşedintelui Comisiei speciale, dl Ion Predescu, următoarea întrebare:

„Alexandru Bârlădeanu: Domnule preşedinte, s-au luat în dezbatere articolele, dar concepţia generală a legii a fost examinată?

Ion Predescu: Da, am avut trei întâlniri.

Alexandru Bârlădeanu: Dacă nu sunt indiscret, pot să ştiu la ce concluzie aţi ajuns, examinând concepţia generală a proiectului de lege? Au fost observaţii?

Ion Predescu: Da. Au fost observaţii.

Alexandru Bârlădeanu: Atunci hotărâţi data când va fi gata raportul comisiei: fie 27, fie 30 iunie. Problema este să nu întârziem faţă de Adunarea Deputaţilor; rămâne să vă înţelegeţi cu Comisia de acolo. Şi mai am o rugăminte la Comisie. Cereţi la autorii proiectului legii măcar materialul esenţial de documentare, materialul de fond. Pe ce bază au elaborat acest proiect, pe exemple de privatizare din Anglia, Franţa? Polonia este abia la început. Mă interesează – sigur nu hotărăsc eu – în primul rând acele ţări unde opera de privatizare a fost făcută, nu unde e abia începută (de exemplu, Polonia). Deci, Anglia şi Franţa, unde au avut loc privatizări serioase. Aceasta a fost prima problemă. În orice caz, cred că Legea privatizării o să ne ceară un efort foarte mare. Ce impresie aţi avut la începerea discutării pe articole?

Ion Predescu: Un singur coleg – căruia nu-i dau numele – a spus că are observaţii foarte puternice. În rest, toată lumea a apreciat că legea este bună şi este bine construită. Alexandru Bârlădeanu: Vreau să vă spun că mi s-au adus reproşuri că, neadmiţând procedura de urgenţă, am dat dovadă de o atitudine critică faţă de Guvern. Eu cred că, cu toţii, am fost de acord că o astfel de lege nu poate fi expediată în cadrul unei proceduri de urgenţă, ci doar fixată pe o procedură specială”.

Cu aceasta, discuţia s-a încheiat, trecându-se la examinarea punctelor înscrise pe ordinea de zi. Cine mai ştia câte ceva din „culise”, avea să-şi verifice „cunoştinţele”. Cine nu sesizase sensurile deciziei „de procedură” din 10 iunie 1991, avea să „intre la idei...”. În rest, toate bune şi frumoase. În ceea ce priveşte „volumul” de muncă, sunt concludente – credem – o serie de date, necontestate de cineva până acum.

În total, în fiecare Comisie specială, dezbaterile s-au desfăşurat, în cele patru săptămâni, timp de peste 130 de ore fiecare. În comparaţie cu alte proiecte de lege, s-a consacrat un timp de trei-patru ori mai îndelungat. Prezentăm cifra doveditoare: în medie, pentru adoptarea unui proiect de lege, durata efectivă de dezbatere în comisii a fost de 5,5 zile, respectiv 44 de ore.

Iată acum componenţa comisiilor, sub aspectul reprezentării politice, în funcţie de spectrul parlamentar. În Senat: 36 membri, din care 27 FSN, 9 restul formaţiunilor politice – 5 UDMR şi 4 PNL. În Senat, mai era un membru PNŢ-cd, unul MER şi unul PER. Proporţionalitatea a fost respectată, avându-se în vedere şi dreptul oricărui senator de a participa, de a se pronunţa în şedinţele comisiei.

În Adunarea Deputaţilor: 25 membri, din care 13 FSN, iar 12 din alte formaţiuni politice, respectiv 2 UDMR şi câte unul din PNL, PNL-a.t., PUNR, PSD, PNŢ-cd, MER, PER, alte minorităţi decât cea maghiară, USD – 20 mai, un grup disident din FSN, constituit la 20 mai 1991, un independent. Şi în cazul deputaţilor, caracterul reprezentativ era în afară de orice îndoială.

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.