Cum jumulești gâsca fără să o faci să țipe

Date:

Cineva mi-a spus recent că în chestiunea taxelor și impozitelor, istețimea sistemului de guvernare trebuie să stea în felul în care reușește să inventeze noi taxe cu cât mai puține critici publice: „ideea e să jumulești gâsca de cât mai mulți fulgi, dar cu cât mai puține țipete”.

Deși programul de guvernare anunțat în campania electorală promitea o relaxare fiscală, agitația guvernamentală e mai curând în sensul inventării de noi forme de a colecta bani la buget, ceea ce a dat naștere unei nervozități generale atât în lumea de afaceri, cât și la fiecare cetățean în parte. Orice creștere de taxe și/sau impozite survenită peste noapte aruncă business-ul în incertitudine, iar frica cea mai mare este că lipsa de predictibilitate fiscală va duce guvernul în situația stranie de a nu mai avea ce impozita: firmele mor, se închid, fug de mediul de reglementare instabil și impredictibil.

Inventarea de noi forme de colectare de bani la buget este din capul locului metoda de a plomba găuri bugetare create deopotrivă prin majorările de salarii și pensii și prin debandada cheltuielilor bugetare discreționare și dedicate politic.
Cum spuneam la început, nicio majorare de taxă operată intempestiv nu este bine primită de piață. Predictibilitatea regimului fiscal este esențială pentru dezvoltarea companiilor, pentru dezvoltarea investițiilor, a pieței, pentru creștere economică sustenabilă. O schimbare fiscală operată fără consultarea directă a celor direct afectați atrage de la sine lipsa de credibilitate în administrația publică. Respectarea regulilor jocului aduce beneficii tuturor părților implicate: bugetului public, operatorilor privați, consumatorilor din piață. Și, în ultimă instanță, cine reușește să jumulească gâsca fără să o facă să țipe nu are decât de câștigat.

Daniel Apostol
Daniel Apostol
Daniel Apostol, jurnalist, MBA, este director editorial al revistei ECONOMISTUL, director editorial al cotidianului „Jurnalul”, director editorial al „ClubEconomic.ro”. A fost realizatorul Jurnalului de Economie la A3, director editorial, jurnalist senior și gazdă a seriei ProfitLive de pe ProfitTV.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...