Despre liberalizarea pieței de energie

Date:

Dialog realizat cu Adrian Pavelescu – Head of Corporate Development Tinmar Energy și Carla Parnica – Head of Corporate Communication & CSR, TINMAR ENERGY

Care sunt principalele beneficii pe care le aduce liberalizarea pieței de energie către consumatorii finali, casnici mai ales?

Carla Parnica: Începând cu acest an putem afirma că prețul pentru consumatorii casnici este liber și ofertele sunt competitive.

Furnizorii de energie electrică și-au adaptat ofertele, în sensul de a crea pachete de energie electrică avantajoase și adaptate profilului consumatorului casnic.
La Tinmar Energy am gândit oferte de energie verde, cu beneficii incluse, construite pe nivelul de consum și stilul de viață al clienților noștri.

Ne-am propus să aducem o experiență premium în viața consumatorilor casnici, oferindu-le acestora energie electrică și gaze naturale, protecție la plata facturii, despăgubiri în caz de fluctuații de tensiune, dar și intervenții la instalații electrice și de gaze naturale în caz de urgență.
Cu alte cuvinte, aducem în viața consumatorului casnic ceea ce noi numim „Servicii moderne de utilități de calitate, eficiente și ușor de administrat”, a declarat Carla Parnica – Head of corporate communication & CSR Tinmar Energy.

carla
Liberalizarea pieței de energie electrică se traduce într-un mare avantaj pentru client întrucât acesta poate să-și aleagă singur furnizorul de energie electrică și gaze naturale, cât și oferta potrivită consumului și nevoilor sale.
Schimbarea se face GRATUIT și nu presupune întreruperea furnizării energiei electrice sau de gaze naturale, iar ulterior schimbării noul furnizor va putea să îl reprezinte în mod direct pe client în relația cu distribuitorul.

Dacă alege Tinmar Energy în plus față de beneficiile oferite, clientul nu trebuie să se deplaseze din confortul casei și/sau biroului, întrucât Tinmar este un furnizor modern la care poți avea acces prin site/prin mail sau prin telefon.
De la 1 ianuarie 2018, toate prețurile, respectiv contractele reglementate au dispărut, iar la acest moment cei care nu au optat pentru schimbarea la piața liberă au fost transferați la Furnizorul de Ultima Instanță, beneficiind de prețuri la energia electrică cu cel puțin 30% mai mari decât cele oferite în această piață.

Care sunt principalele soluții de energie oferite către consumatori? Vorbiți de pachete special construite pentru diferite stiluri de viață?
Așa este, la Tinmar Energy am construit pachete pentru stilul de viață al clienților noștri, le-am atribuit o serie de servicii conexe tocmai pentru a-i ajuta să-și eficientizeze timpul și sumele alocate pentru aceste servicii.
Suntem un integrator de servicii, cum spuneam, le oferim clienților din segmentul rezidențial și cel industrial o relaționare diferită, fără griji și prietenoasă.
Valoarea serviciilor Tinmar Energy este dată de beneficiile ofertelor de energie electrică și gaze natural.

Menționăm aici :
– despăgubiri pentru daunele provocate aparatelor electrocasnice ca urmare a fluctuațiilor de tensiune;
– intervenții de urgență în caz de avarii la instalația electrică, de gaze naturale, sanitară, de încălzire, canalizare și lăcătușerie din locuința sa;
– scutire la plata facturii de energie electrică în cazul unor situații neprevăzute la locul de muncă;
– discount de 30% la orice lucrare de reparații programată și comandată prin Contact Center, cât și prețuri preferențiale pentru reviziile, verificările și acordarea vizei ISCIR
– energie 100% verde, a declarat Adrian Pavelescu – Head of Corporate Development Tinmar Energyadrian pavelescu

Ce argumente aduceți împotriva declarațiilor că liberalizarea pieței aduce de la sine și scumpirea energiei.

Adrian Pavelescu: Consumatorii rezidențiali au fost, până acum, lipsiți de opțiuni pe piața furnizării de energie electrică și gaze naturale, fiind consumatori captivi ce nu și-au putut schimba în nici un fel opțiunea și nici nu au putut primi oferte în conformitate cu nevoile sale.
Odată cu liberalizarea pieței, Tinmar Energy a construit oferte, bazate pe un studiu de piață pe care l-am realizat încercând să aflăm care sunt dorințele și neajunsurile consumatorului casnic.
Astfel, putem să venim astăzi cu o ofertă completă și complexă, care acoperă majoritatea nevoilor și dorințelor consumatorului.

Aducem în piața de energie servicii moderne de utilități, transparente și foarte sigure.
„Liberalizarea pieței înseamnă o aliniere la condițiile existente de piață cu prețurile cele mai mici din Europa la energia electrică. Acest trend descendent de prețuri se datorează investițiilor din ultimii ani în unități de producție, precum și capacităților energetice existente ale României, făcând astfel din România unul dintre marii exportatori. Consumatorii industriali au avut acces la aceste prețuri scăzute în ultimii ani, iar acum a venit și rândul consumatorilor casnici să acceadă o piață liberă și competitivă”.

Cine este publicul-țintă pentru Tinmar Energy, în urma repoziționării pe piață? Și cum comunicați aceasta?

Publicul-țintă îl reprezintă absolut toate gospodăriile și toate categoriile de consumatori casnici din România, din mediul rural și urban. Avem pachete de energie electrică și gaze naturale, cu beneficii incluse, pentru care clientul rezidențial nu trebuie să plătească nimic, pachete personalizate, care să răspundă exact nevoilor și dorințelor consumatorilor. Comunicarea cu aceștia se face pe toate canalele de informare – în persoană, prin partener, pe mail, pe telefon – prin serviciul Call Center și prin site. Oferim consultanță pe toate palierele și mizăm pe faptul că pentru a lua cele mai bune decizii oamenii trebuie să fie în primul rând informați.
Ne-am asumat acest rol de a informa și educa publicul, ceea ce se mulează perfect pe misiunea noastră, aceea de a oferi servicii moderne de utilități, a declarat Carla Parnică – Head of Corporate Communication & CSR Tinmar Energy

Ce planuri de dezvoltare are Tinmar Energy pentru următorii ani?

Anul acesta, obiectivul Tinmar Energy pentru România este consolidarea ca cel mai mare furnizor privat de energie din România atât în domeniul energiei electrice, cât și cel al gazelor naturale. De asemenea, o deosebită atenție o acordăm consumatorilor casnici și informării acestora privind oportunitatea de schimbare în piața liberă și beneficiile acestei schimbări. Ne dorim ca, așa cum și consumatorii industriali ne percep ca un lider în piața energiei electrice și gaze naturale, așa să fim percepuți și de către consumatorii casnici. Dorim să aducem expertiză și valorile noastre în casa acestora.

Pentru a îndeplini acest obiectiv ambițios am lansat de curând campania „Energie pe bune”, împreună cu agenția McCann. Această campanie își propune să informeze consumatorul casnic privind oportunitatea care există la acest moment pentru acesta. Este vorba de un nou tip de energie: unul în care nu există metafore, ci beneficii reale, care le sunt cu adevărat de ajutor în viața de zi cu zi.

„Pe piața externă Tinmar Energy este prezent în 85% din țările din Uniunea Europeană, iar pentru acest an urmărim să deschidem încă 5 birouri în Europa Centrală și Est, continuând astfel expansiunea companiei, prin replicarea succesului realizat pe piața românească în segmentul furnizării de energie electrică și gaze naturale.

Un alt aspect important pentru Tinmar este și evoluția ascendentă în piața de produse petroliere, unde, în ultimii 10 ani, am fost unii dintre cei mai mari și activi furnizori pentru segmentul industrial”, a declarat Adrian Pavelescu – Head of Corporate Development Tinmar Energy.

 

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Analiză Claudiu Cazacu, XTB: Precedent în „uber-izarea prețurilor”. Cum pot cartofii prăjiți să influențeze valoarea acțiunilor

Prețurile stabilite dinamic fac parte dintr-o strategie utilizată frecvent...

Economia informală în România: context, cauze și efecte

| de Prof. univ. dr. Cristian PĂUN, Academia de Studii Economice din București și Prof. univ. dr. Radu MUȘETESCU, Academia de Studii Economice din București

ASIGURĂRI. POLITICI PREZENTE ȘI VIITOARE

În cadrul conferinței „Asigurări. Politici prezente și viitoare” organizată...