ASF: Redefinire funcțională

Date:

Interviu Leonardo Badea, președinte Autoritatea de Supraveghere Financiară

Multă lume vorbește de necesitatea reformării modului de funcționare a ASF, de aducere „la zi” a reglementatorului, conform cu necesitățile europene. Care sunt principalele direcții de reorganizare pe care credeți că trebuie să le traverseze ASF?
Eu cred că ASF este o instituție europeană. Funcțiunile și modelul organizațional sunt, mai mult sau mai puțin, similare cu cele ale organismelor de supraveghere din Europa. Sigur, avem încă lucruri de pus la punct, dar ca principii de funcționare suntem la nivel european.
Nu cred că cuvântul „reorganizare” este cel mai potrivit, ci mai degrabă aș folosi expresia „redefinire funcțională”. Odată cu preluarea mandatului am făcut o analiză a modului în care funcționează instituția și am operat deja câteva schimbări, pentru a-i spori atât eficiența, cât și capacitatea de a răspunde cât mai rapid evoluțiilor din cele trei piețe.
În ceea ce privește activitatea Autorității, mi-aș dori să facem și mai mult în domeniul protecției consumatorului. S-au făcut pași foarte mari în acest sens, cred însă că Autoritatea nu este încă percepută ca un partener real al consumatorului de servicii financiare non-bancare. Trebuie să fim mult mai aproape de consumator, să răspundem rapid și în mod profesionist nemulțumirilor lui și să ne asigurăm că entitățile supravegheate de noi au un comportament onest și că respectă toate prevederile legale în raporturile contractuale cu clienții lor. Responsabilitatea noastră în raport cu consumatorul este uriașă întrucât piețele reglementate de ASF însumează peste 10 milioane de utilizatori de servicii financiare.
Este important de aceea să continuăm să dezvoltăm proiectele de educație financiară pe care ASF le-a început deja. Un consumator bine informat și educat din punct de vedere financiar este un partener mult mai puternic în relația cu o societate de asigurare sau cu o firmă de intermediere care activează pe piața de capital.
Bineînțeles că vom acorda o atenție sporită activităților de supraveghere și control pentru a ne asigura că nu ne vom confrunta cu derapaje ale piețelor, în fapt protecția consumatorului este rezultanta activităților menționate anterior.

ASF reglementează trei piețe financiare extrem de complicate, fiecare cu particularități aparte. De ce această centralizare? Multe voci susțin că spargerea ASF în 3 reglementatori ar eficientiza activitatea…
Înființarea Autorității de Supraveghere Financiară a fost voința legiuitorului, care a considerat că activitățile de autorizare, de reglementare și de supraveghere sunt mai eficiente dacă sunt exercitate în mod integrat, pentru toate cele trei piețe. La nivel european, nu există un model unic aplicabil pieței financiare non-bancare. Sunt țări care au un model similar cu noi, sunt altele care au instituții separate, iar în alte state aceste activități se fac consolidat, la nivelul băncii centrale. Din analiza mea am observat că la nivel european, indiscutabil, tendința este spre integrare și concentrare a organismelor de supraveghere financiară.
Personal, optez pentru acest ultim mod de organizare pentru că, deși diferite, cele trei piețe sunt interdependente și este important să poți avea o imagine de ansamblu corectă, mai ales atunci când vorbim despre monitorizarea unor elementelor de risc comune.

Care este problema majoră a pieței asigurărilor pe care va trebui să o administrați în 2018?
Din fericire, piața asigurărilor din România se află pe un trend ascendent. Având în vedere datele din acest moment, pot afirma faptul că este o piață stabilă, care dă semne evidente de maturizare. Prin urmare, nu cred că vom vorbi despre probleme în anul 2018, ci mai degrabă despre o consolidare a evoluțiilor din 2017. Și mă refer aici în principal la „așezarea” pieței RCA și la menținerea ritmului de creștere a pieței asigurărilor de viață. După cum cred că ați observat, nu mai există dezechilibre în ceea ce privește tarifele polițelor auto obligatorii. Pe anumite segmente au fost înregistrate chiar scăderi de tarife. Asta înseamnă că măsurile adoptate de ASF, precum și elementele introduse în noua legislație care reglementează piața RCA (tarifele de referință, regândirea sistemului de bonus/malus, clienții cu risc ridicat, decontarea directă etc) și-au produs efectele. De asemenea, am constatat din analizele pe care le facem periodic că piața asigurărilor de viață a crescut semnificativ. Spre exemplu, în primele nouă luni ale anului, vorbim despre o creștere de 30% față de perioada similară a anului 2016.Leonardo Badea (4)

Care este potențialul de dezvoltare a asigurărilor în 2018?
Din punctul meu de vedere, piața asigurărilor facultative este o zonă cu mare potențial de creștere. Atât asigurările de locuințe, cât și cele CASCO, cele de viață, dar și cele de sănătate trebuie impulsionate pentru că o piață matură se sprijină, în mod evident, pe aceste categorii de asigurări.
Mă veți întreba, în mod firesc, dacă avem soluții pentru a dinamiza piața aceasta. Cred că efortul pentru a atinge acest obiectiv trebuie să fie unul comun: ASF-societăți de asigurare-intermediari. Și când spun asta mă refer în primul rând la îmbunătățirea nivelului de informare și de educație financiară. Noi avem datoria de a-l face pe consumator să înțeleagă că a-și asigura bunurile, sănătatea și viața reprezintă, în cele din urmă o investiție și nu o cheltuială. Dacă împreună vom reuși acest lucru, atunci bătălia va fi câștigată. Cu siguranță, nu va fi un lucru ușor, pentru că trebuie să schimbăm mentalități, poate chiar anumite prejudecăți, dar este misiunea noastră să facem acest lucru. Vă spun deschis că acesta este unul dintre obiectivele mele majore, mai ales că sunt și cadru universitar.

De ce nu se fac eforturi sporite de educație a publicului larg în zona asigurărilor, educație care să aibă ca rezultat creșterea pieței, dar mai ales creșterea calității deservirii publicului asigurat?
Cum vă spuneam și anterior, ASF are printre obiectivele sale fundamentale îmbunătățirea gradului de educație financiară. Noi am demarat un altfel un program amplu în acest sens. Și am să vă ofer câteva cifre care sunt, în opinia mea, semnificative pentru a demonstra anvergura programelor noastre educaționale. Programul de educație financiară pornit în urmă cu trei ani are deja o dimensiune națională. Pe parcursul anului școlar 2016 – 2017, în cadrul lecțiilor de educație financiară din învățământul preuniversitar, lectorii parteneri și cei ai ASF s-au întâlnit cu peste 12.000 de elevi din aproape 100 de școli, în 20 de orașe. Anul acesta vom ajunge să depășim o „audiență” de 20.000 de elevi care, la timpul cuvenit, vor deveni cu siguranță tot atâția consumatori avizați de produse și servicii financiare. De asemenea, am fost prezenți, alături de partenerii noștri, și în câteva dintre cele mai mari universități din București și din țară. Evident, mai avem multe lucruri de făcut și profit și de această ocazie pentru a lansa un apel public către toate entitățile pe care noi le reglementăm de a lua foarte în serios această activitate. Este până la urmă și un gest de responsabilitate socială din partea firmelor de a investi în proiecte educaționale. Numai așa vom putea avea în România o piață financiară non-bancară matură, stabilă, bazată pe buna cunoaștere și înțelegere a instrumentelor și produselor.

ase (2)Cum anume veți influența creșterea segmentului de asigurare a locuinței? Ce noutăți legislative vor veni în sprijinul publicului?
Creșterea gradului de cuprindere în cazul asigurărilor obligatorii pentru locuințe este o necesitate, iar aici sunt importante atât ajustările cadrului legal, cât și acțiunile de educație financiară. Autoritatea a făcut pași concreți în această direcție, prin constituirea unor grupuri de lucru cu toate structurile interesate – instituții, asociații profesionale ale asigurătorilor și brokerilor etc – în care, pornind de la o analiză amănunțită, au fost identificate deja o serie de soluții viabile pentru schimbarea situației existente. Vom face publice aceste măsuri după momentul validării finale în cadrul grupurilor.

