Europeană, agricultura românească poate valorifica modern darurile ei tradiționale

Economistul nr. 3 (serie nouă), 30 Ianuarie 2012

      ALEXANDRA RIZEA - convorbire cu prof. univ. dr. Valeriu Tabără, ministrul agriculturii și dezvoltarii rurale

      ESTE LIMPEDE CĂ POTENŢIALUL NOSTRU AGRICOL SE CERE VALORIFICAT, DEOPOTRIVĂ, PE PIAŢA INTERNĂ ŞI PE CEA EXTERNĂ. DAR ACEASTA IMPUNE INVESTIŢII, INCLUSIV DIN PARTEA STATULUI, CONCEPEREA ŞI APLICAREA UNOR PROGRAME PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG, PÂNĂ LA ORIZONTUL ANULUI 2020.      

      Alexandra Rizea: Aflându-ne la început de an, vă rugăm să conturaţi premisele activităţii ministerului în 2012, ceea ce presupune, evident, o evaluare a rezultatelor din 2011.

      Valeriu Tabără: În primul rând, ne propunem să continuăm acţiunile care s-au dovedit eficiente în anii 2010 şi 2011, ani marcaţi şi de schimbarea de optică în ceea ce priveşte destinaţia producţiei, cu accent pe ieşirea pe piaţa externă în vederea echilibrării raportului dintre importul şi exportul de bunuri agroalimentare. Subliniez, în mod deosebit, acordul exprimat de Comisia Europeană de a relua exportul de carne de porc, export suspendat timp de peste 7 ani. O spun cu toată răspunderea: trebuie să fim o prezenţă mult mai activă pe piaţa internaţională, dat fiind potenţialul agriculturii româneşti. În această ordine de idei, ţin să remarc inconsistenţa criticilor potrivit cărora nu putem face comparaţie între agricultura românească şi cea din ţări precum SUA, Rusia, Italia, Franţa, Ucraina şi altele. Orice comparaţie stă mărturie faptului că dispunem – şi noi – de posibilităţi mari pentru a ne afirma pe piaţa externă, aşa cum s-a demonstrat, mai ales în ultimii doi ani.

      AR: Tema este foarte importantă şi, de aceea, vă propunem s-o detaliaţi.

      VT: Datele pe 11 luni din 2011 arată că vom avea o reducere a soldului balanţei externe de produse agroalimentare de aproape 300 milioane de euro. Fireşte, nu este de ajuns, dar este un bun semnal. Noi ajunseserăm să importăm inclusiv grâu. Nu se poate! Sigur, este normal să se aducă din import anumite cantităţi, anumite specialităţi, însă nu să aduci din străinătate milioane de tone de grâu, de pildă. Acum nu se mai face aşa ceva. S-a dovedit că este posibil să diminuăm importul, cum s-a întâmplat, de exemplu, la carnea de pasăre, unde, din punct de vedere cantitativ, exportul este egal cu importul. Mai mult, sub aspect valoric, exportul la acest produs este mai mare decât importul. Explicaţia constă şi în faptul că am adoptat şi am pus în aplicare un pachet de măsuri în vederea sprijinirii sectorului avicol. Mari rezerve de creştere a exportului avem la legume şi fructe, sector în care se impune să diminuăm puternic şi evaziunea fiscală. De altfel, evaziunea se cere combătută şi la alte produse, inclusiv la carne. Se impune să clarificăm lucrurile şi în discuţiile cu Comisia Europeană, insistând asupra necesităţii de a avea taxare inversă şi la legume şi fructe.

      AR: Desigur, posibilităţile de creştere a exportului sunt legate de producţiile realizate, dar numai cu condiţia de a fi satisfăcute şi cerinţele interne. Pentru că v-aţi referit mai mult la export, vă rugăm să prezentaţi produsele la care avem şanse de a livra cantităţi semnificative pe piaţa externă.

      VT: Pe lângă cereale şi plante tehnice, ar trebui să crească volumul produselor semifabricate şi chiar finite. Am amintit de carnea de porc, dar aş preciza că este vorba şi despre preparate din carne de porc. Faţă de nivelul înregistrat în 2009, consider că sunt condiţii de majorare de peste 10-20 de ori a exportului de carne şi preparate din carne de porc. Posibilităţi de creştere sunt şi în zona produselor lactate. Sigur, este vorba despre perspective pe termen mediu, întrucât nu se pot asigura efective mai mari de animale în timp scurt.

      AR: Cum este firesc, aţi pus accentul pe produsele cu valoare adăugată mai mare, cele din zootehnie, dar – cum bine se ştie – producţia vegetală este cea care condiţionează, în foarte mare măsură, realizarea obiectivului amintit de dvs.

      VT: În această privinţă, noi punem accentul pe ridicarea randamentului pe unitatea de suprafaţă. Cu alte cuvinte, avem în vedere o creştere intensivă a producţiei vegetale. De pe această poziţie puternică, vom putea participa la negocierile pentru elaborarea Politicii Agricole Comune (PAC) din perioada 2014-2020. Ţinem cont şi de experienţa acumulată în actualul ciclu bugetar european, în care poziţia noastră la negocieri nu a fost suficient de solidă şi din cauza faptului că nu am avut rezultate dintre cele mai bune în perioadele anterioare. Întrucât dvs. v-aţi referit la produse cu valoare adăugată mai mare, trebuie să precizez că vom stimula mai mult activitatea din unităţile de prelucrare a produselor agricole. Nu este uşor, dar, mărind competitivitatea produselor noastre, inclusiv la porumb şi la alte plante, cum ar fi floarea soarelui şi rapiţa, putem să livrăm pe piaţa externă cantităţi mai mari de produse semifinite şi finite. Cum aţi remarcat, dorim să creştem ponderea zootehniei în totalul producţiei agricole, deoarece, la data aceasta, este foarte scăzută, de 30%-35%. Sunt condiţii ca în anii următori să ajungem la 40%-45%, astfel încât, către anul 2020, să fie de circa 55%-60%. Atunci vom putea considera că avem un raport corespunzător între sectorul primar şi cel prelucrător, cu accentul pe care-l vom pune, cum am mai arătat, pe sectorul zootehnic.

      AR: Se ştie că ministerul pe care îl conduceţi are un număr limitat de instrumente prin care se poate influenţa activitatea fermierilor, întrucât se impune ca legile pieţei să acţioneze în vederea creşterii randamentelor în toate sectoarele agriculturii. Cum vă propuneţi să acţionaţi, în condiţiile date?

      VT: Sigur, nu ne putem amesteca în ceea ce înseamnă organizarea fermierilor, dar trebuie spus că una dintre marile noastre probleme continuă să fie deficitul de organizare a fermierilor, chiar dacă există, la această dată, organizaţii profesionale destul de bine aşezate. Dar – aş adăuga – aceste structuri trebuie să-şi schimbe, în bună măsură, mentalitatea. Organizaţiile profesionale nu s-au creat doar pentru a se afla în dialog cu ministerul şi cu atât mai puţin – cum am citit zilele trecute într-o revistă agricolă – să ajungă până acolo încât să fie pregătite pentru „lupta de stradă”. Eu cred că parteneriatul este obligatoriu, însă, pentru a avea mai multă consistenţă, trebuie să existe un grad mai înalt de organizare în interiorul acestor structuri, tinzându-se spre formule de tip cooperatist, care să poată asigura, de pildă, input-urile în sistem, ceea ce le-ar fi extrem de favorabil.

      AR: Obiectivele la care v-aţi referit presupun un proces de modernizare a agriculturii, aşa cum este conturat în Planul Naţional de Dezvoltare Rurală.

      [...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.

Fiţi prima persoană care comentează acest articol!