Guvernul a promis că salariul minim net va creşte şi în 2020

Date:

 Salariul minim pe economie ar putea creşte şi în anul 2020, aşa cum a promis Executivul în programul său de guvernare, creşterea urmând să fie aplicată diferenţiat în funcţie de studii, potrivit Adevărul.ro.


„Salariul minim net va creşte anual cu 100 lei, astfel încât în 2020 acesta să fie mai mare decât echivalentul a 300 euro. Se va introduce salariul minim pentru cei cu studii superioare. Acesta se va majora, anual, cu 150 lei, net”, se arată în documentul citat.  

Un simplu calcul arată că, în cazul în care Guvernul îşi va ţine promisiunea, salariul mnim net pe economie va creşte de la 1.263 lei, echivalentul a 263 euro (pentru un salariu de 2.080 lei brut), la 1.363 lei, echivalentul a 283 euro (pentru un salariu de 2.260 lei brut).  În cazul angajaţilor cu studii superioare care lucrează de cel puţin un an în domeniul în care s-au specializat, salariul minim net va creşte de la 1.413 lei, echivalentul a 294 euro (pentru un salariu de 2.350 lei brut), la 1.563 lei, echivalentul a 326,6 euro (pentru un salariu de 2.620 lei brut)   Calculele sunt făcute la un curs aproximativ de 4,8 lei/euro.    

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate