Noi rezultate în cooperarea bilaterală chino-română

Date:

Interviu cu doamna ambasador a
Republicii Populare Chineze la Bucuresti, Jiang Yu

Economistul: Pe fondul impactului global al epidemiei COVID-19, cum ați putea, doamnă Ambasador, să comentați dezvoltarea relațiilor Româno-Chineze în anul 2020?

Doamna Ambasador Jiang Yu: Anul acesta, omenirea trece prin cea mai gravă pandemie de boli infecțioase dintr-un secol, care a afectat grav schimburile dintre țări, însă relațiile chino-române și-au menținut o dezvoltare stabilă.

     1) Cele două popoare depășesc împreună noile provocări ale epidemiei. În fața epidemiei, liderii Chinei și ai României au schimbat scrisori de compasiune și solidaritate, au oferit încurajare și sprijin reciproc. Provinciile și orașele înfrățite din cele două țări și-au donat reciproc materiale anti-epidemice, iar oamenii din cele două țări și-au întins o mână de ajutor. În vremea dificilă a epidemiei din China, corul românesc de copii „Allegretto” și-a transformat sentimentele sincere în cântece pentru a susține poporul chinez; când România a fost afectată de epidemie, China a oferit asistență României pentru achiziționarea și transportul din China a materialelor de prevenire a epidemiei, provinciile și orașele din China, întreprinderile chineze și comunitatea de chinezi din România au donat materiale anti-epidemice părții române. De asemenea, noi am organizat cinci videoconferințe bilaterale și multilaterale cu experți în prevenirea și gestionarea epidemiei din domeniul sănătății pentru a împărtăși planurile, experiența de diagnostic și tratamentul. Prietenia tradițională dintre China și România oglindită în proverbul „prietenul la nevoie se cunoaște” a rezistat încercărilor noilor circumstanțe și strălucește în ceața noului COVID-19, aducându-ne speranța depășirii epidemiei.

2) Cooperarea bilaterală a obținut noi rezultate. Ne bucurăm să constatăm că cooperarea reciproc avantajoasă dintre cele două țări a rupt interferența epidemiei și a prezentat noi puncte culminante. În primele nouă luni ale acestui an, volumul economic și comercial dintre China și România a crescut, ajungând la 5,49 miliarde de euro. O întreprindere chineză a câștigat licitația pentru proiectul de executare a centurii orașului Zalău, fapt care a jucat un rol demonstrativ în cooperarea dintre întreprinderile chineze și românești în domeniul infrastructurii. Schimburile interumane sunt la fel de remarcabile. Cele două țări au semnat acorduri de cooperare privind protecția bunurilor culturale și  mass-media, au fost publicate două lucrări în ediția românească „China și România, Dialoguri între civilizații și schimburi culturale” și respectiv „Relațiile China-Europa și China-România”, o serie de activități culturale au avut loc în România, cum ar fi Expoziția Podoabelor Regale de Aur a Dinastiei Ming din China, „China Season” din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, expoziția de fotografie despre China, „Călătorind online în China”, și nu în ultimul rând, Orchestra Filarmonică din China și maestrul naiului românesc Gheorghe Zamfir au interpretat împreună „Dansul pădurii” la Ateneul Român, toate aceste activități au contribuit efectiv la apropierea celor două popoare.

3) Cooperarea la nivel local a dat un nou impuls relațiilor bilaterale. Cooperarea locală este o parte importantă a relațiilor chino-române, iar eu personal și Ambasada Chinei în România promovăm activ această cooperare. Provinciile și orașele înfrățite din China și România s-au unit pentru a combate epidemia și pentru a-și oferi asistență reciprocă în limitele capacității lor. Autoritățile locale chineze au acordat asistență medicală pentru mai mult de 30 de județe și orașe înfrățite din România, transformând prietenia în acțiuni concrete. Recent, provincia Fujian din China și județul Arad din România au semnat un acord privind înființarea relației de înfrățire. După alegerile locale din România, am vorbit la telefon cu aproape 20 de președinți ai consiliilor județene și primari și am scris pe larg liderilor nou aleși din diferite regiuni pentru a face schimburi aprofundate de opinii privind schimburile locale și cooperarea în diferite domenii specifice. Am fost profund impresionată de dorința lor puternică de a extinde schimburile regionale și de a profita de potențialul de cooperare.

