COVID-19: UE ajută statele membre să facă față impactului pandemiei asupra sectorului educației

Date:

Comisia continuă să sprijine statele membre ale UE în lupta lor împotriva consecințelor uriașe pe care pandemia de coronavirus le are asupra școlilor și universităților. În cadrul unei reuniuni prin videoconferință organizate în 14 aprilie 2020 — a doua de la izbucnirea pandemiei — miniștrii educației din UE au făcut schimb de informații cu privire la experiențele lor în materie de educație la distanță și au discutat despre posibile soluții referitoare la evaluare, obținerea diplomelor și înscrierea în învățământul superior.15/04/2020

Comisia a explicat modul în care mobilizează toate instrumentele și resursele de care dispune pentru a oferi asistență. Acesta include noi posibilități de finanțare structurală care pot fi utilizate pentru a sprijini învățarea la distanță și pentru a le garanta tuturor accesul egal la educație de calitate.

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: ,,Situația actuală prezintă un risc real de inegalități cu privire la educație pentru elevii și familiile din medii defavorizate. Facem schimb de bune practici și mobilizăm toate instrumentele de care dispunem pentru a preveni sporirea decalajului digital. În plus, împreună cu serviciile noastre pregătim versiunea actualizată a Planului de acțiune pentru educația digitală: criza actuală și învățămintele rezultate din aceasta vor fi elemente-cheie în deliberările noastre.’’

Mai multe informații sunt disponibile într-un comunicat de presă(link is external) al președinției croate a Consiliului UE și pe un site de internet care reunește toate instrumentele și resursele de învățare online disponibile pentru cursanți, profesori și educatori pe durata epidemiei de coronavirus.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

FoodIntelForum Aqua Carpatica gata de start!

La FoodINTELForum, ne bucurăm să avem alături Aqua Carpatica,...

Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor

Cea mai recentă înjumătățire (halving-ul) a recompenselor pentru “minarea”...

„Vânzarea de mai” s-ar putea sa fi început în aprilie

Se pare că sezonul slab al acțiunilor a apărut...

Parlamentul European a adoptat directiva privind așa-numitul „drept la reparare”

Noile norme consolidează dreptul la reparare, urmăresc reducerea deșeurilor...