Opțiunile internaționale ale României. UE și NATO, dar și larga deschidere spre lume

Date:

Turbulențele și marile schimbări ce se întrezăresc în Europa și în lume după așa-zisa încheiere a războiului rece obligă fiecare stat responsabil la opțiuni și acțiuni adecvate pentru reconfirmarea sau repoziționarea sa geopolitică, în interes național. România trebuie să iasă și ea, după un lung răstimp postdecembrist, din starea de apatie, șovăială, complexe și absențe care au pus pe acțiunea sa internațională pecetea, în mare măsură îndreptățită, de actor statal puțin semnificativ în dialogul cu continentul, cu lumea, și chiar cu vecinii sau alte state din imediata apropiere.
Marea reașezare în partea noastră de lume și la nivel planetar a început, lent și ezitant, odată cu prăbușirea regimurilor comuniste din Europa, însă în ultima vreme ritmul schimbărilor a început să se precipite. De un status quo aproape că nici nu mai putem vorbi, pentru că mari prefaceri se produc ori sunt iminente de la o zi la alta. Imprevizibilul și nesiguranța devin banalitate. Și este o situație care, spunea un comentator vest-european, amintește cumva de interbelic, când țările mai mici încercau cu febrilitate să se alieze între ele și să obțină sprijinul și protecția altora mai mari, când marile puteri erau tot mai nemulțumite de propria situație ori își doreau mai mult, când echilibrele de putere dintre ele și alianțele lor deveneau tot mai precare.


