Economistul nr. 33 (serie nouă), 12 Septembrie 2011
EMIL
CIULEI
În data de 25 august 2011 s-a înfiinţat la Sibiu, din iniţiativa silvicultorilor din România, Croaţia, Republica Moldova, Turcia şi Ungaria, Consiliul European al Silvicultorilor (Council of European Foresters – C.E.F.). România este reprezentată în această organizaţie internaţională de Confederaţia Consilva.
C.E.F. este o organizaţie internaţională democratică, deschisă, la care organizaţiile membre nu trebuie să plătească cotizaţie, iar conducerea C.E.F. este preluată la fiecare an de o organizaţie din altă ţară. Prima Preşedinţie a Consiliului European al Silvicultorilor (25 august 2011- 25 august 2012) este deţinută de silvicultorii români, prin preşedintele Confederaţiei Consilva, ing. Marian Stoicescu.
Totalul membrilor noii organizaţii internaţionale este dat de toţi membrii organizaţiilor afiliate. În prezent, numărul acestora este de peste 52.000, fiind cea mai importantă organizaţie a silvicultorilor din Europa. Organele de conducere ale C.E.F sunt Consiliul, format din toţi reprezentanţii organizaţiilor afíliate, şi Preşedintele, ales de Consiliu pe o perioadă de un an. În activitatea sa, C.E.F. va coopera cu alte organizaţii internaţionale ale silvicultorilor, atât timp cât acestea activează în interesul şi spre binele silvicultorilor.
Prin recunoaşterea prevederilor Declaraţiei Silvicultorului de către comunităţi, instituţiile naţionale şi cele internaţionale, sunt asumate rolul şi importanţa activităţii silvicultorilor în gospodărirea durabilă a pădurilor, dreptul silvicultorilor de a participa activ la procesul de elaborare a politicii şi strategiei forestiere, de promovare a managementului forestier durabil şi se recunosc drepturile sociale ale silvicultorilor. În prima sa întâlnire după constituire, C.E.F. a stabilit propunerile pentru contacte directe între el şi instituţii naţionale şi internaţionale. C.E.F. consideră că un contact direct cu Consiliul Europei va determina o bună informare a CE despre situaţia forestieră în Europa, ceea ce va determina stabilirea unei strategii forestiere adecvate la nivelul fiecărei ţări.
[...]
Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.