Nivelul de trai a ajuns la 70% din media UE

Date:

România a ajuns în 2018 la 70% din nivelul de trai mediu al UE 28, potrivit indicatorului de consum individual efectiv (AIC/locuitor) publicat de Eurostat.

În varianta mai cunoscută de măsurare a nivelului de trai, care constă în PIB pe locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard, ne-am situat la 64% din media UE, scrie Cursdeguvernare.ro.

Astfel, ţara noastră figurează acum pe locul 24-25, alături de Letonia, peste grupul format din Ungaria, Croaţia şi Bulgaria.

În premieră absolută, am fost incluşi în comunicatul oficial alături de Polonia, Slovenia, Slovacia, Grecia şi Estonia printre ţările care au de recuperat un decalaj de până la 30% faţă de media europeană.

Dacă, pentru aderarea la Zona Euro (ZE), se ia drept criteriu de referinţă PIB/locuitor, în 2018 ne-am plasat la 60% din media ZE ( 64% din media UE raportat la 106% din media UE). Însă, atunci când refacem calculul pe consum efectiv AIC/locuitor, rezultatul se schimbă spectaculos şi urcă la 67% din media ZE (70% din media UE raportat la 104% din media UE).

Exact pe dos faţă de unguri

De reţinut, ne aflăm exact în situaţie inversă faţă de Ungaria, care apare la Eurostat cu 70% la PIB/locuitor şi doar 64% la AIC/locuitor.

Simplificat, noi stăm mai slab la producţie dar suntem mai tari la consum, ungurii produc mai mult dar consumă mai puţin.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

FoodIntelForum Aqua Carpatica gata de start!

La FoodINTELForum, ne bucurăm să avem alături Aqua Carpatica,...

Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor

Cea mai recentă înjumătățire (halving-ul) a recompenselor pentru “minarea”...

„Vânzarea de mai” s-ar putea sa fi început în aprilie

Se pare că sezonul slab al acțiunilor a apărut...

Parlamentul European a adoptat directiva privind așa-numitul „drept la reparare”

Noile norme consolidează dreptul la reparare, urmăresc reducerea deșeurilor...