Piața de capital din România continuă să fie una de frontieră, „de mâna a treia”. Ce poate face ASF, ce va face de fapt ASF pentru a încuraja dezvoltarea pieței de capital și trecerea la o fază superioară de funcționare?

ASF a acționat împreună cu participanții din piața de capital pentru dezvoltarea și eficientizarea cadrului de funcționare și facilitarea tranziției de la o piață de frontieră la una emergentă. De altfel, această activitate reprezintă una dintre prioritățile strategice ale ASF. În acest sens, am actualizat legislația secundară pentru a permite accesul mai facil pe piață, concomitent cu asigurarea protecției investitorilor, am lucrat pentru a îmbunătăți infrastructura pieței, am militat pentru dezvoltarea pieței obligațiunilor ca alternativă la finanțarea bancară, am participat la evenimente de promovare a Bursei de Valori București în țară și în străinătate și am desfășurat campanii de educație financiară la nivel național. Nu în ultimul rând, am operat mai multe reduceri și eliminări de taxe și comisioane pentru a încuraja dezvoltarea pieței locale de capital. Pentru a contribui la vizibilitatea pieței pentru investitorii străini, am tradus și am publicat pe site-ul ASF reglementările în limba engleză. Vom continua să dialogăm în mod activ cu participanții din piață și, împreună, să dezvoltăm piața locală de capital și să obținem statutul de piață emergentă.

Care vor fi principalele direcții de acțiune pe piața pensiilor? Publicul nu înțelege exact de ce anume Guvernul se amestecă în sectorul de pensii private, senzația fiind că oamenii își vor pierde banii proprii arondați pensiilor. Ce face ASF?
Protecția participanților la sistemul de pensii private a fost și rămâne cel mai important obiectiv pe care ni l-am asumat în ceea ce privește acest sector. Politica publică în cazul pensiilor de stat și cel al pensiilor de stat administrate privat este o prerogativă a Guvernului; ASF face demersurile necesare, conform atribuțiilor sale, pentru funcționarea stabilă și eficientă a sistemului de pensii private. În acest sens, ASF supraveghează atent activitatea administratorilor de pensii private, pentru a asigura investirea prudențială a activelor participanților și respectarea drepturilor acestora. Totodată, ASF urmărește armonizarea cadrului de reglementare cu nivelul de dezvoltare a sistemului, pentru a crește eficiența proceselor desfășurate și a asigura îndeplinirea rolului social fundamental al sistemului de pensii private.

Comisia Europeană a lansat proiectul Uniunii Economice și Monetare, care ar trebui să prindă viață în 2019. Cum anume se va transforma ASF prin aderarea României la moneda unică și posibila includere în UEM?
Activitatea ASF se va desfășura în concordanță cu necesitatea garantării unui sistem financiar stabil, conform reglementărilor UE și respectării cerințelor de capital stabilite în cadrul Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM), alături de Banca Națională și Ministerul de Finanțe. Astfel, aderarea României la moneda unică europeană va presupune stabilirea unei strategii de asigurare a stabilității piețelor financiare nebancare ca parte a unei strategii comune, ca rezultat al unei coordonări a politicilor de stabilitate pentru piața financiară în ansamblul acesteia.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Provocările Fiscale în Sectorul Petrolului și Gazelor Naturale din România

de Tănase Stamule decanul Facultății de Administrarea...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...