_________________
de Jim O’Neill
Luptele sălbatice din Ucraina i-au determinat pe mulți să se întrebe dacă nu cumva doar presupusa strălucire strategică a președintelui rus Vladimir Putin a fost singurul lucru ce s-a luat în seamă. Deși Putin a anticipat că NATO nu va răspunde militar la războiul său, el pare să fi subestimat capacitatea Occidentului de solidaritate. Statele Unite și aliații și partenerii săi au implementat deja sancțiuni economice și financiare fără precedent împotriva regimului lui Putin, iar decizia de a bloca banca centrală a Rusiei de pe piețele financiare internaționale (înghețarea efectivă a rezervelor valutare ale țării) este, fără îndoială, o lovitură magistrală.
Adevărat, Rusia și-a diversificat rezervele la distanțare de dolar în ultimii ani. Dar, judecând după amploarea răspunsului internațional și impactul său imediat asupra economiei ruse, această strategie pare să fi fost insuficientă pentru a menține accesul la finanțarea de care are nevoie. Chiar și Elveția a anunțat că va participa la noul regim de sancțiuni prin înghețarea activelor rusești. Cu excepția cazului în care Rusia are rezerve considerabile deținute în renminbi (moneda chineză, n.trad.) sau în valute emise de alte țări care încă o susțin, căderea economiei sale va fi inevitabilă. Indiferent de răspunsul Rusiei, întrebarea este acum ce vor însemna aceste mișcări ale Occidentului – și ale aproape tuturor centrelor financiare ale lumii – pentru afacerile monetare viitoare și pentru sistemul monetar internațional. Asistăm la o nouă consolidare a puterii SUA prin sistemul dominat de dolar sau acest episod va pregăti scena pentru tipul de fragmentare monetară și financiară pe care unii analiști o anticipau de mult?
După ce am scris despre viitorul dolarului, nu-mi amintesc un anunț de politică anterior care a ridicat mizele monetare globale la fel de mult ca și acesta. Efectul imediat al sancțiunilor Rusiei a fost de a evidenția dominația continuă a SUA. Dar, de asemenea, poate forța multe economii emergente să reconsidere abordarea de manual de a constitui rezerve valutare pentru a se proteja împotriva crizelor economice. Necesitatea unei astfel de autoasigurări a fost marea lecție din criza financiară asiatică din 1997-1998. Dar acum, când banca centrală a Rusiei și-a pierdut capacitatea de a-și converti monedele străine în ruble, strategia pare să vină cu noi riscuri.
Acest lucru este valabil mai ales pentru țările ale căror aspirații ar putea intra în contradicție cu normele dominante ale lumii democratice occidentale – așa cum este evident amenințarea și apoi invadarea unui vecin mai mic. Nu este nevoie de un gânditor profund pentru a aprecia că China trebuie să fie alarmată și nemulțumită atât de îndrăzneala războiului Rusiei, cât și de reacția occidentală la acesta. Dacă China ar urma acțiuni militare împotriva Taiwanului, și ea s-ar putea aștepta să-și piardă o mare parte din accesul la sistemul financiar global. Se poate vedea de ce scăparea de această dependență profundă de sistemul monetar controlat de Occident ar putea deveni acum o prioritate de vârf pentru unele țări. Dacă renminbi, rublele, rupiile indiene și alte valute ar fi mai convertibile pentru alte țări, ar putea apărea un sistem monetar internațional fundamental diferit – unul în care tipurile de sancțiuni impuse Rusiei nu ar fi atât de eficiente.
Dar acest scenariu rămâne puțin probabil, din două motive anume. În primul rând, există un motiv pentru care China nu a făcut mai mult pentru a ridica renminbi ca monedă internațională. La numeroasele conferințe despre ordinea monetară globală la care am participat, mesajul savanților chinezi a fost de multă vreme clar: metoda lor preferată pentru îmbunătățirea sistemului actual este extinderea rolului drepturilor speciale de tragere (DST), activul de rezervă al Fondului Monetar Internațional. Acest lucru are sens când ne gândim la ce ar presupune internaționalizarea renminbi. Deoarece China ar trebui să permită o libertate mult mai mare în utilizarea monedei sale peste hotare, ar trebui să renunțe la capacitatea sa de a menține controlul capitalului. Până acum, nu a fost dispusă să facă asta. Totuși, fără liberalizarea contului de capital, nicio altă țară – nici măcar una atât de disperată financiar ca Rusia – nu ar dori să-și păstreze rezervele în renminbi.
În al doilea rând, chiar dacă o putere majoră precum China ar răspunde circumstanțelor în schimbare din ziua de azi prin realizarea unor reforme financiare majore, ar trebui să ofere totuși asigurări credibile cu privire la siguranța și lichiditatea rezervelor deținute în afara monedelor occidentale. Altfel, de ce și-ar asuma cineva riscul? Din nou, China pare puțin probabil să urmeze reforme care ar necesita schimbări radicale ale propriului model economic și de reglementare. Dacă China ar accepta dificila realitate și și-ar deschide sistemul financiar, aproape sigur ar urma schimbări structurale în ordinea monetară globală. Dar, chiar și în acest caz, schimbările nu ar avea loc la timp pentru a scuti Rusia de consecințele comportamentului îngrozitor al președintelui său.
Drepturi de autor: Project Syndicate, 2021. www.project-syndicate.org
Traducere, adaptare și editare: Daniel Apostol, ClubEconomic
