Fondat în 1990
 
14 Mai 2012
nr. 18 (serie nouă)
ISSN  2247-9422
ISSN-L 1221-8669
PRIMA PAGINĂ ANALITIC ÎN DEZBATERE POLITIC DE PIAŢĂ EXPERT CERCETĂTOR INTERNAŢIONAL
DESCIFRAT FINANCIAR-BANCAR MONETAR BLOG NOTES (IDEO)LOGIC MEMORIAL VERDE ÎN FAŢĂ Diplomat În Concluzie
ECONOMISTUL DE PIAŢĂ

Farmecul farma. Alchimia profitului tămăduitor

Economistul nr. 2 (serie nouă), 23 Ianuarie 2012
      ALEXANDRA RIZEA

      ÎN CONDIŢIILE ÎN CARE, PE ANSAMBLUL DOMENIULUI SĂNĂTĂŢII, TURBULENŢELE CARE S-AU MANIFESTAT CHIAR VIRULENT, ÎN ACESTE ZILE, AU RELEVAT BOLILE CRONICE ALE UNUI ÎNTREG SISTEM, TEMELE CARE VIZEAZĂ SEGMENTUL FARMA AU DARUL SĂ INDUCĂ UN SENTIMENT DE STABILITATE, DE CONTINUITATE, CHIAR DACĂ ESTE POSIBIL CA VIITOARELE PROIECTE DE LEGE (AFLATE ACUM ÎNTR-O NEBULOASĂ TOTALĂ) SĂ AFECTEZE SEMNIFICATIV PROCESUL DE PRODUCERE, DISTRIBUIRE ŞI UTILIZARE A MEDICAMENTELOR. ESTE SENTIMENTUL GENERAT DE O SERIE DE FAPTE ŞI DATE LA CARE NE VOM REFERI ÎN CELE CE URMEAZĂ.      

      CONSUM ÎN CREŞTERE, BUGETE PE MĂSURĂ. Luările de poziţie ale unor manageri, ca şi ale unor structuri patronale asociative din sectorul farma, indică, indubitabil, existenţa unei viziuni strategice, ceea ce lipseşte într-o manieră acută în alte domenii, inclusiv unor componente ale sistemului de sănătate. Există estimări relativ detaliate despre posibilităţile de extindere a activităţii, estimări bazate pe studii şi cercetări de specialitate care rareori au fost contrazise de realităţile „în mişcare”. Astfel, toate bugetele pentru anul în curs au fost concepute şi adoptate pe baza unor evaluări care anticipează creşteri.

      Cel mai mare grup de pe piaţa autohtonă, A&D Pharma, cu un rulaj de circa 800 de milioane de euro, şi-a prognozat o creştere a volumului de afaceri de circa 10 procente. Sunt alte companii, deloc neglijabile sub aspectul poziţiei lor pe piaţă, care au anticipat sporuri mai mari. Ropharma, care are, deopotrivă, reţele de distribuţie şi farmacii, a adoptat două variante de buget, unul fundamentat pe o creştere de 15%, iar altul pe o majorare de 20%. Alte numeroase companii le-au urmat exemplul, niciuna – însă – nu a coborât ştacheta previziunilor sub 10 procente.

      Fireşte, în aceste condiţii, apare întrebarea moromeţiană: pe ce vă bazaţi, domnilor? Principalul argument adus de exponenţii majorităţii companiilor de profil este faptul că, în pofida crizei, volumul afacerilor a crescut, chiar dacă în ritmuri mai modeste decât în perioada anterioară. Depăşirea pragului de 2 miliarde de euro (volum al afacerilor pe întreaga piaţă de profil) este cea mai concludentă confirmare a faptului că există o tendinţă tot mai evidentă de majorare a cererii din cauza unor factori care ţin de starea generală de sănătate a populaţiei ţării. De asemenea, prezintă interes major punctul de vedere al Colegiului Farmaciştilor din România. Pe ansamblul domeniului, se prognozează un spor de 11%, ceea ce – cum se vede – se pliază pe proiecţiile amintite, atât în materie de distribuţie, cât şi de vânzări.

      Preşedintele Colegiului, Dumitru Lupuleasa, oferă o explicaţie de ordin statistic, demnă de toată atenţia: „Consumăm mai puţine medicamente decât avem nevoie. Aşa este cazul celor opt milioane de persoane înregistrate ca fiind cu insuficienţă cardiacă sau hipertensive şi care ar trebui tratate cu cel puţin două-trei medicamente. Din păcate, mulţi dintre aceşti pacienţi nu sunt trataţi. Dacă acest lucru s-ar realiza (mărirea numărului de bolnavi trataţi – n.r.), ar creşte consumul de medicamente. Consumul redus de medicamente înseamnă morbiditate ridicată”.

      [...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.
articol   comentarii
Fiţi prima persoană care comentează acest articol!
articol   adaugă un comentariu
nume 
email 
subiect 
comentariu 
rating articol  1 2 3 4 5

Ia-o tu, dă-mi-o mie, asta da democrație...
NICU MARCU
editorial    Motto: Nu întrebați ce poate face țara pentru voi, întrebați-vă ce puteți face voi pentru țară.
 Articole recomandate
Parteneri Media
Forum Invest
Abonamente
Parteneri
Banca Naţională a României Editura Economică Institutul Naţional de Statistică
Publicaţii
Ediţie Specială - Săptămânal de informare legislativă Economie Teoretică şi aplicată
Newsletter
Video