Trecerea etapizată la un nou model de dezvoltare bazat pe utilizarea rațională și responsabilă a resurselor este una din țintele vizate în cadrul Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030. Introducerea unor elemente ale economiei circulare, creșterea procentului de reciclare și colectare selectivă în rândul cetățenilor români, înjumătățirea risipei alimentare pe cap de locuitor sunt principalele teme abordate în cadrul obiectivului 12 de dezvoltare durabilă.
În toamna acestui an, va fi aprobată o strategie națională de economie circulară realizată printr-un proiect inițiat de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și finanțat prin DG Reform. Strategia se va concentra pe 6 domenii prioritare: construcții; textile; turism; bunuri de consum; industrie; sectorul agro-alimentar. În acest context, vă propunem o analiză realizată în cadrul proiectului România Durabilă, cofinanțat de Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, despre evoluția principalilor indicatori privind economia circulară.
Dezvoltarea economiei moderne este determinată de o serie de provocări și oportunități ce pot și trebuie să fie valorificate. În această ordine de idei, putem să evidențiem limitele dezvoltării liniare caracterizate de paradigma resurse, producere, deșeuri. Costurile explicite, dar mai ales implicite ce se manifestă prin creșterea temperaturii globale, reducerea diversității biosferei, înrăutățirea situației ecologice nu mai pot fi neglijate. Trecerea de la economia liniară la cea circulară este un deziderat ce trebuie conceptualizat și realizat la nivel global. Economia circulară este un model complex, ce necesită o restructurare economico-socială a societății. Aceasta include mai multe dimensiuni, aspecte, de la cele mai simple, cum ar fi reducerea nivelului de deșeuri, consumul judicios al resurselor, logistică robustă, până la un redesign al produsului, astfel încât să fie utilizate acele resurse materiale ce ar fi incluse în perspectiva reciclării și/sau utilizării sustenabile.
Experiența UE indică faptul că adoptarea preceptelor privind economia circulară necesită un sistem de reglementare inteligent care implică un plan director bine gândit și un angajament pe termen lung al tuturor părților interesate, cum ar fi autoritățile federale și locale, întreprinderile, cetățenii și consumatorii, împreună cu rețelele de cunoștințe și de încredere respective.
În ceea ce privește rata de utilizare circulară a materialelor, potrivit Eurostat, la nivelul României se constată o scădere a acestui indicator în intervalul 2010-2019, ceea ce se traduce ca fiind o involuție în materie de dezvoltare și aplicare a conceptului de economie circulară.
Figura 1 – Evoluția ratei de utilizare circulară a materialelor în perioada 2010-2019 (EU27, România, Germania, Franța, Polonia) – Eurostat
România trebuie să-și îmbunătățească considerabil capacitatea de utilizare circulară a materialelor pentru a se apropia cât de cât de țările dezvoltate. Nevoia de acțiune se desprinde și atunci când analizăm evoluția acestui indicator în UE27, în Germania, Franța sau Polonia. Astfel, Polonia era la un nivel de 10,8% în 2010 și, în ciuda unui progres la 12,6% în 2014, era la 10,3% în 2019 – de aproape opt ori peste România. În Germania, nivelul era de 11% în 2010 și de 12,3% în 2019 – de aproape zece ori peste România. Cât privește media UE27, ea era de 11,1% în 2010 și 12,4% în 2019.
Făcând trecerea spre analizarea volumului de deșeuri generate de fiecare român, se poate observa faptul că situația s-a îmbunătățit simțitor comparativ cu anul 2004, când România genera 1883 kg/capita de deșeuri, în 2018 ajungându-se la o valoare de 1115 kg/capita. Nu multe sunt capitolele la care România să se poziționeze mai bine decât media europeană sau decât țări precum Germania, Franța și Polonia. Astfel, media UE27 era de 1907 kg/capita în 2004, foarte apropiată de valoarea înregistrată de România în același an, pentru ca în 2018 să fie de 1828 kg/capita – o scădere ușoară în 14 ani. În cazul Poloniei, cantitatea de deșeuri era de 1530 kg/capita în 2004 și de 2112 kg/capita în 2018, ceea ce indică un regres net. Pentru Germania se înregistra o valoare de 1473 kg/capita în 2004, pentru ca 2018 să aducă o creștere la 1872 kg/capita.
