Statele Unite – 8.134 tone de aur, Germania – 3.374, Fondul Monetar Internațional – 2.814… oare de ce nu renunță cei mari la această relicvă barbară, după cum a definit-o John Maynard Keynes?!
Nu abandonează ceea ce a fost un răstimp îndelungat baza sistemului monetar internațional, o perioadă alături de argint, apoi singur, ba mai mult, SUA îi găsește chiar utilitate pentru a ieși din criză. Mai ia o cantitate de metal galben în leasing și emite în contrapartidă monedă, ceea ce se numește quantitative easing (QE). Până se ajunge la aberația ca aurul să fie mai scump decât platina, un metal mai nobil și mai rar!
Da, numai că relaxarea cantitativă se face cu aur, nu cu fostul coleg de bimetalism, nici cu platină ori platinice  (paladiu, rodiu, iridiu, ruteniu, osmiu şi reniu) și de aceea el se scumpește împotriva „fundamentelor” legate de economia reală.

Continuând să ne uităm la cantitatea de relicvă barbară deținută de instituțiile financiare internaționale și regionale, vedem că Banca Centrală Europeană (BCE) are 504 tone, iar 103 apar trecute în dreptul Băncii Reglementelor Internaționale (Bank for International Settlements – BIS). 103 tone la BIS? Păi atât are și România, ba chiar un pic mai mult: 103,7 t. Nu sunt 242 de tone ca în 1944, chiar și fără tezaurul de 93,5 pe care au uitat să ni-l înapoieze rușii, dar nici 45,8 precum în 1955 după plata daunelor de război, ori 42,4 ca în 1987 după achitarea datoriei externe.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament