Economistul - Editorial: Europa se cârpește. Oare reușește?, CONSTANTIN BOȘTINĂ

Jacques Attali, reputat economist francez, cu multă experiență în sistemul financiar-bancar european, fondatorul și primul președinte al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, a declarat, zilele trecute, că există o șansă din două ca Euro să se prăbușească până la Crăciunul anului 2011! Este adevărat că Euro a încheiat a patra săptămână consecutivă de depreciere pe piețele internaționale, înregistrând astfel cea mai lungă perioadă de declin față de dolar din ultimele 18 luni.

Fragilitatea economiilor din Zona Euro nu mai este de mult o presupunere. Realitatea ne-a arătat ce s-a întâmplat cu economia unor state ca Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Irlanda. Nici alte țări, cum ar fi Germania, Franța, Belgia, nu se simt prea bine.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în tandem cu președintele Franței, Nicolas Sarkozy, au lansat recent ideea unui nou Pact de Stabilitate pentru țările din Zona Euro, cu care să se înțeleagă asupra unei discipline financiare dure. Au reamintit vechile și ignoratele limite pentru deficitul bugetar, nu mai mare de 3 la sută, și gradul de îndatorare, cel mult 60 la sută. Nu au lipsit nici ideile (relativ) noi: să fie, oare, cumpărarea de către Banca Centrală Europeană a bondurilor emise de țările cu mari datorii suverane soluția salvatoare? Pare mai mult un petic pus la un sac rupt pe mai toate părțile. De altfel, asupra unui asemenea procedeu, chiar între țările membre ale Uniunii Europene sunt divergențe de viziune și interese.

O privire asupra tuturor statelor membre ale UE evidențiază faptul că nici țările din Zona Non-Euro nu sunt lipsite de dificultăți. Marea Britanie se confruntă cu probleme deosebite de stabilitate economico-financiară. Recent, Ungaria a reintrat în noi complicații financiar-bancare. Dacă Zona Euro va reuși să găsească temporar soluții pentru a domoli furtuna prin care trece, furtună generată de criza datoriilor suverane, este evident că vor apărea efecte negative pentru Zona Non-Euro. Austria a anunțat recent că regândește modul în care capitalul bancar austriac va susține activitatea subsidiarelor din țările Europei Centrale și de Răsărit. Evident că o asemenea măsură va afecta grav creditarea economiilor din țările în care băncile austriece au filiale, iar situația acestor state se va înrăutăți.

Iată, deci, cum un „petic” pus în Zona Euro a „sacului” Uniunea Europeană slăbește o altă parte a acestuia, Zona Non-Euro. Atunci mai putem vorbi despre o politică economică europeană comună, în condițiile în care „cârpitul” într-o parte slăbește, evident, o altă parte a UE? Cum se va mai putea realiza unul din scopurile majore ale Pieței Europene Comune, respectiv reducerea decalajelor economico-sociale și apropierea nivelurilor de dezvoltare a statelor membre ale UE?

Prelungirea stării de incertitudine în care se află economia europeană, absența unor măsuri care să preîntâmpine o nouă recesiune a economiilor statelor membre în anul 2012 demonstrează că nici structurile Uniunii Europene, respectiv Comisia și Consiliul European, nici Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiții și nici Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare nu au reușit un plan eficient coordonat de relansare economică post-criză.

Este tot mai evident că declanșarea crizei datoriilor suverane a concentrat atenția politicienilor, a structurilor europene, a guvernelor și chiar a unor economiști de prestigiu mai mult spre zona piețelor financiare și bancare, în detrimentul unor soluții mai eficiente de dezvoltare economică.

Acest lucru poate să-și aibă explicația și în avertismentul directorului general al FMI, Christine Lagarde, că nicio țară nu este ferită de o furtună financiară generată de Europa.

Tocmai de aceea, Comisia și Consiliul European, împreună cu guvernele statelor membre trebuie să înțeleagă clar că sunt într-o criză reală a politicilor publice atât la nivel național, cât și european. Problemele actuale nu-și mai pot găsi rezolvarea doar prin ajustări parțiale în zonele economice neesențiale sau prin cârpeli ocazionale ale greșelilor care vin din trecut și nu țin seama de cerințele prezentului și ale viitorului. Este tot mai necesară o regândire fundamentală a potențialului real al fiecărui stat membru al UE, dar și al Uniunii, în ansamblul ei. Pe această bază, politicile naționale coordonate și integrate în conceptul Strategia – Europa 2020 trebuie să devină, în urma unor restructurări masive și renunțări la activități necompetitive și neeficiente, motivul dezvoltării economico-sociale prin promovarea investițiilor în sectoare și domenii cu tehnologii de vârf, creatoare de noi locuri de muncă, cu ținta evidentă – creșterea veniturilor din economia reală, nu din economia speculativă.