Figura 2 – Evoluția producției de deșeuri în perioada 2004-2018
(EU27, România, Germania, Franța, Polonia) – Eurostat
Un indicator care poate contribui la mai buna înțelegere a felului în care România evoluează în ceea ce privește îndeplinirea obiectivului de dezvoltare nr. 12 ține de valoarea adăugată a bunurilor și serviciilor ecologice[1]. Potrivit Eurostat, sectorul bunurilor și serviciilor de mediu este definit ca acea parte a economiei unei țări care se ocupă cu producerea de bunuri și servicii care sunt utilizate în activitățile de protecție a mediului și de gestionare a resurselor, pe plan intern sau extern.
Figura 3 – Valoarea adăugată brută a bunurilor și serviciilor ecologice
(EU28, România, Germania, Polonia) – Eurostat
În România, valoarea adăugată a sectorului a fost de 3,9% din PIB în 2014 și de 3% din PIB în 2018, o involuție de remarcat. Chiar și așa, această pondere este peste ceea ce s-a întâmplat în UE28, în Polonia sau Germania. Media UE28 a evoluat de la 1,6% din PIB în 2000, la 2,12% în 2014 și la 2,23% în 2018. În Polonia, după 2014 avem practic o stagnare: 2,22% din PIB în 2014 și 2,21% din PIB în 2018. Cât despre Germania, aici observăm valori de 1,82% în 2014 și de 1,96% în 2018, o creștere ușoară. Aceste statistici dezvăluie potențialul real pe care România îl are în ceea ce privește sectorul bunurilor și serviciilor ecologice.
Productivitatea resurselor și consumul intern este un alt indicator asupra căruia se poate face o serie interpretări. Potrivit Eurostat, indicatorul surprinde raportul dintre produsul intern brut și consumul intern de materiale. Diferite unități de măsură sunt disponibile pentru acest indicator, având scopuri diferite în a explica evoluțiile. Astfel, atunci când avem în vedere indicatorul prin prisma euro per kilogram (volume, 2015), putem cel mai bine surprinde schimbările dintr-o țară de-a lungul timpului. Când ne referim la standardul puterii de cumpărare per kilogram, indicatorul devine foarte util în a compara diferite țări într-un anumit an. De asemenea, avem și o măsură care standardizează lucrurile, cu valoarea din anul 2000 considerată ca fiind 100%, iar evoluțiile ulterioare folosind acest termen de referință.
În cazul României, productivitatea scade clar după anul 2000, fiind la 94,6% în 2010 și abia la 62,9% în 2020. În Polonia, productivitatea era la 159,8% în 2020, practic un avans de 60 puncte procentuale față de anul 2000. În Germania, în același an 2020, eram la 153,2%, din nou un progres considerabil față de anul 2000. Media UE28 era de 141,2% în 2019, ultimul an pentru care există date disponibile. România are o mare problemă de productivitate a resurselor atât ca evoluție în timp, cât și din perspectivă comparată – este aici o sursă importantă de dezvoltare durabilă, care trebuie valorificată.
Figura 4 – Productivitatea resurselor și consumul intern de materiale (EU28, România, Germania, Polonia) – Eurostat
În concluzie, din perspectiva datelor obiective, observăm rata scăzută de utilizare circulară a materialelor în România, precum și faptul că țara noastră suferă la capitolul productivitatea resurselor și consumul intern de materiale. Pe de altă parte, România generează mai puține deșeuri decât media UE28 și decât alte țări relevante și are o valoare adăugată brută a bunurilor și serviciilor ecologice din nou peste media UE28 și peste Germania și Polonia. Tranziția către economia circulară necesită în aceste condiții eforturi coordonate de la toate nivelurile, iar o strategie națională coerentă pentru economie circulară reprezintă un pas esențial.
[1] https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/sdg_12_61/default/table?lang=en
