Fondat în 1990
 
14 Mai 2012
nr. 18 (serie nouă)
ISSN  2247-9422
ISSN-L 1221-8669
PRIMA PAGINĂ ANALITIC ÎN DEZBATERE POLITIC DE PIAŢĂ EXPERT CERCETĂTOR INTERNAŢIONAL
DESCIFRAT FINANCIAR-BANCAR MONETAR BLOG NOTES (IDEO)LOGIC MEMORIAL VERDE ÎN FAŢĂ Diplomat În Concluzie
ECONOMISTUL MEMORIAL

După 20 de ani. Privatizarea. Durerile facerii (V)

Economistul nr. 28-29 (serie nouă), 8 August 2011
      Episodul precedent se încheia cu consemnarea momentului în care „războiul de gherilă” dintre Opoziţie şi Putere pe tema proiectului Legii privatizării căpăta forme noi, în condiţiile în care obiectivele celor aflaţi pe „baricade” rămâneau neschimbate. În fapt, lucrările în plen deveniseră o simplă formalitate, în timp ce adevăratele negocieri se derulau pe culoare atât la Adunarea Deputaţilor care, reamintim, îşi avea sediul pe dealul Mitropoliei, cât şi la Senat care funcţiona, după cum, de asemenea, am mai precizat, în sala Omnia din clădirea fostului Comitet central al PCR.      


      În discuţii informale cu redactorul „Economistului” (T. Brateş) mai mulţi parlamentari ai Opiziţiei, între care domnii Voica, Tokaci, Juncan, Ruva afirmau că parlamentarii PNL au căzut în propria capcană şi că preocuparea lor principală consta în găsirea unei modalităţi care să le permită adoptarea compromisului fără însă să le fie afectat prestigiul şi, implicit, capitalul politico-electoral. Găsiseră parteneri de la FSN, în special din aripa Roman care se contura tot mai pronunţat, astfel încât şansele mult doritului consens rămâneau realtiv intacte. A intervenit, însă, un „eveniment” care a schimbat sensibil datele problemei.

      O coaliţie împotriva firii. La 25 iulie 1991 presa a fost invitată la o întâlnire cu liderii grupurilor parlamentare care au refuzat să participe la dezbaterea proiectului Legii privatizării. Întâlnirea a avut loc în încăpătoarea sală a fostului cinematograf „Fantasio” de pe str. Batiştei nr. 14.

      Masa la care se aşezaseră parlamentarii avea dimensiuni impresionante, de la un capăt la celălalt al sălii. Dat fiind numărul atât de mare de „gazde” este de prisos să mai precizăm că fiecare vorbitor a reţinut atenţia ziariştilor cu intervenţii de minimum 10-15 minute, temele repetându-se invariabil. Pentru confraţii care asistaseră la dezbaterile din cele două Camere nu mai era nimic nou de aflat. Ceea ce constituia, însă, un element pitoresc viza compoziţia „coaliţiei anti-legea guvernamentală a privatizării”. De la liberali radicali (reprezentaţi de domnii Botez şi Vaida) la socialişti care nu-şi ascundeau simpatiile profund „nostalgice” (domnii Rădulescu şi Fleacă), de la aspiranţi la statutul de membru în familia internaţională a social-democraţiei, ostilă oricărui curent xenofob (dl Sergiu Cunescu) la adepţii duri ai eliminării străinilor din procesul privatizării (dl Coriolan Bucur – PUNR), se înşirau la masa gazdelor oameni care, până atunci, se contestaseră reciproc în fel şi chip, etalându-şi identitatea în mod „combativ”. Ce-i unea în atitudinea atât de vehementă împotriva unui proiect de lege pe care – în linii esenţiale – îl aprobaseră în Comisiile speciale de la Senat şi Adunarea Deputaţilor?

      Răspunsul a fost dat de majoritatea covârşitoare a publicaţiilor din acea vreme. Coaliţia se constituise din motive politice, singurul element care îi unea pe protagonişti fiind dorinţa de a înlătura guvernul în funcţiune. Tuturor li se părea că împrejurările le sunt favorabile pentru a realiza ceea ce a constituit, constituie şi va constitui obiectivul major al oricărei Opoziţii: venirea la putere. Ne permitem acest comentariu – adică o anumită „abatere” de la conduita propusă (şi impusă, de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni) – deoarece el redă opinia cvasiunanimă din presa timpului. Pentru a nu fi acuzaţi de subiectivism, reproducem câteva fragmente dintr-un reportaj consacrat conferinţei de presă („Curierul Naţional”): ...am auzit glasul dlui Topliceanu (MER): „Domnule Vaida, mai doresc şi alţii, domnule!”, „N-am vorbit decât două minute” (Vaida, PNL), „Ai vorbit pe dracu!” (Topliceanu), „Mă lăsaţi şi pe mine?” (Topliceanu), „Ai fost în comisie?” (Diaconescu), „poziţia UDMR nu va avea influenţă asupra Convenţiei” (Cunescu), „Mai scurt” (Vaida), „Dom’le, eu nu v-am întrerupt niciodată” (Cunescu), „Dl Cunescu n-are împuternicire să vorbească în numele Convenţiei!” (Vaida). A luat apoi cuvântul dl Coriolan Bucur (PUNR) care a ţinut să precizeze că partidul său a ajuns în rândurile contestatarilor „din convingeri tehnico-economice pure şi nicidecum politice”.

      Cam aşa s-a desfăşurat conferinţa de presă. Până în momentul în care a apărut în sală un grup de tineri cu un vraf de ziare. Fiecăruia dintre protagonişti i-a fost înmânată „ediţia specială” a ziarului „LIBERALUL” care publica textul integral al „proiectului de lege a privatizării capitalului societăţilor comerciale”, text semnat de preşedintele Partidului Naţional Liberal, Radu Câmpeanu.

      Aproape nimeni nu mai era atent la cele spuse pe scenă. „Ediţia specială” devenise punctul central de atracţie...

      Surpriza era de proporţii giganteşti! Iată introducerea la proiectul de lege, introducere bine pusă în pagină: „Echipa de experţi a Partidului Naţional Liberal şi domnul Constantin Cojocaru (?!?) au elaborat prezentul proiect de Lege a privatizării capitalului societăţilor comerciale care conţine principiile formulate de grupurile parlamentare liberale în cele două Corpuri legiuitoare. Această contribuţie a Partidului Naţional Liberal urmează a fi pusă de acord cu punctele de vedere şi cu proiectele de lege prezentate de celelalte grupuri parlamentare ale opoziţiei în legătură cu privatizarea societăţilor comerciale”.

      [...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.
articol   comentarii
Fiţi prima persoană care comentează acest articol!
articol   adaugă un comentariu
nume 
email 
subiect 
comentariu 
rating articol  1 2 3 4 5

Ia-o tu, dă-mi-o mie, asta da democrație...
NICU MARCU
editorial    Motto: Nu întrebați ce poate face țara pentru voi, întrebați-vă ce puteți face voi pentru țară.
 Articole recomandate
Parteneri Media
Forum Invest
Abonamente
Parteneri
Banca Naţională a României Editura Economică Institutul Naţional de Statistică
Publicaţii
Ediţie Specială - Săptămânal de informare legislativă Economie Teoretică şi aplicată
Newsletter
Video