Economistul: După 20 de ani. Privatizarea. Durerile facerii (VI)

„Episodul” precedent se încheia cu rememorarea finalului de sesiune parlamentară (iulie 1991), final marcat de adoptarea, în ambele Camere, a proiectului Legii privatizării.

În conformitate cu prerogativele instituţiei prezidenţiale (reglementate de Legea electorală din 1990), termenul-limită pentru promulgarea legii atât de controversate era 14 august 1991. Au intervenit astfel două săptămâni „de aşteptare”, perioadă marcată de alte şi alte tentative de blocare a actului normativ votat de Parlament în condiţiile descrise până acum pe larg în „serialul” nostru.

Nu a existat prilej (şi când nu exista „prilejul” se inventa unul) în care să nu se confrunte cele două „tabere”. Aşa, de exemplu, un seminar internaţional privind administraţia locală, seminar care a avut loc la Braşov la 5 august 1991, a constituit terenul unei acute dezbateri pe temele cunoscute. La fel, schimburi dure de opinii au avut loc în timpul negocierilor dintre guvern şi unele centrale sindicale. Despre privatizare s-a vorbit şi la mitingurile de protest iniţiate de Alianţa Civică, precum şi la reuniuni găzduite de aula mare de la ASE.

MAREA DEZBATERE ŞI MICILE CIOROVĂIELI. Mulţi ziarişti îl „vânau” pe şeful statului pentru a-i afla intenţiile în legătură cu „promulgarea”. Dl Ion Iliescu a răspuns (cităm din „Economistul”) că „îmi dau un timp de răgaz şi nu vreau să mă pronunţ când voi promulga sau nu voi promulga legea”.

În ajunul expirării termenului-limită, 13 august 1991, în numărul 116 al „Economistului”, am publicat câteva declaraţii grupate în două rubrici: în ipoteza că legea va fi promulgată şi în ipoteza că legea nu va fi promulgată.

Prima rubrică includea următoarele puncte de vedere:

Dl Radu Câmpeanu, preşedintele PNL: „În funcţie de modul în care va fi aplicată această lege vom şti şi noi care vor fi măsurile practice care trebuie luate într-un moment sau altul pentru a reduce la maximum efectele negative ale acestuia. Evident, vor fi efectuate o serie întreagă de operaţii, în conformitate cu legea, şi acestea nu vor mai putea fi anulate, chiar dacă una sau alta dintre formaţiunile de opoziţie va dispune, în momentul respectiv, de pârghiile puterii. Aici este riscul cel mai mare: vor putea fi oprite doar unele operaţii aflate în curs la momentul respectiv, pentru a putea fi reduse la minimum consecinţele negative”.

În declaraţia comună a Partidului Naţional Ţărănesc – creştin şi democrat şi Partidului Alianţei Civice se preciza: „Legea privatizării votată de majoritari favorizează – prin limitarea proprietăţii private cedate autohtonilor din patrimoniul marilor întreprinderi la 30 la sută – capitalul străin. Acesta are posibilitatea ca, urmare a mărimii lui, de a nu rămâne doar o investiţie amortizabilă în timp, ci o sursă de înstrăinare a restului de fonduri fixe (70 la sută), de trecere a lui în proprietatea capitalului extern”.

Dl Călin Popescu-Tăriceanu, membru al Consiliului Director al PNL – aripa tânără: „Spaima că după intrarea în vigoare a legii investitorii străini se vor repezi să cumpere întreprinderile româneşti este falsă; din contră, trebuie create condiţii cât mai atrăgătoare pentru aceştia, condiţii pe care doar o economie deschisă le poate asigura”.

Dl dr. Constantin Cojocaru (autorul variantei care îi purta numele), consilier al Cartelului sindical ALFA: „Eu cred că opoziţia a înţeles la ce dezastru poate să aducă ţara actualul Guvern dacă se aplică actuala lege. Şi atunci opoziţia a acţionat. Dacă legea se va aplica, în mai puţin de un an de zile, cea mai bună şi mai mare parte a capitalului României trece, în mod gratuit, în proprietatea speculanţilor şi privilegiaţilor”.

A doua rubrică grupa următoarele declaraţii:

Dl Coriolan Bucur, deputat din partea Partidului Unităţii Naţionale Române: „Solicităm o comisie lărgită, nerestrictivă din punctul de vedere al proporţionalităţii. Această comisie ar putea lucra în vacanţă; dezbaterile în plen ar putea redebuta în septembrie cu o alternativă viabilă, care ar putea întruni un consens. Astfel, ultima speranţă ar fi ca preşedintele ţării să dea dovadă că nu mai este un partizan şi să-şi exercite prerogativele de mediator, de conciliator naţional, nepromulgând legea, restituind-o Parlamentului care ar urma să reia întreaga procedură. Eu personal sunt optimist şi consider că această lege – ale cărei efecte sunt ireversibile – nu va trece în forma actuală, plină de vicii de fond”.

Dl Gabriel Nicolescu, deputat din partea Grupului „20 mai”: „Vom încerca să obţinem formarea unei comisii de experţi ai tuturor formaţiunilor politice reprezentate în Parlament care să poată pune bazele unei reale legi a privatizării. Probabil că gestul formaţiunilor politice care s-au retras de la dezbaterea legii va avea consecinţe în exterior. Nu-mi dau seama imediat care vor fi acestea. Trebuie văzută reacţia Occidentului”.

Dl Andrei Lup, lider sindical CNSLR: „Alături de celelalte sindicate şi federaţii sindicale ne vom intensifica lupta pentru a permite celor ce dispun de iniţiativă legislativă, partidele reprezentate în Parlament, precum şi deputaţii şi senatorii care ne înţeleg interesele să poată determina adoptarea unei alte legi a privatizării, o lege care să îmbine ceea ce este bun în toate proiectele prezentate până acum. Este încurajator pentru noi că nu numai în Bucureşti, ci şi în alte localităţi ale ţării (Suceava, Tg. Mureş, Craiova) masele de muncitori cer o lege a privatizării dreaptă, care să nu-i dezavantajeze pe cei ce au creat bogăţia ţării. În acest fel, înţeleg eu implicarea sindicatelor în lupta politică pentru o legislaţie cât mai bună”.

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.