Viitorul creșterii, fără „creșterea” viitorului

Referindu-se la „viitorul creșterii economice”, Jim O’Neill, fost președinte al Goldman Sachs Asset Management și fost ministru al trezoreriei din Marea Britanie, în prezent președintele Chatham House, scria recent că în întreaga lume apare un decalaj tot mai mare între teoria economică și condițiile economice ale realității. O’Neill remintea totodată că economia este o știință socială, în ciuda tuturor obiectivelor ambițioase pe care le pot avea economiștii. Dar se mai pot oferi încă predicții riguroase cu privire la creșterea economică pe termen lung, dacă se iau în calcul doar două forțe: „Dacă se știe cu cât va crește (sau va scădea) populația de vârstă activă a unei țări și cu cât va crește productivitatea acesteia, se poate prezice destul de precis creșterea sa în viitor”, susține Jim O’Neill.
Să ne uităm puțin la factorii de creștere a economiei românești și să încercăm să înțelegem ce se va întâmpla în următoarea decadă. Cu un an în urmă, Comisia Europeană (CE) avertiza România că există riscul unei „aterizări forțate”, adică oprirea bruscă din ritmul susținut de creștere economică înregistrată în ultimii ani și căderea în recesiune. Motivul invocat de CE era mai ales modelul de creștere economică a României, bazat pe cheltuielile consumatorilor. Dar iată că aterizarea forțată nu s-a produs. Economia României a continuat să se dezvolte și în 2018, iar pentru 2019 prognozele consemnează aceeași tendință optimistă de creștere economică, ce e drept, într-un ritm mult diminuat. Tot consumul stă și astăzi la baza avansului economic. Dar România a devenit mai vulnerabilă la riscuri, economia țării este mai volatilă. Același model economic axat pe cheltuielile consumatorilor și nu pe investițiile pe termen lung afectează capacitatea țării de a atinge în mod durabil nivelul de trai din UE. Reducerea avansului este cauzată în mare parte de o încetinire a cheltuielilor consumatorilor și scoate în evidență limitele modelului de creștere economică. Iar productivitatea scăzută sub media europeană face ca nivelul de dezvoltare a României să aibă un handicap serios, în antiteză cu viteza sa de creștere. Mai avem și un nivel mai ridicat al inflației care a afectat venitul disponibil și cheltuielile consumatorilor. Iar creșterea semnificativă a importurilor de bunuri de consum accentuează deficitul de cont curent al României.
Revenind la cele două forțe amintite de președintele Chatham House, acestea ne dau azi semne de îngrijorare. În primul rând pentru că populația activă a României se diminuează (pe cale naturală – spor negativ – dar și din cauza migrației), punând o presiune mare pe piața forței de muncă. Iar oferta de forță de muncă și de competențe nu ține pasul cu nevoile în continuă schimbare ale economiei. Disponibilitatea limitată a personalului calificat, îmbătrânirea populației, mobilitatea internă redusă și emigrarea limitează creșterea economică. Mai adăugăm și nivelul scăzut al productivității și iată cum cele două forțe „O’Neill” ne spun că neavând o „creștere” a viitorului, putem doar să vorbim de viitorul creșterii economice.