Deficitul bugetar pe opt luni este de 21,9 miliarde de lei

Date:

Execuția bugetară pe primele opt luni din anul 2019 s-a soldat cu un deficit de circa 21,9 miliarde de lei sau 2,13% din PIB-ul estimat pentru anul în curs, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Este vorba despre un minus cu peste 50% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut sau de un avans raportat la PIB mai mare cu 38%, potrivit Curs de guvernare.

Modul în care a evoluat rezultatul cu care se intră în ultima treime a anului și care reprezintă o referință importantă pentru construcția bugetului pe anul următor ( care se lasă așteptat, deși ar trebui să fie trecut prin Parlament la mijlocul lui noiembrie) este cât se poate de edificator, nota bene, într-o perioadă de creștere economică robustă.

De asemenea, pe partea de cheltuieli, cea mai mare contribuție la accentuarea deficitului a venit din partea creșterii sumelor alocate pentru plata salariilor bugetarilor, care a depășit semnificativ ritmul per total, și așa inflamat în raport cu avansul veniturilor, conform sursei citate.

Cele 11,74 miliarde lei în plus au reprezentat 40% din suplimentul de cheltuieli și au fost cu peste 60% mai mari decât banii destinați în plus asistenței sociale (7,21 miliarde lei), care a rămas sub medie dar în linie cu majorarea veniturilor bugetare.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...

EY România a asistat Hidroelectrica în achiziția unor linii de business ale UCM Reșita

EY România a asistat Hidroelectrica, cel mai mare producător...