Prețul apartamentelor s-a majorat, în mai, la 1.215 euro pe metru pătrat

Date:

Prețul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare în luna mai la nivel național a crescut la 1.215 euro pe metru pătrat, cu 1,5% peste nivelul consemnat la finele lunii aprilie, respectiv 1.197 de euro pe metru pătrat, se arată într-o analiză a unui portal imobiliar, remisa joi AGERPRES.

Tendința ascendentă a fost resimțită în toate marile centre regionale ale țării, atât pe piața veche, cât și pe cea nouă. Pe parcursul lunii mai, Iașiul a reușit, conform analizei realizate de Imobiliare.ro, să depășească pragul de 1.000 euro/mp ca medie de preț la apartamente, alăturându-se astfel celorlalte orașe mari, printre care se numără și Craiova.

De asemenea, apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,5% (de la 1.552 la 1.559 euro/mp), iar cele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale cu 2,2% (de la 1.460 la 1.492 euro/mp). În vreme ce locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 2% (de la 1.122 la 1.145 euro/mp), cele nou-construite au consemnat un avans apropiat, respectiv 2,2% (de la 1.127 la 1.152 euro/mp). În Iași, conform Imobiliare.ro prețurile solicitate pentru apartamente au înregistrat, luna trecută, o creștere de 5%, acesta reușind să depășească pragul de 1.000 euro/mp. Astfel, dacă un apartament din Iași putea fi achiziționat, în medie, cu 967 euro/mp în aprilie, acum acesta ar costa 1.015 euro/mp.

Apartamentele din blocurile vechi s-au scumpit cu 1,7%, de la 1.186 la 1.206 euro/mp. Cele din ansamblurile noi au consemnat un avans de 1,3%, de la 1.169 euro/mp la finele lui aprilie, până la 1.184 euro/mp la finele lui mai.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...