E: În plus, cele două țări se înțeleg și se susțin reciproc în afacerile internaționale multilaterale, conduc o cooperare solidă și aduc contribuții pozitive la susținerea multilateralismului și a dreptății internaționale.

Doamna Ambasador Jiang Yu: România este țară membră a Uniunii Europene. În acest an, relațiile China-UE au făcut, de asemenea, progrese considerabile, ambele părți s-au sprijinit reciproc în lupta împotriva epidemiei, liderii Chinei și ai Uniunii Europene au consolidat în mod repetat comunicarea care viza probleme majore prin telefon și videoconferință. A avut loc și cea de-a 22-a reuniune a liderilor China-UE. În cadrul acesteia, Președintele Xi Jinping a avut o întâlnire în format video cu președintele Consiliului European Charles Michel și președintele Comisiei Europene Ursula Von der Leyen. A fost semnat „Acordul privind indicațiile geografice China-UE”. De menționat faptul că, între China și UE, cooperarea este mai vastă decât concurența, iar consensul depășește cu mult diferențele. Suntem încrezători că relațiile China-UE în „era post-epidemică” vor fi mai stabile și mai mature și vor trece la un nivel superior, ceea ce va oferi, de asemenea, o platformă mai mare pentru dezvoltarea relațiilor dintre China și România.

 

Anul viitor, China va implementa cel de-al 14-lea plan cincinal și va începe o nouă etapă istorică de construire cuprinzătoare a unei țări socialiste moderne. România a formulat recent un plan de redresare economică. Suntem dispuși să consolidăm comunicarea și coordonarea cu România, să promovăm cooperarea reciproc avantajoasă prin complementaritate și să promovăm în comun recuperarea și dezvoltarea economică. Ambasada Chinei în România va colabora cu prietenii români din toate cercurile sociale pentru a promova prietenia tradițională dintre cele două țări și pentru a utiliza pe deplin platformele „Belt and Road” și „Cooperarea 17+1”, promovând cooperarea în diverse domenii pentru a obține rezultate mai concrete și pentru a contribui la dezvoltarea continuă a Parteneriatului Amplu de Prietenie și Cooperare dintre China și România.

E: Vă rugăm să ne informați despre lupta Chinei împotriva epidemiei. Ce lecții ne-a învățat epidemia?

Doamna Ambasador Jiang Yu: Epidemia de COVID-19 reprezintă un mare test pentru toate țările. Guvernul chinez insistă pe ideea că oamenii sunt pe primul loc, viața este prioritară. Astfel, au fost adoptate cele mai cuprinzătoare, minuțioase și riguroase măsuri de prevenire și gestionare al epidemiei, a fost stabilit un mecanism de coordonare pe termen mediu și lung pentru gestionarea epidemiei, concomitent cu dezvoltarea economică și socială, au fost depuse toate eforturile pentru a depăși impactul epidemiei, și a accelera restaurarea producției și a ordinii normale de viață, obținându-se rezultate strategice majore. În prezent, se poate spune că în China epidemia este sub control, iar oamenii sunt liberi să-și viziteze rudele și prietenii, să meargă la școală și să călătorească. În primele trei trimestre ale acestui an, economia chineză a înregistrat o creștere pozitivă și a jucat un rol important în promovarea redresării economice mondiale.

China a lucrat cot la cot cu alte țări pentru a depăși dificultățile și a contribuit cu înțelepciune și forță la lupta globală împotriva pandemiei de COVID-19. Într-un mod deschis, transparent și responsabil, am informat Organizația Mondială a Sănătății, țările relevante și organizațiile regionale cu privire la situația epidemiei în cel mai scurt timp posibil, am desfășurat mai mult de 70 de activități de schimb de informații despre lupta împotriva epidemiei cu toate părțile și am împărtășit experiența fără rezerve. De asemenea, am lansat cea mai mare operațiune umanitară globală din istoria Chinei Noi, am trimis 36 de echipe de experți medicali în 34 de țări, am acordat asistență anti-epidemică pentru 150 de țări și 9 organizații internaționale, am exportat peste 179 de miliarde de măști, 1,73 miliarde de îmbrăcăminte de protecție și 543 de milioane de truse de testare.

China va continua să ofere sprijin și asistență țărilor care au nevoie și să lucreze împreună pentru a construi o comunitate a sănătății.

Fiind o calamitate care străbate întreaga lume, epidemia de COVID-19 ne-a învățat o lecție importantă: mai întâi de toate, ne-a învățat că solidaritatea și cooperarea sunt cele mai puternice arme pentru a învinge epidemia. Pandemia de COVID-19 a dovedit încă o dată că omenirea este într-o comunitate cu un viitor comun. Trebuie să depășim ideea cercurilor restrânse și gândirea jocului de sumă zero, să stabilim conceptul de mare familie umană și cooperare de tip win-win, să respectăm reciproc calea și modelul de dezvoltare alese independent de fiecare țară și să lăsăm diversitatea lumii să devină o forță motrice inepuizabilă pentru progresul societății umane. Comunitatea internațională poate să învingă această pandemie doar prin unire și cooperare. Țările ar trebui să înlocuiască divergențele cu unitatea, să elimine prejudecățile înlocuindu-le cu rațiune, astfel să creeze forță maximă în combaterea epidemiei.

În al doilea rând, epidemia ne-a învățat că globalizarea economică este o realitate obiectivă și o tendință istorică. Tendința globalizării economice este de neoprit. Trebuie să susținem conceptul de deschidere și incluziune, să construim neclintit o economie mondială deschisă, să menținem sistemul comercial multilateral bazat pe Organizația Mondială a Comerțului, să luăm o poziție clară împotriva unilateralismului și protecționismului și să menținem stabilitatea lanțului industrial global și a lanțului de aprovizionare, să promovăm economia mondială pentru a realiza o creștere puternică, durabilă, echilibrată și incluzivă. Trebuie să folosim inovația tehnologică pentru a genera un nou impuls de dezvoltare și pentru a realiza împreună o dezvoltare de calitate mai înaltă și mai rezistentă. Să acordăm mai multă atenție economiei digitale, să susținem o orientare politică axată pe oameni și bazată pe fapte și să creăm un mediu de afaceri deschis, corect, just și nediscriminatoriu. Pe baza „Inițiativei globale privind securitatea datelor”, China este pregătită să discute și să formuleze reguli de guvernanță digitală globală cu alte părți pentru a proteja în comun securitatea datelor.

În al treilea rând, guvernanța globală are nevoie urgentă de reformă și îmbunătățire. Epidemia reprezintă un test al sistemului de guvernare globală. Ar trebui să rămânem dedicați multilateralismului, să apărăm sistemul internațional având ca nucleu Organizația Națiunilor Unite și ordinea internațională bazată pe dreptul internațional. Susținând principiul consultării comune, al contribuției comune și al beneficiilor comune, promovăm drepturi egale, oportunități egale și reguli egale pentru toate țările și să rezolvăm în mod corespunzător diferențele prin dialog și consultare. Ar trebui să consolidăm rolul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), să avansăm pregătirea și răspunsul la pandemie la nivel mondial și să construim o comunitate a sănătății. Implementarea „Agendei ONU 2030 pentru Dezvoltare Durabilă” ar trebui plasată în centrul cooperării internaționale pentru dezvoltare, reducerea sărăciei ar trebui să fie obiectivul principal, iar de rezultatele dezvoltării ar trebui să beneficieze cât mai multe țări în curs de dezvoltare. Trebuie să punem în aplicare „Acordul de la Paris” pentru a face față schimbărilor climatice, să respectăm principiul „responsabilităților comune, dar diferențiate” și să oferim mai mult sprijin țărilor în curs de dezvoltare, în special țărilor insulare mici.

Epidemia ne-a avertizat, cu prețul vieților umane, că toate țările ar trebui să depășească diferențele regionale, etnice, istorice, culturale și de sisteme sociale, să lucreze împreună pentru a construi o comunitate cu un viitor comun pentru întreaga omenire și să protejeze împreună singura planetă pe care omenirea poate supraviețui. Fiind o țară responsabilă, China este dispusă să își aducă propriile contribuții în acest scop.

E: Epidemia a afectat grav economiile tuturor țărilor. Am văzut că economia Chinei a fost prima care s-a recuperat. Ce înseamnă acest lucru pentru China și alte țări din lume?

Doamna Ambasador Jiang Yu: Pe baza realizărilor strategice majore în lupta împotriva epidemiei, China a implementat o serie de măsuri precum macro-controlul, stimularea vitalității pieței, stabilizarea ocupării forței de muncă și mijloacelor de trai ale oamenilor, stimularea comerțului exterior și a investițiilor străine și a realizat progrese economice constante. În primele trei trimestre ale acestui an, economia Chinei a înregistrat o creștere pozitivă, inclusiv o creștere de 0,7% a volumului comerțului exterior și o creștere de 5,2% a investițiilor străine efective. Se preconizează că China va atinge o creștere economică pozitivă în acest an, devenind prima entitate importantă din lume care revine la creșterea economică.

Anul 2020 are o deosebită semnificație pentru China și este ultimul an al celui de-al 13-lea plan cincinal. Obiectivele și sarcinile stabilite în plan sunt pe cale să fie finalizate și se observă victoria construirii pe toate planurile a unei societăți cu bunăstări decente. În ultimii cinci ani, dezvoltarea economică și socială a Chinei a înregistrat realizări semnificative. Din 2016 până în 2019, PIB-ul Chinei a crescut cu o rată medie anuală de 6,7%, în 2019, PIB-ul pe cap de locuitor a depășit 10.000 USD. Structura economică continuă să fie optimizată, producția avansată și industriile moderne de servicii au crescut rapid, producția anuală de cereale s-a stabilizat la peste 650 de milioane de tone, iar rata de urbanizare a populației permanente a depășit 60%. Deschiderea către lumea exterioară continuă să se extindă, iar construcția comună a „Belt and Road” a obținut rezultate fructuoase, sistemul de gestionare bazată pe liste negative pentru investițiile străine a fost complet implementat, zona experimentală de comerț liber s-a extins la o scară mai mare, iar comerțul exterior și utilizarea capitalului străin au rămas în general stabile. Reducerea sărăciei este un punct important al inițiativelor chineze, toată populația rurală săracă a Chinei (conform standardului actual) va depăși în curând pragul sărăciei, o realizare lăudată la nivel mondial.

Recent, cea de-a cincea sesiune plenară a celui de-al 19-lea Comitet Central al Partidului Comunist din China a examinat și a aprobat propunerea privind formularea celui de-al 14-lea plan cincinal de dezvoltare economică și socială, a subliniat că obiectivul de construire în toate domeniile a unei societăți moderat prospere va fi atins conform programului. Anul viitor, China va începe un nou proces de construire cuprinzătoare a unei țări socialiste moderne, va aborda noua etapă de dezvoltare într-un mod științific, va implementa ferm noul concept de dezvoltare și va construi în mod activ un nou model de dezvoltare în care ciclurile interne sunt dominante, care se completează și se promovează reciproc cu cele internaționale, construind un nou sistem al unei economii deschise la un nivel superior.

Ușa Chinei către exterior nu se va închide, ci se va deschide din ce în ce mai larg. China se va integra mai activ pe piața globală și va aprofunda mai activ cooperarea externă. China va susține în continuare conceptele de deschidere, cooperare, unitate și câștig în comun, va reduce continuu lista negativă a accesului investițiilor străine, va continua să promoveze dezvoltarea inovatoare a comerțului exterior și va sprijini întreprinderile din diferite țări să găsească oportunitățile de afaceri în China prin intermediul platformelor deschise, cum ar fi Expoziția Internațională de Import a Chinei. China va continua să aprofundeze cooperarea bilaterală, multilaterală și regională. Prin semnarea Parteneriatului Economic Cuprinzător Regional (RCEP), a fost lansată cea mai populată zonă de liber schimb din lume, cu cea mai mare scară economică și comercială și cu cel mai mare potențial de dezvoltare, iar acesta va juca un rol important și activ în promovarea redresării economice globale și apărarea sistemului comercial multilateral. China este dispusă să negocieze și să semneze acorduri de comerț liber cu standarde ridicate cu mai multe țări, să accelereze procesul de negociere a acordului de investiții China-UE și să ia în considerare în mod activ aderarea la Acordul cuprinzător și progresiv pentru parteneriatul trans-Pacific (CPTPP).

Sunt deplin convinsă că o Chină cu dezvoltare pașnică, orientată spre deschidere și angajată în cooperare va aduce oportunități uriașe pentru dezvoltarea țărilor din întreaga lume, inclusiv a României și va introduce un impuls durabil în promovarea redresării și stabilizării a economiei mondiale.

 

_____________

Un interviu realizat de Ștefan Boștină

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...