Economistul: Fanteziile Consiliului Investitorilor Străini

Bogdan Glăvan www.logec.ro

Am citit cele 12 măsuri propuse de Consiliul Investitorilor Străini (CIS) pentru dezvoltarea României. Ce susține acest grup de bancheri și industriași nu are nimic de-a face cu prosperitatea socială, ci cu satisfacerea propriilor interese. Parafrazându-l pe H. L. Mencken, proiectul este un exemplu fascinant de demagogie menită să inflameze imaginația copilărească a maselor, grație talentului său deosebit pentru nonsens.

Hiba principală a acestui proiect este că așteaptă ca salvarea națiunii să vină de la stat. Adică este o pledoarie pentru mai multe cheltuieli publice, mai multe favoruri, mai multă distorsionare a pieței. Dacă ar fi trăit, Frederic Bastiat ar fi ridiculizat acest proiect așa cum a reușit magistral în Petiția fabricanților de lumânări. Pentru că pretențiile și predicțiile optimiste ale programului CIS reprezintă doar o parte a monedei – ceea ce se vede, ar spune Bastiat. Cealaltă față – care nu se vede –, anume costul său de oportunitate, rămâne ascunsă.

Cheltuielile guvernamentale au într-adevăr efect: dacă statul vrea să construiască un stadion, atunci fiat stadion! Însă ar fi greșit să considerăm că stadionul a picat din cer, că este un bonus pentru care trebuie să mulțumim guvernului sau înțelepților săi consilieri. Guvernul nu a creat de fapt nimic, doar a redistribuit avuția. Stadionul costă. Construind stadionul, societatea renunță la toate bunurile și serviciile pe care ar fi putut să le producă dacă resursele nu ar fi fost dirijate de către autoritatea politică pentru ridicarea acestui obiectiv. Guvernul are nevoie de aceste resurse, pe care le obține prin impozitare, adică acaparând o parte din producția tuturor. Este clar că intervenția guvernului nu face decât să dislocuiască cheltuielile private cu cele publice; și cu cât guvernul cheltuie mai mult, cu atât particularii cheltuie mai puțin.

Nu doar că guvernul nu poate produce ceva (ci doar redistribui ceea ce s-a produs deja), dar nici nu poate încuraja producția. Fără îndoială, comanda de construcție a stadionului va stimula anumite industrii și va încuraja anumiți oameni de afaceri și pe salariații lor. Dar restul societății va fi descurajată fix în aceeași măsură, pentru că din banii lor s-a făcut stadionul. Banii pe care îi extrage guvernul sunt bani asupra cărora cei care i-au muncit nu mai dețin controlul, deci ei vor fi mai puțin stimulați să producă în viitor. Deci, guvernul nu poate încuraja producția, ci doar pe anumiți indivizi, pe spinarea celorlalți; pur și simplu modifică structura stimulentelor din economie.

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.