Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, după primele cinci luni ale anului curent , un deficit de 2.306 milioane euro, adică 1,56% din PIB estimat pentru 2019 (217,5 miliarde euro), potrivit Curs de guvernare.ro. Majorarea soldului negativ faţă de aceeaşi perioadă din 2018 a fost de 837 milioane euro, respectiv 33% creştere procentuală.

De reţinut faptul că acest rezultat negativ aproape s-a majorat cu aproape 50% într-o singură lună, la finele lunii aprilie valoarea consemnată fiind de -2.306 milioane euro.

Expandarea cu circa 30% a deficitului pe partea de bunuri a fost în foarte mică măsură compensată de avansul soldului pozitiv pe segmentul de servicii (+3,6%).

În același timp, creşterile consemnate pe soldurile pozitive la serviciile de transport (+248 milioane euro) şi la serviciile de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor (+99 milioane euro) au rămas puţin semnificative în context.

Totodată, îmbunătăţirea semnificativă (de la -1.837 milioane euro pe primele 5 luni din 2018 la -1.059 milioane euro pe primele 5 luni din 2019) pe segmentul de venituri primare (venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare – investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii – şi alte venituri primare – impozite, subvenții -).

DISTRIBUIȚI