Valoarea restanțelor firmelor și populației la bănci s-a diminuat în martie

Date:

Valoarea totală a creditelor restante în lei și valută ale populației și firmelor, înregistrată la 31 martie 2018, se cifrează la 9,558 miliarde de lei, în scădere cu 27,7%, fatță de suma raportată la finalul lunii similare din 2017, conform unui raport al Băncii Naționale a României (BNR).

Astfel, restanțele în lei însumau peste 5,27 miliarde lei, fiind în scădere cu 12,8%, iar cele în valută s-au depreciat cu peste 40%, la 4,26 miliarde lei, potrivit Economica.net.

De asemenea, numărul persoanelor fizice cu restanțe mai mari de 30 de zile la bănci și instituții financiare nebancare a scăzut cu 1,12% în februarie, comparativ cu luna precedentă, ajungând la 672.516, reiese din cele mai recente date ale Băncii Naționale a României (BNR). Aceste persoane aveau restanțe în valoare de peste 7,24 miliarde de lei. Cea mai mare parte a sumei era în lei și euro, respectiv 3,12 miliarde în lei și echivalentul a 2,92 miliarde lei în euro. În funcție de categoria de întârziere, cea mai mare valoare corespunde termenului de peste 90 de zile, cu 4,21 miliarde lei.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY: programele de transformare au șanse de reușită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman 

96% dintre programele de transformare ajung în puncte de...

România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare

România are cele mai accesibile prețuri la locuințe din...

ANALIZĂ XTB: Pandemia s-a încheiat, dar munca de acasă a rămas. Cum s-a transformat piața și care sunt companiile care profită?

Adevăratul impuls pentru piața software-ului pentru videoconferințe s-a dovedit...