Liviu Matei
VIENA – O criză a libertății academice amenință Europa. De obicei, atunci când libertatea academică este în pericol, în Occident oamenii presupun că este o problemă marginală, limitată la țări din Est, precum Ungaria, care au devenit din ce în ce mai autoritare. În realitate, problema este mult mai răspândită.
Da, lucrurile nu stau prea bine în Ungaria primului-ministru Viktor Orbán, o țară membră a Uniunii Europene în care protecția libertății academice a fost ștearsă din constituție, studiilor de gen li se refuză acreditarea și un fost colonel de armată (infanterie mecanizată) a fost numit cancelar al Universității de Teatru și Film din Budapesta. Să luam însă în considerare și Franța, unde Frédérique Vidal, ministrul învățământului superior, cercetării și inovării, a acuzat universitățile că promovează „islamo-gauchisme”-ul (islamo-stângism) și a lansat o investigație asupra întregului domeniu academic al studiilor post-coloniale.
Amenințarea nu se limitează la Uniunea Europeană. Atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite, care au reprezentat mult timp etalonul de aur in domeniul libertății academice, politicienii par să se alăture regimului iliberal al Ungariei. În SUA, legislaturi cu majoritate republicana elaborează proiecte de lege pentru a împiedica „critical race theory” și alte subiecte academice să fie predate.
În Marea Britanie, guvernul a lansat recent o carte albă – „Higher education: free speech and academic freedom” – care pare să aducă cu sine restricții radicale ale libertății academice. Într-un gest cu adevărat orwellian, guvernul vrea să instaleze un „campion al libertății de exprimare și al libertății academice” în Biroul National pentru Studenți. Chiar daca premierul Boris Johnson nu va merge atât de departe încât să numească un fost militar în funcție, el va alege fără îndoială pe cineva cu un pedigreu politic partizan pentru acest post.
Criza libertății academice este parțial de natură politică și de administrativă, constând în amenințări și restricții legale la adresa cercetării și educației. Acestea sunt, în esență, atacuri împotriva noțiunii de cunoaștere ca bun public. Există însă și o dimensiune intelectuală a crizei, născută din absența unei concepții comune asupra modului în care libertatea academică trebuie adaptată la timpul prezent.
Libertatea academică este o provocare globală, dar Europa are o problemă specială. În Europa, învățământul superior a fost transformat prin crearea Ariei Europene a Învățământului Superior (EHEA), un proces început în 1999. Cu 49 de țări membre în prezent, EHEA a creat un spațiu pentru învățământul superior cu modele și standarde comune, schimburi și activități comune intense, cu reglementări și instituții care depășesc jurisdicțiile și tradițiile academice naționale.
În contextul acestor schimbări remarcabile, dezvoltarea unui concept comun de libertate academică adaptat timpurilor actuale nu s-a întâmplat. Libertatea academică a fost pur și simplu neglijată in Europa – am început sa uităm ce înseamnă de fapt si de ce avem nevoie de ea. Astăzi, fie ca vorbim de domeniul politicilor publice sau în interiorul universităților ele însele, nu există o definiție comună, contemporană, a conceptului de libertate academică și nici o explicație clara, publică si convingătoare asupra necesitații ei.
Dușmanii libertății academice au profitat de acest vid, exploatându-l pentru foloase politice. Când Comisia Europeană a dat în judecată Ungaria în 2017 pentru încălcarea libertății academice, a subliniat faptul că Universitatea Central Europeană (CEU) a fost obligată să părăsească țară. În schimb, guvernul maghiar a susținut că UE nu avea jurisdicție, deoarece nu exista o definiție europeană a libertății academice – legală sau de altă natură – pe care să își întemeieze cazul. În cele din urmă, ceea ce ar fi trebuit să fie un caz clar si de referință despre libertatea academică s-a transformat parțial într-o dispută cu privire la furnizarea de servicii comerciale în conformitate cu normele Organizației Mondiale a Comerțului.
La rândul ei, Frédérique Vidal și-a justificat atacul asupra universităților nu numai cu argumente politice și juridice – și anume, că restricțiile impuse unor discipline sunt necesare pentru a proteja statul de drept și a preveni terorismul -, dar și cu propria ei definiție tendențioasă a libertății academice. Adoptând o tactică familiară a extreme drepte, guvernul francez a încercat să prezinte atacul asupra studiilor post-coloniale drept un proiect de cercetare, ca și cum ar exercita pur și simplu libertatea academică pentru sine. Definind problema în acest fel, guvernul se poate preface că nu reprimă studiile post-coloniale din motive politice, ci mai degrabă întreprinde propriul său „studiu” în problema „islamo-stângism”-ului.
Un precedent recent pentru această strategie este notabil și în Marea Britanie. În 2017, Chris Heaton-Harris, deputat conservator, a cerut ca toate universitățile importante din țară să depună la biroul său programele de curs și numele tuturor profesorilor care predau despre Brexit. Ca răspuns la reacția inevitabil nervoasă din partea universităților, explicația lui a fost că „făcea cercetare” în numele contribuabililor.
Universitățile nu sunt și nu trebuie să fie instituții politice. Protejarea lor împotriva atacurilor de aceasta natura necesită totuși o acțiune politică, pentru ca libertatea academică este o problemă politică. Libertatea de educație și cercetare, în schimb, pentru a produce cunoaștere ca bun public, este necesară pentru buna funcționare a democrației.
Criza libertății academice necesită însă și rezistență intelectuală, începând cu un efort de a dezvolta o înțelegere comună, modernă a acestui concept în Europa. Mediul universitar ar putea lucra împreună cu aliați din Parlamentul European, unde a existat un sprijin puternic pentru CEU în disputa cu regimul Orbán și pentru ideea libertății de cercetare și educație în general.
Întrebarea, desigur, este cum ar putea arăta un concept paneuropean de libertate academică. Cine are legitimitatea de a dezvolta un astfel de concept? Ne putem inspira in continuare din tradiția europeană a unei epistemologii raționaliste daltoniste („color-blind”) a libertății academice, sau avem nevoie de perspective noi, mai sofisticate? După o lungă întârziere, inițiative de explorare a răspunsurilor la aceste întrebări sunt acum în curs. Este profunda mea speranță că aceste eforturi nu vin prea târziu.
Liviu Matei este Provost al Universității Central Europene și Director al Global Observator on Academic Freedom.
Copyright: Project Syndicate, 2021.
www.project-syndicate.org