America lui Donald Trump pendulează între hegemonismul devenit tradițional și protecționismul nu mai puțin înrădăcinat, și el, în tradiția Lumii Noi. China se arată – și se dovedește a fi – tot mai ambițioasă și se declară portdrapel al globalismului și liberului schimb, Rusia își reface, cu tenacitate, influența mondială de până mai ieri și chiar dacă nu a devenit o superputere economică, rămâne o mare putere militară și nucleară redutabilă. Pe de altă parte, monolitul geopolitic al Occidentului începe să se fisureze, coeziunea și solidaritatea euroatlantică se diluează, iar NATO și UE devin tot mai compozite și mai centrifuge, drept care se întreabă tot mai insistent asupra rostului lor în lume, ceea ce face ca statele membre să-și proiecteze noi variante de viitor: Marea Britanie – în afara UE, dar numai pe jumătate, Germania – între alternativa creditării în continuare a UE și cea a unei apropieri substanțiale de Rusia, Noua Europă – mai aproape de SUA decât de Europa Occidentală în câmpul apărării și securității, Grupul de la Vișegrad – confuz între cele două țărmuri ale Atlanticului, dar și între Occident și Rusia, Franța și alții – sub presiunea sau amenințarea refugiaților extra-continentali, Marea Britanie, Spania și Italia – sub spectrul secesiunii, alte state europene – vulnerabilizate de populism, euroscepticism, extremism.
Așadar, și marii aliați, și redutabilele lor alianțe/uniuni anunță sau pregătesc politici și relații diferite față de cele de până acum, ceea ce implică, în mod firesc, corecții de traiectorie sau poziții radical noi din partea tuturor partenerilor, în rândul cărora se află și România.
Opțiunea fundamentală a României rămâne clară și de neclintit, între eurotlantism și euroasiatism: cu Occidentul, (chiar dacă tot mai divers și parca mai scindat, cum este el acum), prin NATO și UE, structuri instituționale care, însă, nu trebuie deloc uitat, nu sunt nemuritoare, pot oricând dispărea ori deveni cu totul altceva decât au fost (o UE discriminatorie, cu mai multe viteze, un NATO prea costisitor sau care nu oferă garanții sigure de securitate etc.). Din astfel de motive, dar în temeiul logicii elementare, state ca România trebuie să-si reactiveze ori extindă relații bune și ample cu mari puteri ori state emergente aflate în poziții excentrice spațiului euroatlantic, precum Rusia, China, Turcia, Kazahstan etc. Relațiile cu Germania, principalul nostru partener economic – azi și în perspectivă – se cer, și ele, restructurate și dinamizate, iar cele cu Franța trebuie deblocate și cordializate după turneul dezastruos al președintelui Macron în Europa Centrală (inclusiv România) unde a dat lecții inoportune. Relațiile cu statele din Grupul Vișegrad sunt de tratat diferențiat, iar în ce privește Grupul, față de care de la o vreme s-a manifestat la București un interes ceva mai marcat (dar nu în consens oficial), rămâne încă de evaluat în ce măsură ar servi (sau nu) intrarea noastră în această formulă, întrucât nici economic, nici politic, nu ar aduce României, cel puțin în viitorul apropiat, mari avantaje, în afară de buna vecinătate (ceea ce e, totuși, mare lucru).
Relațiile cu Statele Unite, rămân așadar principalul reazem internațional pentru stabilitatea și securitatea României, mai ales că această opțiune a devenit tranșantă prin Deveselu (cu amendamentul unei – încă foarte improbabile – noi înțelegeri ruso-americane privitoare la partea noastră de lume). Dar chiar cu ancore politice și militare solide în America, România rămâne, de ani de zile, descoperită în plan economic (și în domeniul contactelor umane) pe relația cu puternicul și privilegiatul său aliat. Iar acest deficit de colaborare – spunea în urmă cu câțiva ani mult citatul politolog George Friedmann – nu se va remedia decât atunci când România va reuși să atragă Statele Unite în formule de cooperare care să le intereseze (dar nu de tip Bechtelo sau Risua Montana sau gaze de șist).
Oricum, însă, cu sau fără o asemenea ambițioasă – și mult visată – relație (inclusiv economică) cu SUA, mai la îndemnă este cea similară, cu Germania, care oricum este… tradițional prezentă în Europa Centrală și de Sud-Est. Iar relațiile economice cu Germania nu ar avea de ce să-l deranjeze pe partenerul nostru nr. 1 mondial, de peste Atlantic (chiar dacă între Washington și Berlin par să se șubrezească niște punți).
Este, însă, pregătită România pentru a se lansa într-o politică de reafirmare a țării pe continent și la nivel mondial? Stările de fapt din țară – în politică, justiție, infrastructură, social, educațional – nu sunt argumente prea favorabile nouă în dialogul bi și multilateral cu lumea. Economic, de câțiva ani, România, ca și alte state din regiune, a avut o creștere mai mare decât media europeană, ceea ce ne sporește credibilitatea în rândul posibililor parteneri. Cu atuurile pe care le are, dar mai ales printr-o politică rațională și imaginativă, debarasată de inerțiile și autismul de până acum, România poate redeveni un stat demn de luat în seamă în concertul internațional, căci există precedent, iar precedente luminoase în această privință oferă istoria contemporană, prin Unirea principatelor și proclamarea Regatului, Marea Reîntregire, Nicolae Titulescu, momentul 1968, înlăturarea regimului comunist, care au înscris pagini glorioase în istoria națională și în cea a Europei.
Reactivarea și dinamizarea politicii externe românești, necesități impuse de realități, nu trebuie așadar luate ca un gest spectaculos, ci de reintrare într-o normalitate mult așteptată. Iar o Românie stabilă în interior și activă dincolo de granițe ar spori coeficientul de securitate în zona de mare incertitudine și risc dintre Marea Baltică și Marea Neagră, pe care, de-a lungul istoriei, unii au văzut-o ca Intermarium, dar și interfață între culturi și civilizații, sau ca un „cordon sanitar” împotriva Rusiei Sovietice, ca zonă neutră ori zonă teritoriu de împărțit între Germania și Rusia, alții ca punte de legătură între Occident și Moscova. Așezată în această zonă de falie tectonică geopolitică, România nu-și poate îngădui cronicizarea răstimpului de pasivitate păguboasă în contactele sale cu politica mondială, căci pasivitatea poate costa scump în vremuri zbuciumate.

Articolul precedent
Articolul următor

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Concurs european de educație financiară organizat de Asociația Română a Băncilor

  Asociația Română a Băncilor, în parteneriat cu Banca Naţională...

Provocările Fiscale în Sectorul Petrolului și Gazelor Naturale din România

de Tănase Stamule decanul Facultății de Administrarea...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...