Turbulențele și marile schimbări ce se întrezăresc în Europa și în lume după așa-zisa încheiere a războiului rece obligă fiecare stat responsabil la opțiuni și acțiuni adecvate pentru reconfirmarea sau repoziționarea sa geopolitică, în interes național. România trebuie să iasă și ea, după un lung răstimp postdecembrist, din starea de apatie, șovăială, complexe și absențe care au pus pe acțiunea sa internațională pecetea, în mare măsură îndreptățită, de actor statal puțin semnificativ în dialogul cu continentul, cu lumea, și chiar cu vecinii sau alte state din imediata apropiere.
Marea reașezare în partea noastră de lume și la nivel planetar a început, lent și ezitant, odată cu prăbușirea regimurilor comuniste din Europa, însă în ultima vreme ritmul schimbărilor a început să se precipite. De un status quo aproape că nici nu mai putem vorbi, pentru că mari prefaceri se produc ori sunt iminente de la o zi la alta. Imprevizibilul și nesiguranța devin banalitate. Și este o situație care, spunea un comentator vest-european, amintește cumva de interbelic, când țările mai mici încercau cu febrilitate să se alieze între ele și să obțină sprijinul și protecția altora mai mari, când marile puteri erau tot mai nemulțumite de propria situație ori își doreau mai mult, când echilibrele de putere dintre ele și alianțele lor deveneau tot mai precare.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament