Economistul - Editorial: ECUAŢII ALE NEPRICEPERII, CONSTANTIN BOŞTINĂ

Guvernul României, împreună cu FMI, ne propune pentru anul 2012 un buget de vreme rea. De ce împreună cu FMI şi de ce nu un buget pentru vreme bună?! Auzim frecvent la emisiuni TV, la radio, citim în presă sau asistăm la dezbateri cu ocazia unor simpozioane, conferinţe sau alte evenimente că austeritatea este soluţia pentru ieşirea din criză sau pentru redresarea economică.

Unii, fie ei politicieni, fie guvernanţi, fie „autointitulaţi”, dar nerecunoscuţi analişti economici, afirmă şi se străduiesc să convingă că reducerea cheltuielilor cu sănătatea, cu educaţia, cu salariile bugetarilor, impozitarea pensiilor sau creşterea, respectiv crearea de noi taxe şi impozite sunt soluţii salvatoare pentru echilibrarea bugetului de stat. De aici şi formularea unor opţiuni cu valoare de postulat, ca într-o ecuaţie: „ieşirea din criză = politici de austeritate” sau „echilibru bugetar = reduceri de cheltuieli, măriri de impozite şi taxe, iar pentru acoperirea deficitului – împrumuturi publice”.

Grav este, însă, faptul că asemenea concepţii nu rămân numai la nivelul dezbaterilor şi al afirmaţiilor cu iz de soluţii teoretice salvatoare, ci ele devin suport practic pentru politici economice guvernamentale.

Trebuie spus că o asemenea abordare de „chirurgie” economică, fără a mobiliza, prin construcţia bugetului, resurse financiare pentru dezvoltare, nu duce, în final, decât la reducerea motoarelor activităţii economico-sociale, cu consecinţe păguboase, la blocaj şi, în final, la dezastru economic.

Recent, în dezbaterile cu privire la bugetul de stat al României pentru anul 2012 s-a formulat postulatul prudenţei, precum şi al reducerii deficitului bugetar sub 3 la sută. Nimic mai greşit dacă asemenea abordări se bazează tot pe reduceri de cheltuieli şi creşteri de impozite şi taxe, fără o componentă esenţială: investiţii pentru creştere economică. Asemenea teorii gen „Patul lui Procust” nu pot fi promovate la nesfârşit. Nu tăierea picioarelor sau, „Doamne fereşte!”, din lipsă de viziune, chiar tăierea capului este soluţia, ci schimbarea „patului” este mai sănătoasă.

Situaţia de azi a României, fără soluţii pentru mâine, pentru viitor, îşi are o explicaţie logică dacă ţinem seama de istoria ultimilor 20 de ani. În 1989, România întreagă, prin strigătul şi participarea cvasitotalităţii poporului, a optat pentru schimbare. S-a procedat categoric pentru schimbare radicală, ceea ce nu a fost deloc rău. S-a aruncat la lada istoriei „patul” vechi fără să existe o viziune cu soluţii pentru a construi un „pat” nou.

De ce aşa? Din grabă, din nepricepere, din interese interne şi internaţionale rău-voitoare! Toate acestea sunt posibile, dar absenţa unui program politic şi economic naţional al guvernanţilor de după 1990, care, din păcate, se menţine şi după 20 de ani, este explicaţia fundamentală pentru dezastrul economic în care se află azi România. În mod ciclic, din patru în patru ani, alegerile s-au câştigat prin vot negativ la adresa perioadei anterioare, nu prin vot pozitiv dat unor programe naţionale economice, sociale şi administrative ale celor care urmau să vină la guvernare. O asemenea realitate a determinat ca o bună parte din timpul şi activitatea guvernărilor care s-au succedat să fie consumată pe confruntări politice şi nu pe construcţie economico-socială.

Dacă, până în anii 2000, aceste situaţii au fost de înţeles, după ce s-au segregat şi s-au configurat în societate partide politice mai puternice, s-au clarificat opţiunile esenţiale prin intrarea României în Alianţa Nord-Atlantică şi aderarea la Uniunea Europeană, după 2007 era obligatorie o schimbare majoră în modul de guvernare a ţării. Acest lucru este bine cunoscut că nu s-a întâmplat. Nu a fost elaborat un program politic şi economic post-aderare la Uniunea Europeană.

Un asemenea program se cere şi acum, după aproape cinci ani de la aderarea României la UE. Este adevărat că, în 2007, erau condiţii economico-sociale mult mai favorabile, atât interne, cât şi externe, iar potenţialul economic al ţării era mult mai bun. Situaţia actuală, după câţiva ani de criză şi pericolul unei noi furtuni în economia europeană, cere ca guvernanţii, dar şi celelalte structuri ale societăţii să elaboreze un proiect economic şi social naţional cu soluţii pe termene scurt, mediu şi lung pe plan intern, dar şi convergente cu Uniunea Europeană.