Economistul - Editorial: Euforia nu salvează economia, TEODOR BRATEȘ

Semnalul transmis de Institutul Național de Statistică vizează o creștere a PIB în 2011 de 2,5 la sută. Unii comentatori zic că avem de-a face cu un rezultat „peste așteptări”, alții afirmă că este „sub așteptări”, iar o a treia categorie se mai gândește la calificative „așteptând” datele provizorii care urmează să fie publicate la 6 martie a.c. Că de datele definitive vom beneficia la… anul.

Firește, fiecare analiză demnă de acest nume se cere luată în considerare, fie și numai cu titlu de inventar. Ce ne facem, însă, cu puzderia de comentarii care dă frâu liber stărilor euforice, într-o adevărată odă la adresa guvernanților „care și-au înscris în palmares un asemenea succes”. Ni se propun și clasamente din care rezultă că suntem un minunat exemplu, pe ansamblul UE, la creșterea economică.

Desigur, niciun om zdravăn la minte nu poate să nege importanța faptului că, în vremuri de criză globală, România a înregistrat o creștere economică (modestă, comparativ cu cei 9 ani „grași” – 2000-2008), semnificativă dacă o raportăm la situația din spațiul comunitar și din cel mondial. Numai că apelul la mijloacele propagandistice de evaluare a rezultatelor din economie (care nu sunt și nu pot fi, integral, efectul politicilor guvernamentale) nu ne ajută cu nimic, nici să identificăm și să fructificăm factorii pozitivi de creștere și nici să-i contracarăm pe cei negativi.

Ca prim argument în favoarea unei abordări oneste (măcar atât) se poate aduce faptul că „mama-natură” a avut un rol decisiv în sporirea PIB prin recolta excepțională din 2011. Starea actuală a agriculturii nu permite obținerea unor producții mari, stabile și de calitate nici pe termen mediu, meteodependența deținând o pondere considerabilă în rândul „motoarelor” acestei ramuri esențiale a economiei românești. Dacă discutăm serios despre dinamica PIB în 2011, atenția se cere îndreptată nu spre ce a fost conjunctural, ci spre dezechilibre cronice. Or, tocmai acestea au provocat o severă reducere a ritmului de creștere în ultimul trimestru din 2011 și anunță efecte similare (cel puțin) în primul trimestru din 2012.

Aceeași manieră propagandistică de abordare a unei astfel de teme esențiale pune accentul pe situația din Zona Euro care, între altele, explică și diminuarea exportului românesc. Nu este, însă, de acceptat dubla măsură (din moment ce incriminăm dublul limbaj) aplicată în cazul pe care îl examinăm. Când s-a ieșit din recesiune, propagandiștii de serviciu au pus meritul exclusiv pe seama politicilor guvernamentale, iar acum, când se profilează o altă recesiune, vina o poartă tot exclusiv factorul extern. Este de ajuns să facem trimitere la cauzele de fond, structurale, care fac, bunăoară, să persiste deficitul de cerere agregată și ineficiența procesului investițional, în special în sectorul public (din care se alimentează copios sectorul privat), pentru a ne da seama de marile „păcate” ale economiei de piață, de aici, din spațiul mioritic.

Se mai impune să remarcăm că în împrejurările de acum se încearcă „descoperirea” resorturilor intime ale actualei crize globale și ale manifestării ei în economia românească. Numai că aceeași abordare apologetică (euforică) îi pune la stâlpul infamiei pe cei care văd, în acest caz, cel puțin, defazări sistemice, care țin de esența schimbărilor actuale la scenă planetară, acuzându-i pe oponenți, nici mai mult nici mai puțin, de „înțelegerea primitivă a capitalismului”. În acest fel este blocată orice discuție utilă. Pentru păstrarea blazonului de adept al capitalismului „pur”, acuzatorul din oficiu este gata să sacrifice nu numai unele dintre drepturile fundamentale ale omului, ci și dogmele cărora le-a fost devotat, fără margini, până nu demult.

Cât privește politica guvernamentală, accentul pus pe schimbarea imaginii (s-a lansat sloganul „redecredibilizării”, care recunoaște implicit pierderea masivă de încredere) determină într-o manieră dramatică (pentru simplii cetățeni, evident) slăbirea eforturilor pentru schimbarea, în bine, a realităților. Euforia declanșată de creșterea PIB în 2011 este un semn clar de inadecvare (ca să recurgem la un eufemism) nu numai la stările de spirit, ci și la stările de fapt care marchează existența cotidiană a majorității covârșitoare a populației țării. Se vorbește tot mai mult despre stabilitate și continuitate. Stabilitate… în ce sens și de ce? Continuitate… la ce și pentru ce? Dacă reducem stabilitatea la încremenire, la nemișcare, iar continuitatea la acumularea de alte erori, nu putem conchide decât că ne merităm soarta.